vineri, 25 noiembrie 2022

Puterea lui Cinci ~ regina Tomiris

 







Un anume ZAMOLXES A FOST FRATELE REGELUI SCIT GNURUS CARE AJUNSESE COMANDANT AL D.A.S.S.G.-IO ( D.A.S.C.C- ia), SI PE CARE L-A UCIS CA SA SCHIMBE IN SCITIA PATRIARHATUL CU MATRIARHATUL .
GNURUS DASSGETUL (cum i se mai spunea) a fost sotul reginei THOMIRIS si tatal lui ANACHARSSIS , ARIAPEITHES SI IDANTHIRSOS .
L-AU UCIS SI PE ANACHARSSIS , care a fost poate cel mai mare filozof al antichitatii
IAR ZAMOLXES REFUZA TRONUL SCITIEI PT A DEVENI ......MARE PREOT .
IL IMPUNE PE ARIAPEITHES REGE PESTE SCITI SI APOI AU ATACAT PERSIA .
EL ESTE UNUL DINTRE ARTIZANII RAZBOIULUI AGATHIRSO-SCITO-PERSAN , IN CARE REGELE AGATHIRSILOR SARPEDON (sargapeithes) ESTE OBLIGAT DE IMPREJURARI SA II TAIE CAPUL LUI ARIAPEITHES SI REGELE SARMATIEI ALIATUL AGATHIRSILOR .....SA-L STRAPUNGA CU SAGETI PE ZAMOLXES . CREZINDU-L MORT L-AU TRIMIS IN SCITIA PT INMORMINTARE . ZAMOLXE ASEMENI LUI ISUS .....SI-A REVENIT PE DRUMUL CATRE SCITIA SI I-A PACALIT PE SCITI CA ESTE MARE ZEU .
REGINA THOMIRIS SE REFUGIAZA DIN SCITIA CU SCITII MATRIAHALI CARE SUNT GAZDUITI IN AGARTHA IN DOBROGEA NUMITA SI SCITIA MINOR .
CAZ INCHIS .

SI VADUVA REGINA THOMIRIS A SCITIEI S-A INSOTIT CU REGELE VADUV THAARQA PETRU ( spargapeithes.... in greaca herodotiana)......DIND ASTFEL NASTERE UNEI DINASTII SCITO-AGATHIRSE NUMITA .....DASTHAARQAAD .......CUNOSCUTA CU NUMELE DE BASARAB PARALELA CU DINASTIA LEGITIMA AGATHIRSA .VULTURUL SCITIEI S-A INSOTIT CU SARPELE AGARTHEI IN SPERANTA CA VOR FACE PACE INTRE POPOARELE LOR .




☀️👑🗡️ TOMIRIS – REGINA LEGENDARĂ A MASSA-GEŢILOR

Românii nu-şi cunosc adevărata istorie, ocultată lor. 
Capul sus… suntem de NEAM NOBIL! Când massa-geţii (Neam Getic – n. r. Carmen Pankau), conduşi de legendara Regină TOMIRIS, îl învingeau pe Cyrus (Cirus), Roma era un mic sătuc. În lumea ştiinţifică a fost un adevărat şoc când s-a descoperit că Sarmisegetusa Regia era de circa 4 ori mai mare decât Roma, capitala unui Imperiu colosal.

Lumea fascinantă a strămoşilor noştri a oferit Antichităţii două personalităţi emblematice, considerate drept model pentru orice posibilă istorie universală a moralei războinicilor: Tomiris, regina massa-geţilor şi Dromichete, regele geţilor din sudul Carpaţilor.

Despre regina Tomiris, spre rușinea noastră, ştiu mai multe occidentalii decât românii de astăzi. Norocul nostru a fost că Diodor din Sicilia a descris scena de la Helis, în care Dromichete l-a dojenit pe Lisimah printr-o parabolă demnă de regele Solomon.

Acolo este cea mai frumoasă, cea mai paradoxală, cea mai eutică politică din istoria universală. Despre Dromichete, învăţau până și copiii din România, dar și acest rege pare să fie uitat. Făcătorii de manuale nu mai vor să ofere exemple morale copiilor noștri.

Cu siguranţă, Tomiris ar fi rămas necunoscută pentru cultura europeană, dacă nu ar fi reușit să-l învingă pe Cirus cel Mare, regele perșilor, în anul 529 î.Hr. sau 530 î.Hr.

Cirus se numea Kurus, Kiros sau Keyhusrev, în limba persană veche – farsi. El a domnit în perioada 576– 529 î.Hr. și a pus bazele Imperiului Persan, a fondat dinastia Achaemenizilor. Ca un Baiazid al perșilor, el a cucerit Regatul Mezilor, Regatul Lydia și regatul Noului Babilon. A unit cele două regate iraniene. Cirus voia să cucerească și Egiptul, dar Tomiris i-a scurtat destinul de cotropitor.

