Puterea lui Cinci ~ preluare despre Atlantide

 

  

Atlantida a existat si in Marea Neagra :

Străzile subacvatice descoperite lângă Maroc ar putea reprezenta rămăşiţele legendarului continent dispărut. Cei care se îndoiesc susţin că Atlantida a existat în Marea Neagră, din continent mai rămânând doar Insula Şerpilor.
Recent, lansatul Google Ocean, programul care permite vizualizarea topografiei subacvatice, a şi făcut o descoperire epocală. Scrutînd chiar şi stratul situat imediat sub fundul mării, un inginer britanic a dat peste o reţea de străzi perfect trasate care nu pot fi făcute decît de mâna omului. Imediat s-a făcut legătura cu continentul dispărut. Şi cum descoperirea este situată într-una din locaţiile presupuse ale Atlantidei, ipoteza că ar fi vorba tocmai de oraşul scufundat a înfierbîntat minţile tuturor. Imaginea subacvatică este însă departe de a constitui o mărturie covârşitoare. Susţinătorii plasării Atlantidei în Marea Neagră cred mai departe că adevăratele dovezi sunt îngropate în apropierea coastelor României, iar Insula Şerpilor e o rămăşiţă a înfloritoarei civilizaţii de acum 10.000 de ani.

O REŢEA DE STRĂZI SUBACVATICE

La circa 1.000 de kilometri de coasta nord-vestică a Africii, lângă Insulele Canare, s-a descoperit un dreptunghi de circa 20.000 km pătraţi, care seamănă cu o hartă aeriană a unui oraş. Străzile subacvatice par a fi trasate printr-o tehnologie umană. Descoperirea a fost făcută de către Bernard Bamford, inginer în aeronautică, care e convins că e vorba de Atlantida. El a obţinut imaginea subacvatică la coordonatele 31 15’15.53’’ nord şi 24 15’30.53’’ vest, cu ajutorul programului Google Ocean (bazat pe sateliţi), o extensie a binecunoscutului Google Earth. Imaginile au aprins imaginaţia oamenilor de ştiinţă, care au început să creadă că e vorba chiar de oraşul scufundat din scrierile lui Platon, localizat de gânditorul antic în apropierea Coloanelor lui Hercule (strîmtoarea Gibraltar). Descoperirea se află la şase kilometri în largul coastelor Marocului, în locul cunoscut drept Groapa Abisală Madeira. „Chiar şi dacă ar fi doar o formaţiune naturală, şi tot ar merita o privire apropiată“, susţine dr. Charles Orser, profesor de arheologie la Universitatea New York State, fascinat şi el de surpriza din fundul oceanului. Şi totuşi, de-a lungul timpului, de câte ori cercetătorii n-au crezut că au dat peste legendara Atlantidă şi, după verificări, s-a demonstrat că s-au înşelat?

O ŢARĂ ÎNFLORITOARE

Platon a pomenit în dialogurile sale de o civilizaţie înfloritoare care locuia pe un continent, sau insulă, sau cetate, numită Atlantida, cu capitala la POSEIDONIA. Oraşul era înconjurat cu numeroase şanţuri de apă legate cu poduri şi tuneluri. Atlantida avea o câmpie fertilă brăzdată de o mulţime de canale transversale, pe care se ridica „un munte nu prea înalt“, din care ţîşneau două izvoare, unul fierbinte şi altul cu apă rece.

În cetate erau temple, săli de gimnastică, un mare hipodrom, cazărmi, antrepozite care înconjurau Palatul Regal. Se apreciază la 5 - 6 milioane de oameni populaţia regatului principal al ATLANTIDEI, o mare forţă militară care putea strânge sub drapel 10.000 de care de luptă şi 1.200 de corăbii de război. Rege era Evenor, care a avut cu Leucipe o fată, CLITO, soţia lui POSEIDON.
ATLAS sau ATLANT, fiul cel mare, a primit de la Poseidon partea cea mai întinsă şi mai bogată, din centru, care, conform calculelor cercetătorului Rousseau-Liesens, avea o suprafaţă de 160.000 km pătraţi. Cam cât cea descoperită zilele trecute.

