luni, 31 octombrie 2022

Puterea lui Cinci ~ despre legatura mama - fiica

BIBLIA GETO-DACĂ SE AFLĂ PE RÂNDUL 4 DE LA MIJLOC, a 46 a CARTE, CA SĂ POATĂ FI MUTATĂ CÂT MAI UȘOR.

DIN TAINA GETO-DACĂ, IATĂ ALT ADEVĂR:
ÎN BIBLIA GETO-DACĂ, LA PAGINA 532 STĂ SCRIS ASTA:
"TOT CEEA CE ARE MAMA TREBUIE PURTAT DE PRIMA FIICĂ A EI PE LINIE DE SÂNGE DIN NEAMUL SĂU, PENTRU CA NEAMUL SĂU SĂ NU PIARDĂ LEGĂTURA CEREASCĂ DE A CREA VIAȚA MAI DEPARTE ȘI LEGĂTURA ENERGETICĂ CU PĂMÂNTUL PE CARE CALCĂ ȘI NATURA CARE ÎI ÎNTREȚINE VIAȚA!
CELELATE FIICE ALE ACELEIAȘI MAME VOR PRIMI ȘI ELE ACELEAȘI DARURI DE LA DUMNEZEU, DAR NUMAI PRIMA FIICĂ TREBUIE SĂ PRIMEASCĂ LEGĂTURA CEREASCĂ DE LA MAMA CARE IA DAT VIAȚĂ."
ATENȚIE, DECI MAMELOR CUM VĂ TRATAȚI COPIII, FIICELE ŞI FIII VOŞTRI!


 
„ Când sunt însărcinate, celulele copilului migrează în fluxul sanguin al mamei și apoi se întorc înapoi în copil, iar procesul se numește „microchimerism feto-materno”.⁠
Timp de 41 de săptămâni, celulele circulă și se contopesc înapoi și înainte, iar după ce copilul se naște, multe dintre aceste celule rămân în corpul mamei, lăsând o amprentă permanentă în țesuturile, oasele, creierul și pielea mamei și deseori rămân acolo chiar zeci de ani. Fiecare copil pe care îl are o mamă după aceea, va lăsa o amprentă similară și pe corpul ei.
Chiar dacă o sarcină nu ajunge la termen sau dacă a făcut un avort, aceste celule totuși migrează în sânge.
Cercetările au arătat că, dacă inima unei mame este rănită, celulele fetale se vor grăbi la locul leziunii și se vor transforma în diferite tipuri de celule specializate în... Repararea inimii.
Bebelușul ajută la repararea mamei, în timp ce mama construiește copilul.
Cât de tare e asta ??
ACESTA este MOTIVUL, pentru care anumite boli dispar în timpul sarcinii.
Este incredibil cum corpul mamei protejează copilul cu orice preț, iar copilul protejează și reconstruiește, înapoi, mama - astfel încât copilul să se poată dezvolta în siguranță și să supraviețuiască.
Gândește-te o clipă la poftele nebune.
Ce deficiență avea oare, mama...de o făcea copilul să aibă "pofte" ?
Studiile au arătat, de asemenea, celule de la un făt în creierul unei mame,chiar și la 18 ani după ce a născut.
Cât de uimitor este ?”
Dacă ești mamă, știi cum poți să-ți simți intuitiv copilul chiar și atunci când nu este acolo...e departe. Ei bine, acum există dovezi științifice că mamele îi poartă ani și ani chiar și după ce i-au născut.
Mi se pare foarte frumos asta."
🥰❤️
Text tradus