Izvoare de importanţă deosebită, ce nu pot fi trecute cu vederea, ne vorbesc despre personalitatea şi faptele legendarei regine a massa-geţilor (massa.geţi/messa.geţi - Geţii cei mari), care a intrat şi în mitologia unor naţiuni din Orientul Apropiat şi Mijlociu.

Artiştii Renaşterii au imortalizat-o, iar Muzeul Luvru găzduieşte un frumos portret al reginei Tomiris. Paulus Peter Rubens şi Mattia Preti au pictat, fiecare, câte un tablou cu Tomiris.
Muraev a scris baletul „Tomiris”, Voltaire, Shakespeare, Eminescu au prezentat în operele lor faima, destinul şi valoarea umană a reginei massa-geţilor.

Regina Tomiris a fost una dintre cele mai puternice personalități ale Antichității. Ea este revendicată, în diferite forme, de istoria străveche din Armenia, Georgia, Azerbaidjan, Turcia, Ucraina şi chiar Rusia. Atât în aceste ţări, cât şi în ţări nordice sau occidentale, sunt restaurante, firme vestimentare, societăți comerciale de profiluri diferite etc., care îi poartă numele.

Biografia getului Alexandru Macedon notează că tânărul rege macedonean era un mare iubitor de literatură şi istorie. Nu se despărțea de „Istoriile” lui Herodot, „părintele istoriei” (eronat denumit ca “părintele istoriei”, Herodot a fost un biet soldat care a scris ce a auzit după spusele altora – n. r. Carmen Pankau) – ionian născut în Halicarnas, cunoscător al geţilor din jurul Mării Negre, pe care l-a vizitat de mai multe ori. Plutarh notează că Alexandru Macedon a vizitat Pasargata – mausoleul închinat lui Cyrus cel Mare. El se considera urmaşul şi continuatorul glorios al reginei Tomiris.

Iar cărțile noastre de istorie, istoricii şi cercetătorii noștri păstrează o tăcere de neînțeles asupra acestei personalități extraordinare, care l-a zdrobit pe trufașul Cyrus cel Mare, dându-i pedeapsa capitală.

Herodot consemnează în opera sa:
„Caucazul formează bariera parţilor (neam scitic – n.T.F.) dinspre apusul Mării Caspice, iar pe urmă spre vest şi înspre răsăritul soarelui vine o câmpie de o întindere imensă (Asia Centrală, până în apropiere de China – nota T.F.) care se pierde în depărtare: această câmpie mare o ocupau massageţii, contra cărora avea Cyrus poftă să pornească cu armate”.
Istoricul Burchard Bentjes este autorul vastei lucrări „Civilizaţia veche a Iranului”, în care are numai cuvinte de laudă la adresa massa-geţilor „aşezaţi pe fluviul Sar Daria şi mai la est, principalul duşman al lui Cyrus”.

Istoricul grec Hekataios, trăitor la curtea regelui Cyrus, scria:
„Ei (Geţii - n. r. Carmen Pankau) cinstesc ca zeu numai Soarele şi animalul închinat lui, calul. Sunt războinici de temut, pedeștri și călare, sunt echipați cu platoșe, iar armele lor sunt spade, securi de luptă din aramă. Harnașamentele cailor sunt împodobite cu aur…”
Povestea massa-geţilor şi a lui Tomiris este cea mai semnificativă ilustrare a ideii că o ramură a geţilor a migrat din regiunea carpato-danubiano-pontică-balcanică spre răsărit încă din neolitic. Massa-geţii aveau o religie monoteistă şi se închinau la Soarele Neînvins, asemenea tuturor geţilor.

Cyrus, numit „Kurus”, „Kiros” sau „Keyhusrev”, în limba persană veche – farsi, considerat Baiazid al perşilor, a domnit între 576-529 î.Hr. şi a pus bazele Imperiului Persan. După ce a cucerit regatul Mezilor, regatul Lydia şi regatul Noului Babilon, reuşind să unescă cele două regate iraniene. Ambiţia lui Cyrus era să cucerească şi Egiptul, dar regina Tomiris i-a scurtat destinul de cuceritor.