ZECI DE ATLANTIDE

Într-o singură zi şi noapte, mari cutremure de pămînt şi inundaţii au distrus Atlantida, scufundînd-o în mare. De zeci de secole, e tot căutată. S-au născut cam 30 de ipoteze cu privire la locul în care s-ar fi aflat. A apărut atlantologia, o ştiinţă complexă, care studiază teoriile despre continentul dispărut. Pe fundul Oceanului Atlantic, în apropierea Insulelor Azore, nave special dotate, au recuperat un inel de aramă. Puţinătatea dovezilor i-a făcut pe cercetători să se îndepărteze de Oceanul Atlantic, căutînd Atlantida pe tot globul. A fost „localizată“ din Groenlanda pînă în Africa de Sud, din Suedia pînă-n Sahara, Insulele Britanice, Palestina şi Caucaz, Amazonia, Madagascar şi Mongolia. Niciuna dintre aceste ipoteze nu a rezistat însă analizei aprofundate, cu excepţia unei Atlantide cretane, în a cărei capitală, Cnossos, s-au găsit vestigiile unor palate monumentale.

ATLANTIDĂ ROMÂNEASCĂ

Etnograful Adrian Bucurescu arată că fabuloasa ţară s-a scufundat în marea denumită de egipteni Siriath, adică MAREA NEAGRĂ. În cinstea lui Orpheus, împăratul-zeu numit de atlanţi, şi urmaşii lor direcţi, geţii, egiptenii au ridicat acum mai mult de 5.000 de ani, la Giseh, enigmaticul Sfinx.
În 1913, în „Dacia preistorică“, Nicolae Densuşianu localiza Atlantida între Porţile de Fier şi Sfinxul din Bucegi.

„ATLANTIS“ este tradus de unii lingvişti prin „Fericire“, iar grecii antici denumeau actuala Insulă a Şerpilor din Marea Neagră, Makaron, adică „A fericiţilor“. Nu departe de ea, arheologii ruşi au descoperit impresionante ruine subacvatice atribuite, după unii, atlanţilor. În apropiere, la Hamangia, au fost găsite uimitoarele figurine din lut, intitulate generic „Gânditorul“ şi datate 5.000-3.000 î.e.n., într-o perioadă când de gândire abstractă nu putea fi vorba. Însăşi cetatea HISTRIA conţine o ciudăţenie: pare a fi construită pe role.
Este vorba despre un sistem de coloane orizontale peste care a fost construit zidul propriu-zis. Astfel de construcţii folosesc, la ora actuală, arhitecţii japonezi pentru a atenua şocul cutremurelor. Este celebrul sistem de “clădiri pe role” care asigură siguranţa înaintea cutremurelor de orice fel. De unde se cunostea această tehnică?

INSULA ŞERPILOR, RĂMĂŞIŢA UNUI CONTINENT

Conform ipotezei susţinute de tot mai mulţi adepţi, din străvechea Atlantidă a rămas doar Insula Şerpilor (foto). Certitudine este doar faptul că pe colţurile de stîncă, azi pustii, se ridica pe vremuri un superb templu închinat zeului Apollo.

Puţini ştiu că însuşi MIHAI EMINESCU a vorbit în versurile sale de enigmatica Atlantidă din Marea Neagră.


MEMENTO MORI de Mihai Eminescu
” Din fundul Mării Negre, din înalte-adânce hale
Dintre stânce arcuite, din gigantice portale
Oastea zeilor Daciei în lungi şiruri au ieşit…
Zeii Daci ajung la marea, ce deschide-a ei portale,
Se reped pe trepte’nalte şi cobor în sure hale
Cu lumina, ei îngroapă a lor trai întunecos;
Dară ea, înfiorată de adânca ei durere,
În imagini de talazuri cânt-a Daciei cădere
Şi cu-albastrele ei braţe ţărmii mângâie duios.”
ATLANŢI LA ŞINCA VECHE?

Charles Berlitz a publicat într-una din cărţile sale, „Atlantis, al optulea continent“, o hartă modernă a planşeului Oceanului Atlantic. În zona Insulelor Canare, el arată că există şi azi, acoperit de ape, un masiv muntos numit Dacia. De aici, presupunerea că atlanţii au plecat către zona Carpato-Danubiană, iar geţii ar fi urmaşii atlanţilor. Poate au ajuns în Insula Şerpilor (Albă) unde exista acel templu al Zeului Soare (atlanţii aveau o religie bazată pe cultul Soarelui), apoi unul închinat lui Ahile sau chiar mormântul semizeului.

