TEMPLUL IUBIRII DIVINE: Cetati si legende in Tara LUANEI

"Ediţie a ziarului „Flacăra” de la sfârşitul anilor ’70, un articol extrem de interesant

Ediţia exactă nu o stiu . Mai sus se văd imaginile din ziar pe care le-am scanat.

În continuare apare articolul în întregime.

„O expediţie şcolară descoperă o mare aşezare străveche,Imagini dintr-un război cosmic într-o grotă dinaintea epocii fierului?

Ministerul Apărării Naţionale, Muzeul militar central Către Casa corpului didactic a municipiului Bucureşti, Aducem pe această cale mulţumirile noastre instructorului şi membrilor expediţiei „Burebista – 2050” (expediţie formată din elevii studioului de artă cinematografică al Casei corpului didactic a municipiului Bucureşti), pentru depistarea în cadrul acţiunii desfăşurate cu ocazia Festivalului Naţional „Cântarea României”, a unor vestigii materiale ale poporului nostru din epoca străveche şi veche a României pe care le-au donat Muzeului militar central. Pe itinerariul expediţiei, membrii au descoperit în judeţul Buzău o aşezare din epoca străveche şi veche. Pentru precizarea datării şi interpretarea probelor descoperite, în cursul anilor viitori vor fi efectuate cercetări arheologice amănunţite. Locţiitorul şefului Muzeului militar central, Eugen Crintea

