RITUALUL DE SOLSTIȚIU GETO-DAC .
Noaptea Renașterii Luminii și a Omului ...
Acest ritual este structurat în 7 trepte , așa cum bătrânii daci spuneau că trece sufletul atunci când renaște .
Se face în noaptea cea mai lungă din an , sau în orice noapte în care vrei să „te întorci la lumină” .
1. Pregătirea spațiului – „Golirea Vechiului” .
În tradiția veche , spațiul trebuia pregătit ca un templu : Stinge luminile artificiale . Pune o lumânare sau fă un mic foc într-un vas de metal , bol de piatră etc ...
Așază lângă tine o ramură uscată (pentru ceea ce moare) .
Așază și o ramură verde (pentru ceea ce renaște) .
Spune în șoaptă :
„Golesc casa și grădina . Golesc inima . Golesc anul .”
Aceasta era formula de purificare .
2. Deschiderea ritualului – „Chemarea Luminii” ...
Aprinde lumânarea sau focul . Privește flacăra câteva respirații .
Rostește încet :
„Focule , fiu al Cerului ,
Deschide poarta Luminii .
Adu-mă în început .”
În tradiția geto-dacă se spunea că la solstițiu , focul este cel mai aproape de lumina primordială .
3. Cheamă străbunii – „ Cei care păzesc Drumul/Calea ” ...
Așază mâna pe inimă . Spune :
„Străbunilor , voi care sunteți Lumina din spatele Luminii ,
Stați alături de mine în această noapte .
Vegheați și întăriți calea sufletului meu .”
Se simțea mereu o liniște densă , ca și cum cerul cobora .
4. Aruncarea vechiului în foc – „Moartea Anului Trecut” ...
Ia ramura uscată în mână .
Ține-o o clipă aproape de piept . Spune :
„Tot ce a fost greu , se duce .
Tot ce a fost neclar , se șterge .
Tot ce mi-a îngreunat ființa , moare .”
Apoi rupe ușor crenguța și pune bucățile în foc sau lângă flacără .
Simte cum se desprinde energia veche .
5. Nașterea Luminii Interioare – „Renașterea Omului Nou” ...
Ia ramura verde . Spune :
„Aici este viața mea nouă .
Aici este puterea mea .
Aici este voința mea de a renaște .”
Așază ramura lângă foc și pune palma dreaptă peste inimă .
Închide ochii și vizualizează o lumină mică în piept .
O scânteie . Las-o să crească .
Respiră adânc : Lumina renaște în tine .
6. Hotărârea Anului Nou – „Cuvântul care creează” ...
Geto-dacii nu își exprimau întâi dorințele gândului în noaptea solstițiului .
Ei își exprimau voința întâi .
Alege o singură hotărâre profundă pentru anul care vine .
Nu o spune în multe cuvinte , ci în una singură sau două .
De exemplu : „Curaj.” „Pace.” „Putere.” „Vindecare.” „Renaștere.” „Adevăr.” „Lumina mea.”
Pune cuvântul în foc prin șoaptă : „Așa se face.”
La daci , cuvântul dat focului era legământ cosmic .
Apoi urmau dorințele gândului primordial .
7. Încheierea – „Întoarcerea în Lumină” .
Ridică mâinile spre cer (sau simbolic , doar pe lângă corp) .
Spune :
„Lumina s-a întors .
Și eu m-am întors cu ea .
Sunt nou .”
Stinge focul cu recunoștință și păstrează ramura verde până în ziua următoare .
Koga she YANNA !
Serbarea Solstițiului de Iarnă la Geto-Daci . Noaptea în care Lumina renaște din întuneric !
Pentru geto-daci , străbunii locului Carpatin , Solstițiul de Iarnă era una dintre cele mai sacre momente ale anului , nu doar o sărbătoare , ci un prag cosmic , în care lumea se oprea pentru a respira , a muri pentru o clipă , și a renaște întru Lumina Nouă . Intensitatea trăirilor și simțirilor o făceau ziua și noaptea cea mai interiorizată din an . Atunci când oamenii nu aveau calendare , se ghidau după soare , cerul de nord și lună , dând calea în dar pentru o nouă zi , ciclu , an .
Această noapte era considerată : Nașterea Luminii ! Resetarea firii și a destinelor ! Unirea omului cu Zeul Interior ! Punctul de început al ciclului cosmic !
Oamenii nu priveau solstițiul ca pe un fenomen astronomic , ci ca pe o piatră de hotar între vechi și nou , între ce a fost și ce poate deveni .
Creațiunea – momentul în care Haosul se retrage și Ordinea renaște .
În tradiția geto-dacă , creațiunea nu era un act singular , ci un proces ciclic , care se reactiva în fiecare Solstițiu de Iarnă . Ei spuneau :
> „La Nașterea Luminii , lumea se face din nou .”