Edificiul antic avea formă pătrată, fiecare latură avînd 29,87 m şi se pare că avea nouă (9) altare. Funcţiona şi ca oracol şi se spune că aproape totul era din aur, marmură albă şi mărgăritare.
Legendele românești spuneau că templul alb nu a fost construit de mâna oamenilor, ci era de origine divină. Motiv pentru care întreaga insulă a fost numită Insula Sfîntă. Atlanţii, e posibil să fi ajuns şi prin părţile Braşovului, dacă ar fi să dăm crezare ipotezei care susţine că enigmaticul Templu al Ursitelor de la ŞINCA VECHE a fost întemeiat de aceeaşi civilizaţie care a ridicat şi Templul Alb din Insula Şerpilor. Un lucru e sigur şi uimitor: geţii au avut cunoştiinţe extraordinar de avansate pe care nu prea aveau de unde să le ia, decât de la nişte colonizatori, necunoscuţi deocamdată.

DIN CE CAUZĂ S-A SCUFUNDAT ATLANTIDA?

Astronomul polonez M.M. Kamienski a apreciat că aşa-numita Cometă a lui Galilei s-a ciocnit cu Terra (9541 î.e.n.) şi a produs scufundarea Atlantidei.
Inginerul german Otto Muck susţine că în Oceanul Atlantic ar fi căzut cu o viteză de 20 km/secundă un meteorit gigant cu diametrul de 10 km. Legenda potopului este arhicunoscută. Această faimoasă catastrofă a lumii antice poate fi întâlnită la majoritatea popoarelor, cu excepţia aborigenilor australieni, a laponilor şi eschimoşilor.

Oamenii de ştiinţă admit faptul că la baza mitului a stat un fenomen real, verificabil istoric şi arheologic, uriaşele inundaţii fiind o consecinţă a încălzirii climei după ultima glaciaţiune. Potopul menţionat şi în Vechiul Testament şi apreciat de Vatican că a avut loc acum 13.100 de ani, a lăsat din Atlantida numai „INSULA CELOR 7 CETĂŢI“.

Multe legende venite de dincolo de timp vorbesc despre pamânturi sfinte aflate pe locul unde acum domină Marea Neagră. Unii cercetători afirmă că aici este localizată străvechea Atlantida, cu templele sale, în special Templul lui Apollo, zeul soarelui, a cărui origine hiperboreană începe să capete un contur tot mai precis. Din străvechea Atlantida, se zice, că a rămas doar Insula Şerpilor.
Insula Şerpilor a fost un teren mistic, un loc de trecere între două lumi. Aici, pe colţurile de stâncă acum pustii, se ridica pe vremuri un superb templu care a fost închinat solarului Apollo. Apele mării îi protejau pe preoţii solari de vizitele curioşilor şi ale profanilor.

Diodor amintea în scrierile sale Insula Şerpilor, cunoscută ca Insula Leuky:
“În faţa ţinutului celţilor, în parţile Oceanului, este o insula numită Leuky, adică Albă. Latona, mama lui Apollo, s-a născut aici şi din cauza asta Apollo este mai venerat aici decât ceilalţi zei… Această insulă era numită şi Helixea (Felicia) sau “nesos makaron”, Insula Preafericiţilor. Nu departe de acolo erau munţii Riphei (Carpaţi)…”Preafericiţii sau Blajinii erau urmaşii ATLANŢILOR, cunoscuţi şi sub numele de RĂMĂNI. Despre ei textele vechi amintesc că locuiau pe lângă apele cele mari în care se varsă toate apele, iar folclorul românesc spune că în acele tarâmuri îşi are Dumnezeu cetatea de unde guvernează toate ale lumii, bune şi rele.

Ipoteza existenţei unei Atlantide pe teritoriul actualei Mări Negre a fost îmbraţişata şi de Robert D. Ballard, fost ofiţer al armatei maritime a Statelor Unite şi oceanograf specializat în arheologie acvatică, printre altele fiind descoperitorul rămăşiţelor Titanicului şi a navei de luptă Bismark.
Acesta susţine că în urmă cu circa 7.000 de ani, fâşia de pământ care separa Mediterana de lacul Mării Negre a cedat sub presiunea apei. Revărsarea acesteia a fost catastrofală pentru civilizaţia momentului respectiv. Forţa apei a distrus totul în calea ei, iar egalizarea celor două nivele s-a făcut abia după 40 de zile.
O serie de construcţii ciudate au fost depistate, cu ajutorul sonarului, pe fundul mării. Să fie oare vorba despre Atlantida? Susţinătorii plasării Atlantidei în Marea Neagră cred mai departe că adevăratele dovezi sunt îngropate în apropierea coastelor României, iar Insula Şerpilor e o rămăşişă a înfloritoarei civilizaţii de acum 10.000 de ani.