– Sunteţi instructorul expediţiei „Burebista – 2050”, cum vă numiţi?
– Vasile Rudan.
– Tovarăşe Vasile Rudan, cum a ajuns expediţia pe care o conduceţi să descopere o întreagă aşezare umană necunoscută până acum, poate cea mai mare din câte cunoaşte istoria noastră? Vă mai menţineţi afirmaţia că este cea mai mare?
– Cred că este cea mai mare aşezare umană descoperită din punct de vedere al continuităţii vieţii omeneşti în acelaşi perimetru – din epoca pietrei cioplite până în mileniul 1 e.n.
– Cum se numeşte?
– Nu ştim. Nici un izvor scris n-o aminteşte. Zona însăşi este necunoscută. Atât cât cunoaştem noi ea nu este cartografiată. Nu există pe hartă.
– Dar izvoare nescrise există?
– Există o legendă. Din cele câteva variante pe care le-am ascultat, cea mai bogată în informaţii este cea a lui moş Toader, pe care l-am întâlnit în zona lacului Gateş, păcând vitele. „Demult, tare demult, povestea Dumitru Toader, dincolo de munte era „Tărâmul Luanei” – Luana fiind o fiinţă atotputernică ce păzea cu străşnicie porţile unei cetăţi cu ziduri imense deasupra căreia strălucea atât noaptea, cât şi ziua un soare aidoma astrului zilei. Şi cetatea era locuită de nişte oşteni viteji întru dreptate şi netemători de moarte. Oştenii răniţi în lupte erau conduşi de Luana în „Valea Izvoarelor”, cele dătătoare de apă vie şi de apă moartă; şi spălându-şi rănile cu acele ape miraculoase, aceştia se vindecau pe loc. Numai Luana cunoştea tainele izvoarelor. Cei care se încumetau să le încerce singuri se îmbolnăveau pe loc şi mureau. Şi au trăit cei din cetate ani mulţi sub oblăduirea Luanei până ce au luat seama vrăjmaşi puternici, care mânaţi de pizmă, au venit înzăuaţi, în care de foc, şi au doborât soarele cetăţii. Şi când soarele s-a prăbuşit, pământul s-a cutremurat din temelii şi mare prăpăd a fost pe lume… şi de atunci pe locul cetăţii, mulţi ani nici iarba n-a crescut şi nici glas de pasăre nu s-a auzit şi nici picior de fiară n-a mai călcat. Despre toate astea vorbesc semnele tainice din peştera înţeleptului.” Cum orice legendă are un sâmbure de adevăr, am pornit-o dincolo de munte în căutarea fostei cetăţi.
– Prin urmare, acesta a fost începutul.
– Nu. Aşa am ajuns la locul cu pricina. Începutul, adică ideea expediţei. Datează de mai demult. Cu circa trei ani în urmă, în timp ce filmam în secţia de istorie veche a Muzeului de istorie pentru o emisiune de televiziune, unul dintre elevii colaboratori m-a întrebat dacă se inventase până atunci un aparat cu ajutorul căruia să poţi scruta adîncimile pământului şi să descoperi aşezări omeneşti străvechi. Ideea era interesantă şi a constituit începutul unor căutări din care ne-am ales cu satisfacţii dar şi cu destule insatisfacţii. (Apăruseră contestatari care ne acuzau că umblăm după potcoave de cai morţi.) Ceea ce mai târziu martorii oculari vor afirma „miracol”, „de necrezut” este în realitate o metodă fotocinematografică proprie de cercetare a terenului elaborată şi experimentată în laboratorul nostru. Ea constă în prelucrarea pe cale de laborator a informaţiei de culoare existentă în vegetaţia solului. În locul în care pământul ascunde zone demult locuite şi arse vegetaţia prezintă diferenţe de culoare, diferenţe ce pot fi observate cu mijloacele laboratorului. Am experimentat această metodă în mai multe locuri din ţară şi a dat rezultate. După ce-am aflat legenda bătrânului Dumitru Toader am instalat un astfel de laborator în munţii Buzăului.
– Cum adică?
– Noi, expediţia „Burebista – 2050”.
– Alcătuită din elevi şi pionieri.
– Din elevi şi pionieri membri ai colectivului de cercetare ai Studioului de artă cinematografică şi fotografică de pe lângă Casa corpului didactic al municipiului Bucureşti. Cu ei am început investigarea zonei legendare Luana. Am escaladat munţi şi dealuri, am cercetat depresiuni şi râpe, am coborât în prăpastii. Uneori, din cauza hăţişului de nepătruns am înaintat prin foc. Am filmat totul şi întorşi la Bucureşti am început prelucrarea de laborator a materialelor fotocinematografice şi să căutăm noi formule de tratare chimică a peliculelor color pentru evidenţierea acelor benzi galbene care dau informaţii asupra unor anomalii nenaturale existente în sol. Un detaliu mărit pe un diapozitiv şi prelucrat după o nouă formulă prezenta contururi (benzi galbene) ale unor aşezări umane gigant. Am confruntat detaliul de pe diapozitiv cu imaginile de pe pelicula filmată: aşezarea era situată pe un platou imens, mărginit de munţi şi de râpe adânci. A urmat organizarea asaltului propriu-zis: descoperirea pe viu a cetăţii. Echipa a fost întărită cu membrii ceva mai rezistenţi.
– Vă propun o paranteză. De ce aţi venit aşa târziu la noi? Am înţeles că datele pe care voiţi să le furnizaţi sunt inedite. Despre ele ştiu copiii, membrii expediţiei, Muzeul militar central şi cam atât.
– A trebuit să verificăm datele, să obţinem confirmarea unor specialişti, să asigurăm secretul informaţiei dacă ar fi fost necesar.
– Deci, aţi plecat spre Buzău.
– Da. Săpăturile de sondaj au durat peste o lună de zile. Fiecare zi cu rezultate neaşteptate preceda o zi cu rezultate incredibile.
– Concret, ce aţi descoperit?