La început, Cyrus a vrut să se căsătorească cu regina Tomiris. În „Istorii”, Herodot scria că aceasta l-a refuzat pe cel mai puternic om al lumii de atunci:
„Refuz să mă mărit cu tine și jur pe Soare, domnul suprem al messageţilor, că te voi sătura de sânge.”
Prima bătălie s-a dat între o parte a armatei massa-geţilor, conduși de Spargapises, fiul lui Tomiris, și armata lui Cyrus, pe fluviul Sîr Daria, în Asia Centrală. Regele persan a ieşit învingător şi l-a capturat pe Spargapises. Regina i-a cerut să-i elibereze fiul şi să nu treacă fluviul. Spargapises nu a vrut să fie batjocorit în robie şi s-a sinucis, iar Cyrus şi-a trecut întreaga armată peste fluviu.
Perşii au fost învinşi, regina Tomiris a cerut să fie căutat cadavrul regelui, i-a tăiat capul şi l-a aruncat într-un cazan plin cu sângele năvălitorilor, pentru „a se răzbuna”.
Această scenă trebuie privită din perspectiva moralei războinicilor timpului, care-şi apărau neamul şi pământurile. Altfel nu vom înţelege nimic. Tomiris a impresionat Antichitatea prin lecţia ei aspră pe care i-a dat-o lui Cyrus. Era sancţiunea dată unui rege învins în numele dreptului massa-geţilor la viaţă şi existenţă liberă. Atunci, războinicii se conduceau după legile moralei nescrise ale păcii şi războiului.

Momentul este foarte asemănător cu pilda oferită de Dromichete invadatorului Lisimah, două sute de ani mai târziu. La o distanţă atât de mare în timp, cei doi regi par să se conducă după aceleași legi morale nescrise ale păcii și războiului. În această mentalitate, rezidă practic etica lumii moderne, care prevede dreptul la viată liberă pentru fiecare popor.

Dar cine vrea pace pentru naţiunea lui, trebuie să se pregătească intens de război, spune un vechi principiu din știința conducerii statelor. (Pe acest principiu al descurajării s-a bazat și blocarea cursei înarmării nucleare de astăzi).

Prin urmare, nu doar scena dramatică, în care frumoasa regină a aruncat capul lui Cyrus în cazanul cu sânge, avea să-i impresioneze pe artiștii din epoca iluminismului și apoi a romantismului. Ei au reţinut semnificaţia morală a pedepsirii cotropitorului în numele dreptului sacru al popoarelor la libertate – idee foarte dragă tuturor celor care au teoretizat noţiunea de “naţiune” în secolul al XIX-lea.

Iordanes povestește că la anul 527 î.Hr., Tomiris a pus bazele orașului TOMIS (Constanţa de astăzi). Herodot scrie că, după victorie, Tomiris, Tamiris sau Timirise – după alte izvoare – a venit cu corăbiile pline de pradă în Dobrogea de astăzi și a pus bazele cetăţii. Descrierea massa-geţilor este foarte expresivă: luptători pe jos sau pe cai, arcași neîntrecuți, dar și curajoși mânuitori de lance.

Ei purtau armuri împodobite cu aur. Erau monogami, dar văduvele de război erau ținute în colectivitate. Aveau o religie monoteistă. Ei se închinau la Soarele Neînvins, asemenea tuturor geţilor. Sacrificau cai pe altarele Soarelui.

În cartea “De origine actibusque Getarum” – “Despre originea și faptele geţilor” – Iordanes, get de origine, îl reconfirmă pe Herodot. Fiind conducătoarea unui asemenea popor, făcând apoi dovada unor fapte fără precedent, Tomiris continuă să-i fascineze și astăzi pe cei care se apropie de istoria veche. Unii cred că Tomiris stăpânea regatul amazoanelor, dar, după cum spun scrierile vechi, regina a urmat la tron după moartea regelui.

Eminescu o imaginează pe Tomiris în epopeea “Gemenii”, încă prea puţin cercetată. 
Kazahii de astăzi au convingerea că istoria lor a început cu… Tomiris. Massa-geţii mai erau numiți și Saka. Unii istorici turci cred și astăzi că massa-geţii erau de neam turcic, fiind iranizaţi odată cu migratia lor spre răsărit!

Autohtonii din Tadjikistan și cei din Turcmenistan se revendică tot de la massa-geţi. Uzbecii cred la fel. Cambize a cucerit Egiptul cu ajutorul massa-geţilor, celebri în epocă datorită cailor lor fără egal. Turcmenii susţin că rasa de cai Akhal-Teke provine de la massa-geți. Această rasă de cai i-au folosit mai târziu Darius și Alexandru Macedon.

Unii istorici consideră că massa-geţii au fost asimilaţi de iranieni și de chinezi. Oricât de diverse ar fi opiniile, toţi cercetătorii au căzut însă de acord pe o singură idee: MASSA-GEŢII erau de origine EUROPEANĂ.

Tomiris era asemuită cu Talestris, regina amazoanelor de mai târziu. Paulus Peter Rubens și-a intitulat tabloul “Tomiris, regina sciților” (sau geţilor cei mari, neam getic, n.a.). Mattia Preti a pictat și el un tablou cu Tomiris. Iordanes o consideră pur și simplu “GETARUM REGINA” (sau a sciților, deci… n.a.)…

De-a lungul veacurilor, până în zilele noastre, originea massa-geţilor a iscat numeroase controverse. Nu insist asupra acestora. Realitatea este că massa-geţii sunt urmașii geților care au migrat spre răsărit din regiunea carpato-danubiano-balcano-pontică și asta încă din Neolitic.