MISTERIOASELE INSULE CANARE

Canarele sunt singurele insule unde populaţia autohtonă, guanşii, au fost exterminaţi acum cinci secole de cuceritori. Originea lor nu este încă lămurită. Guanşii aveau o mare aversiune faţă de ocean, nici măcar unul dintre ei nu ştia să înoate. Lucru ciudat la un popor insular. Specialiştii îl explică prin groaza faţă de ceva ce s-a întîmplat în vremuri străvechi, din cauza unui cataclism. În plus, scrierea lor a rămas nedescifrată.

POTOPUL A ÎNCEPUT ÎN ROMÂNIA

Biblia vorbește despre un mare potop căruia nu i-a supravieţuit decât Noe şi familia sa. Mergând pe firul Bibliei, constatăm că, fiii lui Noe s-au despărţit şi a plecat care încotro. Numai că, deşi în afara lor nu mai rămăsese nici un om pe Pământ, fiii lui Noe s-au întâlnit, totuşi, cu oameni. Dar nu de inadvertenţele Bibliei ne vom ocupa în acest material. Analizând scrierile vechi ale fiecărui popor, constatăm că la fiecare găsim câte un potop din care s-au salvat foarte puţini. Ce e mai interesant, e faptul că legendele româneşti vorbesc, la rândul lor, despre diverse inundaţii catastrofale, dar cine să ia seama la nişte ‘poveşti’, cum le spun majoritatea românilor.

Si totuși, atunci când aceste “povești” sunt demonstrate fizic, cu vestigii fizice descoperite, lumea știinţifică amuţește, dă puţin înapoi și apoi încearcă să demonstreze noua ipoteză, uitând că tot ea refuza sa accepte niste idei ce păreau a depăși realitatea construită cu migală, de unii pseudo-cercetători, timp de ani de zile.



SFÂRȘITUL ATLANTIDEI ȘI ÎNCEPUTUL POTOPULUI

Michael Robinson este profesor la Universitatea Ohio și este specializat în inundaţiile catastrofale care s-au abătut asupra Pământului din cele mai vechi timpuri.
El a fost unul dintre cei care au îmbrăţișat ipoteza emisă de Robert Ballard, când acesta afirma că Potopul Biblic a început în bazinul Mării Negre. Numai că, spre deosebire de Ballard, Michael Robinson a preferat pentru cercetările sale nu ţărmul turcesc, unde echipa primului a descoperit doar o epavă de corabie veche de câteva mii de ani, ci ţărmul nordic românesc, în apropiere de insula Șerpilor, și unde aparatura a înregistrat niște construcţii ciclopice stranii, piramide și catedrale ce par de neînchipuit pentru zilele noastre.

“In cercetările mele m-am bazat foarte mult pe textele mistice care arată că toate civilizaţiile își au rădăcinile pe teritoriul patriei dumneavoastră și am avut acces la toate descoperirile făcute în România, din acest punct de vedere, descoperiri de care românii nici macar nu au auzit”. Robinson face mai mult. El îsi face cercetările în lungul bazinelor râurilor românești, despre care consideră că sunt rămășiţe ale unui fluviu imens care străbătea continentul eurasiatic sau chiar ale unui lac cu apă dulce, care acoperea România în urmă cu mai multe zeci de mii de ani. Ipoteza sa este destul de îndrazneaţă, dar nu singulară. Afirmaţia că pe teritoriul României Mari ar fi fost fantastica Atlantida și că cetăţile descoperite în munţi nu sunt decât rămășiţe a ceea ce a mai rămas din străvechea civilizaţie, după scufundarea acesteia. Mai mult, suprapune această ipoteză cu o alta, cea a originii Potopului, punând egalitatea între cele două evenimente.

“Ceea ce oamenii au numit Noe si familia sa, au fost, în fapt, singurii ATLANŢI care au SUPRAVIEŢUIT cataclismului. Iar ARCA a fost construită din LEMN DE CEDRU la dumneavoastrăa, ÎN ROMÂNIA, locul de unde a început și marea inundaţie a Pământului”.
SFINXUL, ce s-a dovedit a fi cheia, « farul » KOGAIONULUI, o înfăţișeaza pe Marea Mamă – personificare a Pământului, matrice și receptacul al vieţii…Principala funcţie a Sfinxului din Bucegi se identifica în structura atributivă a Zeiţei numită TARA, din traditiile Indiei și Tibetului . În limba sanscrită Tara (Târa) înseamnă Stea, iar Tara (Târâ) înseamnă Salvatoare. Conform textelor budiste Tara este Stea călăuzitoare; ea este cea care arată drumul și conduce până la pragul realizării supreme.