– O aşezare umană necunoscută din epoca străveche, de proporţii gigant. Şanţul de apărare al cetăţii. Probe care atestă cea mai incredibilă continuitate de viaţă în unul şi acelaşi perimetru, începând din epoca pietrei cioplite şi continuând, fără întrerupere până în mileniul 1 e.n. Sub stratul corespunzător epocii pietrei cioplite a fost descoperit un număr mare de tuburi dintr-un material asemănător oxizilor metalici, dispuse în sol sub formă de radiator.
– Vă întrerup pentru o precizare. Acest radiator cu tuburi din material asemănător cu oxizii metalici a fost descoperit SUB stratul arheologic corespunzător epocii pietrei cioplite? Sunteţi sigur?
– Absolut. Nu ştim despre ce poate fi vorba. Straturile însă au fost corect datate.
– Continuaţi.
– Într-o altă grotă, sub inciziile din epoca fierului a fost descoperită o scenă de luptă din domeniul fantasticului. Dinspre stele, Terra este atacată de o navă spaţială propulsată de un lung jet de flăcări. În întâmpinarea ei, de la sol, pornesc două rachete de interceptare. În faţa navei cosmice (stânga) este un arc întins, cu săgeata îndreptată spre vehicului spaţial. Probele arheologice rezultate din sondajele descoperite (unelte de silex, ceramică, segmente de tuburi etc.) au fost predate Muzeului militar central. Noutăţile arheologice descrise sunt filmate pe peliculă color 16 mm. Pe materialul filmat este redat şi perimetrul aşezării. După dimensiunile suprafeţei, abundenţa materialului arheologic, fantastica continuitate de locuire în timp şi perfecţiunea sistemului de apărare, aşezarea poate fi inclusă în mod cert în categoria davelor.
– Davă?
– Adică cetate, în limba dacilor. Ca o curiozitate: sondajele atestă că aşezarea a fost distrusă în mod instantaneu de un foc mistuitor – stratul de arsură (de o frumuseţe arheologică ieşită din comun) se întinde pe toată suprafaţa aşezării, prezentând dovezi că zona nu a fost devastată de un incendiu întâmplător, ci că aşezarea a fost distrusă şi incendiată cu o furie nemaiîntâlnită, pământul fiind ars pe o adâncime de circa o jumătate de metru şi în zona în care nu au existat construcţii sau arbori; se pare că năvălitorii au intenţionat să ardă până şi pământul pe care a fost aşezarea.
– Vreţi să ajungeţi undeva, şi vă temeţi. Spuneţi. Munca dumneavoastră este una de descoperire, nu de cercetare şi interpretare. Vor fi destui, sperăm, cei care vor veni să emită ipoteze, să facă conexiuni, să continue cu mijloacele ştiinţei, ca să spun aşa profesioniste, ceea ce aţi început dumneavoastră. Munca pe care aţi încheiat-o vă dă dreptul să vorbiţi şi chiar să greşiţi. Dumneavoastră nu veniţi post-festum. Chiar aţi muncit pentru ca să fiţi acum aici.
– Voiam să vă spun că vehemenţa distrugerii dovedeşte că aşezarea avea şi o funcţie simbolică. Dispunea de o poziţie ideală, beneficia de o apărare naturală formidabilă care o făcea inexpugnabilă, oferea condiţii excelente pentru ca populaţia să se retragă în munţi în caz de înfrângere militară… ar putea fi vorba de una dintre capitalele lui Burebista.
– Tot ce ne-aţi spus până acum constituie împreună un obiectiv de cercetare pe care, aşa cum reiese din adresa Muzeului militar central, îl vor lua în primire încă din vara ce vine, specialiştii. Ei pot confirma sau nega unele detalii sau presupuneri. Aşezarea rămâne. Expediţia dumneavoastră va continua?
– Pentru vacanţa de vară din 1980 ne-am propus realizarea următoarelor obiective: Cercetarea platoului superior al aşezării descoperite (aşezarea este situată pe două platouri), Realizarea de sondaje într-o zonă situată la aproximativ 10 km de locul pe care este amplasată cetatea (avem indicii că şi acolo se află ceva). Căutarea „pietrelor lui Solomon” (un calendar dacic asemănător cu cel descoperit la Sarmizegetusa). Vom încerca să găsim o modalitate de a escalada „stâlpii tainiţei”, despre care Bazil Iorgulescu scria că sunt „stânci colosale de piatră ce se ridică în formă de coloană în mijlocul pădurii, inaccesibilă atât omului, cât şi animalelor, din care cauză neştiind nimeni ce se află între ele, s-au născut o mulţime de legende”. Până acum n-a reuşit nimeni râvnita escaladare.
– Vă urăm succes.
– În ţinutul Luanei mai există şi alte grote: grota dacică cu inscripţii din toate epocile; grota Dionisie torcătorul; stânca salamendrelor, în apropierea izvorului lui Zamolxis, cum e numit acolo, şi a stâncilor Fecioarei; grota Iosif, săpată într-o stâncă de formă piramidală; Agatonul nou şi Agatonul vechi (ruine); scaunul spătarului şi altele. Aceste vestigii au fost cercetate de membrii expediţiei „Burebista – 2050”. Conservarea lor în timp, cred, se datorează inaccesibilităţii locurilor, distanţele mari ce trebuie străbătute şi în egală măsură primejdiei animalelor sălbatice, nesiguranţei traseelor, fără poteci şi repere. După unii bătrâni care ştiu şi ei de la alţi bătrâni, în acest ţinut trebuie să mai existe cel puţin opt-nouă grote cu inscripţii necunoscute.
– Poate că nu vom fi chiar bătrâni când vom ştii adevărul întreg despre tot ce ne-aţi povestit azi aici.
– Este cea mai mare dorinţă a noastră.
NICOLAE CRISTACHE "

multumesc pentru articol http://comuniune.blogspot.ro/2008/08/imagini-despre-un-rzboi-consmic-ntr-o.html