Doi cercetători de renume, desfășurându-și activitatea în mod independent, au ajuns la aceeași concluzie privind originea comună a popoarelor ce sălășluiesc din Antichitate pe întinsul spațiu cuprins între Dunăre și China. Este vorba de istoricul german Heinrich Iulius/Henry Jules Klaproth şi cercetătorul francez Saunt-Martin.

Elevi fiind, am fost învățați să credem că migrațiile s-au produs numai din Asia spre Europa. Nu am fost pregătiți să acceptăm că fenomenul s-a produs și invers, în timpuri istorice străvechi. Locuitorii ancestrali din spațiul carpatin au migrat în toată Europa şi spre răsărit, până în China. Asemenea tuturor geţilor, massa-geţii se închinau la Soarele Neînvins şi sacrificau cai pe altarele Soarelui.

Kazahii din zilele noastre sunt convinşi că istoria lor începe cu…Tomiris. Autohtonii din Tadjikistan, Turkmenistan şi Uzbekistan se revendică din massa-geţi.
Massa-geţii au ajuns până în Asiria. În perioada 669-626 î.Hr. s-au aliat cu regele Assurbenipal contra Mezilor.

Nenumărate dovezi indică faptul că Amazoanele făceau parte din același neam al massa-geţilor. Ele formau un ordin al luptătoarelor din aceeaşi etnie. Mitul Amazoanelor este reținut de greci în epoca în care massa-geţii se deplasau spre Anatolia. Morminte ale Amazoanelor au fost descoperite la frontiera dintre Kazahstan şi Rusia.

Geograful antic Strabon (60 î.Hr.-26 d.Hr.) ne spune că neamurile getice vorbeau aceeași limbă, de la Carpați până în Centrul Asiei.

Darius, urmaşul lui Cyrus, a pătruns cu oştile în ţinutul massa-geţilor, însă nu a reuşit să înfrângă „triburile conduse de Tomiris”, după cum specifică cronicile.
Tot în cronici stă scris că Darius a fost oprit din războaiele de cotropire dincoace de Dunăre, „unde numai podul construit de perşi (peste Dunăre) îl salvă pe rege şi armata lui să nu împărtăşească soarta lui Cyrus, fugărit de oştile şeţilor”.

La fel, nici Alexandru cel Mare nu a reușit să cucerească pe massa-geţi. Faramane, unul dintre prinţii din Hortezum (vechi stat iranian construit în sec. VIII-VI î.e.n., pe cursul inferior al fluviului Amudaria) a vrut să încheie o alianţă cu acest mare comandant.

Arian, istoricul expediţiilor lui Alexandru Macedon, relatează că Faramane venise cu 1.500 de călăreţi şi i-a propus lui Alexandru, în schimbul alianţei contra sciţilor din Ucraina, că îi va aduce şi pe Colehi şi Amazoane. Istoricul Burchard Bentjes scrie că, în urma acestei alianţe, „sciţii din Ucraina şi de mai departe au fost alungaţi”, iar Faramane a înfiinţat statul Amu Daria.

Se pare că pe monumentul circular de la ADAMCLISI este consemnată această luptă, deoarece pe monument apar şi AMAZOANELE. Mulţi istorici au căzut de acord că acest monument este MULT MAI VECHI decât pătrunderea lui Traian în Geţia Carpatină.

Prof. dr. în istorie Augustin Deac subliniază similitudinea dintre scrierea din „Codex Rohonczy” şi scrierea alană, ALANII fiind urmaşii massa-geţilor. Odinioară, Prutul era considerat fluviul alanilor şi se pare că oraşul IAŞI a fost întemeiat de ei. Satul Iaşca de la gurile Nistrului, la fel.

S-au autointitulat yas, alanii fiind semnalaţi şi de chinezi, în 1260 e.n., sub numele de anzai, şi de greci, care i-au numit asauoi. Alanii au migrat până în nordul Franţei în Spania şi nordul Africii. Osetenii de azi sunt urmaşii lor.

TOMIRIS – “GETARUM REGINA”, regina legendară a massa-geţilor, vestită în întreaga lume, la noi însă aproape necunoscută…

Surse: Teodor Filip, Basarabia Literara, Revista „Dacia Magazin”, nr. 44/iulie 2007, 2. Revista „Dacia Magazin”, nr. 46, septembrie 2007, George Vladescu.
Adaptare și foto: Carmen Pankau






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
Director web luxdesign28.ro Alterative Medicine Blogs - BlogCatalog Blog DirectoryClickLink.ro