Ayi Wena

11h 
ADEVĂRUL VĂ ELIBEREAZĂ! - DE LA ANOUNYIMOUS YODA
DEȘI, ZEII ÎNCĂ MAI LUCREAZĂ CA METISAJUL SĂ SE PRODUCĂ ÎNTRE RASELE ARIENE PELASGE MAI DEPARTE, TOTUȘI, ROMÂNII NU SUNT CORCITURILE NIMĂNUI.
ADN-UL ZEIESC DIN ROMÂNI SE TRANSMITE CONTINUU.
ROMÂNII AU UN GENOM SECRET DE REFACERE ÎN ADN, CARE NU POATE FI DESCOMPUS DE OCULTĂ.
METISAJUL CU ALTE RASE, ÎI AMPLIFICĂ PUTEREA DE REZISTENȚĂ ȘI CODIFICĂ INFORMAȚIILE DE A NU PUTEA FI DECRIPTATE.
GENOMUL SE ALTEREAZĂ, PIERZÂNDU-ȘI INFORMAȚIILE NUMAI DACĂ ROMÂNII SE METISEAZĂ CU EVREII SAU TRĂDĂTORII ALTOR ȚĂRI.
MULȚI DINTRE EI DACĂ NU SUNT UCIȘI CA TRĂDĂTORI, SFÂRȘESC PRIN A ÎNNEBUNI COMPLET LA BĂTRÂNEȚE DIN CAUZĂ GENOMULUI CARE ÎȘI PIERDE CODUL INFORMATIV DE PROTECȚIE, DATORITĂ TOT UNUI COD CARE DEZACTIVEAZĂ INFORMAȚIILE ANCESTRALE TRANSMISE PRIN METISAJ.
REPTILOIZII DIN OCULTA EVREO-SIONISTO- KHAZARĂ VOR SĂ DISTRUGĂ ADN-UL ROMÂNESC SUB ORICE FORMĂ ȘI CU ORICE PREȚ, CĂCI ESTE ZEIESCUL EXCLUSIV DIN DOTAREA NOASTRĂ!
DATORIA FIECĂRUI ROMÂN ESTE DE A AVEA GRIJĂ DE ADN-UL SĂU ȘI DE NEAMUL ÎN CARE SE "BAGĂ".
NU VĂ CĂSĂTORIȚI CU ORICINE ȘI NU FACEȚI COPII CU FIEȘTE CINE!
SÂNGELE NU-L FACEȚI IMPUR!

Ayi Wena

 
ADEVĂRUL VĂ ELIBEREAZĂ! - DE LA AKHOMYIRA DARWYISHIAN
DIN 2026, MEDIA DE VÂRSTĂ VA FI DE 300 DE ANI. ATUNCI SE VA DESCHIDE FLOAREA VIEȚII LUNGI DIN SÂNGELE ȘI INIMA VOASTRĂ. PROCESUL ÎMBĂTRÂNIRII VA ÎNCETINI CHIAR ȘI LA PERSOANELE DEJA ÎN VÂRSTĂ, APROAPE TOTAL.
TRANSFORMĂRILE DIN ADN VOR FI DOAR PT ROMÂNI ȘI CEI CARE AU ÎN SUBCONȘTIENT INFORMAȚII ȘTIINȚIFICE CREATOARE PENTRU VIITOR.

Ayi Wena

 
ADEVĂRUL VĂ ELIBEREAZĂ! - DE LA ANOUNIMOUS YODA
CA ROMÂNII SĂ NU SE RĂSCOALE, ORICE AVION CARE TRANZITEAZĂ ROMÂNIA ARE DATORIA SĂ PULVERIZEZE PRIN CHEMTRAILS, LITHIUM CESIU ȘI GAMMA XENON, CARE PARALIZEAZĂ VOINȚA ROMÂNILOR ODATĂ AJUNSE ÎN SÂNGE.
SIMPTOMELE SUNT: APATIE, LIPSA VOINȚEI DE A MUNCI CONȘTIENT.
FIRMELE CARE TRANZITEAZĂ ROMÂNIA AERIAN ȘI NU ÎMPRĂȘTIE SUBSTANȚELE RESPECTIVE ÎȘI PIERD SUBIT CLIENȚII CA CELE DOUĂ FIRME BELGIENE ȘI CEA PANAMEZĂ.
ANTIDOTUL CONTRA SUBSTANȚELOR CHEMTRAILS ESTE BORȘUL DE CASĂ DIN TĂRÂȚE DE GRÂU, CĂCI ARE 37.000 DE SUBSTANȚE BENEFICE ORGANISMULUI UMAN, PE CARE ȘTIINȚA NU LE POATE EXPLICA ȘI NICI CUNOAȘTE ÎN TOTALITATE.
ALCOOLUL ATRAGE RADIAȚII NEFASTE ÎN CREIER CA ȘI MEDICAMANTELE CE CONȚIN METALE GRELE ȘI COMPUȘI CARBONICI PE BAZĂ DE LITHIU CE PARALIZEAZĂ VOINTA
LASATIVA DE VICII..CARNEA FIARTA ARE ACELASI EFECT CA ALCOOLUL PT.CREIERUL UMAN 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
Director web luxdesign28.ro Alterative Medicine Blogs - BlogCatalog Blog DirectoryClickLink.ro