“Daci montibus inhaerent”, adică “Dacii (care) stau aninaţi de munţi”, scrie istoricul roman Lucius Annaeus Florus. Nenumărate ceăţi geto-dacice s-au descoperit, îndeosebi pe munţi și pe dealuri, mai rar în câmpii. Strămoșii noștri erau așadar “neam de piatră”, după cum le spuneau primii noștri istorici, mai romantici decât cei de mai încoace.
MUNŢII CARPAŢI sunt plini de vestigii preistorice, pe care unii visători le numesc “ATLANTE”, altii “PELASGICE”. În acest sens, Bucegii aprind imaginaţia prin toponimie, dar mai ales prin mulţimea de megaliţi, fie că au fost sculptaţi de meșteri din străvechime, fie ca i-ar fi cioplit vântul, zăpada și ploaia. Cele mai spectaculoase astfel de monumente sunt, desigur, Sfinxul Românesc și Babele.

PĂMÂNTUL UITAT DE TIMP

Tuathanii sau hiperboreii nu au dispărut aşa cum lasă să se înţeleagă legenda Atlantidei. Ei există şi au existat întotdeauna.
În sfârşit, cât despre superioritatea tradiţiei getice până în Evul mediu, în epoca întemeierii principatelor române, aceasta nu are nimic neverosimil; în privinţa epocilor mai moderne, poate să nu fie vorba decât de o transmie mai putin consistentă; evident este destul de dificil să găseşti ceva care să permită să fii absolut afirmativ în această problemă, ca şi atunci când este vorba să ştii până în ce moment tradiţia druidică, pe de altă parte, a rămas cu adevărat vie…
Acesta (Regele Lumii-n.n) joacă un rol important în istoria Ioanei d’Arc, şi unii o consideră ca titlu al şefului unui anumit centru spiritual care, în acea epocă, ar fi existat încă undeva în Europa, fără să poată fi localizat însă într-un mod precis. Mă întreb dacă nu se poate face o apropiere cu numele acela de Căliman, CARAIMAN al cărui sens este în orice caz foarte apropiat” spune R. Guenon în corespondenţa sa cu V. Lovinescu.

Însuşi Lovinescu ne spune următoarele:
„ (Dacia) a fost centrul suprem al unei tradiţii mult mai puternice şi mai pure decât tradiţia celtică. Ocupaţia romană a durat numai de la 110 la 275 e.n., în total 185 de ani. Şi mai puţin de o treime (numai 14% din suprafaţa totală a Getiei, conform calculelor domnului Gabriel Gheorghe - n.r. Carmen Pankau) a fost ocupată; Transilvania şi Oltenia actuală. În tot restul ţării getismul a subzistat fără să fie tulburat…
Centrele spirituale ale dacilor se găseau în masivele centrale ale munţilor cei mai sălbatici şi mai de nepătruns din Europa. După părăsirea de către romani, avalanşa invaziilor barbare, care a durat mai mult de 1000 de ani, s-a precipitat peste Dacia făcând astfel imposibilă nu numai viaţa citadină ci chiar viaţa agricolă. O imensă pădure a acoperit Dacia şi viaţa pastorală s-a generalizat din nou mai ales în munţii centrali inaccesibili… În jur, barbarii goţi, ostrogoţi, vandali, gepizi, slavi, cumani, pecenegi, unguri, mongoli au făcut vid.
Să lasăm pe istorici să se lamenteze si să constatăm că acest fapt a ocrotit tot ceea ce trebuia să rămână neviolat…Tradiţia geto-dacică a continuat să subziste netulburată, în afara istoriei care se făcea în jurul ei. Astfel , când în sec XIII-XIV când au fost întemeiate principatele Moldovei, Valahiei şi Transilvaniei, a căror reunire avea să formeze România modernă, Geto-Dacia era neatinsă de istorie, ea se găsea în sensul cel mai riguros şi literal al cuvântului, în aceeaşi stare ca pe vremea în care domnea peste ea LER Împărat”! „Apa trece, pietrele rămân” spune tradiţia românescă şi acei ţărani de prin crângurile şi cătunele munţilor, puţini şi bătrâni care mai ştiu legendele şi tradiţiile legate de Centrul Lumii, de Regele Lumii şi de Marea Maică Dochia se încăpăţânează cu îndârjire să păstreze intactă Întelepciunea Sf Graal şi inviolabilitatea misteriosului Avalon, locul unde se ascunde aceasta.

- Sfârşit -

Sursa: zamolxe, piatza,
Adaptare și foto: Carmen Pankau