În această noapte , Zeul primar , energia născătoare originară , Focul Sacru cobora în lume și trezea toate cele adormite . Conform cu miturile lor , Lumina se năștea din burta Întunericului , exact cum spiritul se naște în corpul grosier .
De aceea , Solstițiul era considerat refacerea Creației : Cosmosul era purificat ... Energiile se reașezau ... Destinele se deschideau din nou .
Resetarea anuală – ștergerea energiilor vechi .
Noaptea solstițiului era văzută ca o „moarte blândă” a anului trecut .
Geto-dacii credeau că : tot ce este în dezordine se destramă , tot ce este împovărat se golește , tot ce este murdar energetic se purifică .
Ei numeau acest moment „ Respirația lui Zamolxe ”, când zeița/zeul retrage suflul din lume și apoi îl dăruiește din nou .
Resetarea anuală avea loc prin : reculegere , post , liniște , rugă . foc ritualic .
În loc de agitație , alegeau oprirea .
În loc de excese , alegeau claritatea .
🜂 Interiorizarea – coborârea în sine .
Solstițiul nu era sărbătorit cu zgomot . Nu era festival . Era inițiere .
Oamenii se retrăgeau : în case , aproape de foc , în sine , aproape de suflet !
Se crea o tăcere specială : Tăcerea dintre lumi , în care doar inima vorbea .
În noaptea solstițiului , buni , bătrânii spuneau :
> „Cel care coboară în sine , îl găsește pe Zeul din el .”
Acesta era actul central al sărbătorii : întoarcerea omului la sacru prin introspecție .
Întoarcerea la sacrul interior .
Pentru geto-daci , sacrul nu era undeva în afară , în cer sau temple , ci în om . Solstițiul activa acest adevăr : Lumina cosmică renaște , Lumina interioară se reaprinde ...
Focul din vatră era imaginea focului spiritual din piept .
Prin privirea în flăcări , omul își „aprindea sufletul” .
Ei spuneau :
> „Cum renaște soarele , renaște și omul .”
Sacrul interior era centrul vieții lor : pur , curat , luminos .
🜃 Puterea voinței de schimbare ...
Solstițiul de Iarnă era momentul celor mai puternice intenții .
Voința era considerată o forță cosmică : ordonează viața prin voința și atitudinea gândului primordial . Reconfigurează destinul Omului . Creează realitate .
În noaptea solstițiului , orice dorință formulată cu claritate prindea rădăcini noi în țesătura lumii .
Ritualul voinței se făcea la foc :
1. Omul spunea : ce dorea să lase în urmă , ce dorea să devină .
2. Arunca în foc o ramură uscată (ce se sfârșise) ...
3. Așeza lângă foc o ramură verde (ce începea) ...
Tradiții de Solstițiu la geto-daci ...
● Focul Zalmoxian ... După Focul Hestiei ...
Aprins pe vârfuri de deal , ca semn al renașterii Luminii .
● Post și liniște ...
Pentru purificare și pregătirea sufletului .
● Chemarea Strămoșilor din tărâmul minunat !
În această noapte , se considera că străbunii sunt aproape , veghează și oferă înțelepciune .
● Ritualul Luminii Noi .
Dimineața , se întâmpina răsăritul cu brațele ridicate , ca o îmbrățișare a Luminii . Se face ritualul pe respirații .
● Daruri pentru casă .
O crenguță de brad era adusă în casă ca simbol al vieții veșnice .
Cosmosul în timpul solstițiului .
Geto-dacii vedeau cosmosul ca pe o ființă vie .
În Solstițiu : axa lumii se „oprea” pentru o clipă , timpul se contracta , porțile cerului se deschideau , lumea spirituală se apropia de cea materială .
Ei vedeau universul ca pe un arbore cosmic .
În această noapte , rădăcinile (lumea nevăzută) și ramurile (lumea văzută) se atingeau .
Sufletul nemuritor ...
Solstițiul era dovada cosmică a nemuririi sufletului .
Așa cum lumina moare și renaște , la fel și omul : moare în fiecare an ciclic , renaște în fiecare an ciclic , iar la final va renaște dincolo de lume .
Pentru ei , sufletul era : o scânteie a Focului Divin , un fragment din Lumina Originară , o parte din Zamolxe însuși .
De aceea nu se temeau de moarte . Moartea era doar un solstițiu mai mare din galaxie , din univers , din cosmos , din însăși reprezentarea Ființei Divine !!!!
Notă : ZaMolXe – Mama pământ .
Zalmoxis – învățător , profet , rege și apoi ridicat de geții la rang de zeu .
Koga she Yanna ! Să mergem cu lin i stea Divină .
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu