luni, 1 iunie 2015

ASCENSIUNEA ÎN CORP FIZIC

ASCENSIUNEA ÎN CORP FIZIC

Mesaj de la entitatea LeaH



Până de curând, era extrem de dificil ca o ființă pământeană să poată ascensiona în dimensiuni superioare cu corpul fizic. Acum, ca urmare a Dispensei Divine, nu de mult decretată, va fi posibil ca milioane de suflete evoluate să ajungă în tărâmurile superioare, fără a trece prin procesul morții corpului fizic.
Un avantaj al acestei metode de ascensionare îl reprezintă faptul că veți putea continua să interacționați cu ființele de pe Pământ, fără însă a fi obligați să respectați sau să vă supuneți legilor din dualitate, legilor Pământului fizic.
Un alt avantaj este că nu mai este nevoie să vă reîncarnați cu scopul de a relua unele experiențe pe planeta fizică. După cum știți, reîncarnare este dificilă pentru că entitatea  trebuie să treacă prin toate fazele creșterii (să înveți să mergi, să înveți să vorbești și, în timp, să încerci să-ți amintești ceea ce ai învățat în viețile anterioare). Aceste etape sărite, prezintă un mare avantaj în ceea ce privește timpul necesar și economia unei mari cantități de energie, cel puțin în prima parte a vieții.

Pentru a putea urca, păstrându-vă corpul fizic, trebuie să aveți cele mai multe din părțile corpului cu vibrație superioară, adică acele părți să fie compatibile frecvențial cu dimensiunea în care ascensionați. 

Apoi, sufletul vostru părinte trebuie să fie încorporat în corpul vostru fizic suficient de bine pentru a putea regenera sistemele corpului mai repede decât ele se deteriorează și se abat de la doua lege a termodinamicii.

S.R.
În prezent, cam trei zecimi dintr-un procent din omenire (cam 1 din 300) se află pe calea ascensiunii fizice. 
Dar această situație nu este definitivă, dat fiind faptul că este încă posibil ca o ființă, care acum îndeplinește condițiile de ascensionare în corp fizic, să revină în dualitate, dacă parțial unele dintre condițiile deja îndeplinite se deteriorează (prin comportament neadecvat, prin contractarea unor boli etc). Acești „reveniți” la starea anterioară, vor trece prin decesul fizic. Cu toate acestea, dacă 80% din componentele corpului fizic îndeplinesc condiția vibrațională, se poate spune că acea ființă va ascensiona, în această viață, luându-și și corpul fizic (corpul nu va mai trece prin moarte).

Nu este nimic în neregulă dacă se alege ascensiunea spirituală (prin moartea corpului fizic). Sufletul vostru poate decide dacă actualul corp fizic merită (ca aspect, stare și viabilitate) să fie luat în dimensiunea superioară. Probabil că în cazul în care actualul corp fizic este deteriorat, nu are un aspect care să mulțumească, are sexul diferit de cel dorit pentru viitor etc., sufletul va renunța la el și va prefera ca în dimensiunea superioară în care urmează să acceadă, să „elaboreze” un alt corp. Să nu aveți impresia că, la nivel mental, voi nu puteți decide asupra acestui subiect. Nu uitați că și în dualitate, ființa umană își păstrează caracteristica de creator. ( de fapt ne păstrăm caracteristica de co-creatori).
Cum se va realiza ascensiunea împreună cu corpul fizic? 
Aceasta nu este o problemă a cărei rezolvare să vă cadă în sarcină. Tot ceea ce trebuie voi să faceți este să vă doriți și să fiți deschiși acestui proces.                                
Dacă vă preocupă și vă concentrați asupra aducerii frecvențelor înalte în corpul vostru, starea voastră volitiv-mentală va atrage acele tehnici în mintea și preocupările voastre, creând condițiile și ocaziile ca voi să le aflați. 

Sunt Leah din Confederația Galactică. Sperăm că v-ați bucurat de acest segment de mesaj, accesând pe cele șase niveluri inferioare ale ființei (primele șase chakre; n.m.), pentru o bună înțelegere a ceea ce se întâmplă după moartea corpului fizic. Rămâneți cu bine!

(Extras din „Soul  Integration”, de Sal Rachele)
 http://lightworkers.org/

Perspectiva a cincea: transcenderea spațiului și timpului
Un mesaj planetar hathor, prin Tom Kenyon

Intrarea în dimensiuni mai înalte ale conștiinței reclamă o modificare fundamentală în ceea ce privește timpul și spațiul perceput.
Aceasta e o schimbare crucială de percepție, despre care vrem să vorbim, folosind o perspectivă teoretică și o tehnică practică, ce include folosirea unei meditații acustice, pe care am creat-o în acest scop.
Teoria

Dimensiunile mai înalte pot fi privite în multe feluri. Dorim să împărtășim o schemă de bază despre cum considerăm noi dimensiunile și provocările pe care le întâlniți, în timp ce treceți într-o realitate dimensională mai înaltă.
După cum vedem noi lucrurile, realitatea voastră biologică întrupată (adică, corpul fizic) e ancorată în dimensiunile a treia și a patra ale conștiinței.

Sunteți foarte familiarizați cu a tridimensionalitatea lumii voastre. Sistemul vostru nervos e foarte mult acordat la această realitate. Complexul vostru creier/minte/corp e sincronizat cu realitatea fizică a lumii voastre. Însăși supraviețuirea voastră biologică depinde de orientarea voastră în spațiul din jurul vostru. 
În plus, corpul, mintea și conștiința vă sunt ancorate în percepția voastră despre timp.

Dar nivelurile dimensionale mai înalte ale conștiinței voastre nu sunt îngrădite de aceste constrângeri. 
Ele nu au restricții de orientare spațio-temporale. Acest lucru se datorează faptului că corpurile voastre dimensionale superioare nu au masă sau fizicalitate, nefiind deci influențate de câmpurile gravitaționale.

Timpul este influențat în mod considerabil de câmpurile gravitaționale. 
Mai mult, percepția voastră despre timp e influențată de condiționare. Combinația dintre câmpurile gravitaționale și condiționarea socială a făcut ca majoritatea ființelor umane să se simtă izolate în constrângerile spațiului și timpului.

Pragmatic vorbind, experiența voastră despre „realitate” este un rezultat al nivelului vibratoriu cu care vă identificați. Atunci când vă identificați cu dimeniuni mai înalte ale conștiinței, sunteți eliberați de constrângerile spațiului și timpului și acționați într-o realitate mai fluidă. 

Atunci când vă identificați doar cu realitatea voastră biologică, practic vorbind, sunteți prinși în spațiu și timp.

În acest mesaj, vă vom prezenta o metodă prin care să vă schimbați identitatea personală, trecând de la constrângerile timpului și spațiului perceput, la libertatea dimensiunilor mai înalte, în timp ce vă trăiți viața de zi cu zi, într-o civilizație și o realitate dimensională îngrădite de aceste constrângeri (spațiul și timpul).

Înainte să vă împărtășim această metodă, e necesar însă să cercetăm un pic mai amănunțit teoria.
După cum îl considerăm noi, timpul reprezintă dimensiunea a patra. Pentru noi, spațiul și timpul sunt strâns legate. Oamenii voștri de știință au confirmat teoria lui Einstein, că obiectele mari care au masă generează câmpuri gravitaționale, care modifică spațiul și timpul.

Pentru noi, dimensiunea a cincea este prima dimensiune a conștiinței aflată în afara constrângerilor spațio-temporale (adică, dimensiunile a treia și a patra.) Iar ființele din dimensiunea a cincea nu au masă și, prin urmare, nu sunt expuse efectelor câmpurilor gravitaționale.

Deși dimensiunea a cincea nu are fizicalitate în sine, ea are formă sau obiecte. Dar, din perspectiva voastră, în dimensiunea a cincea formele par efemere – neavând substanță sau realitate.

Atunci când veți intra în dimensiunea a cincea, veți continua să vă percepeți ca având formă (adică corp). Iar lucrurile din dimensiunea a cincea vă vor apărea ca fiind la fel de solide ca formele pe care le întâlniți în realitatea voastră curentă. Dar experiența voastră despre spațiu va fi mai fluidă, iar timpul, ca punct de referință, nu va mai exista.

Sunt unii care spun că toate problemele voastre vor fi rezolvate în mod magic și instantaneu, atunci când veți intra în dimensiuni mai înalte. Aceasta nu e experiența noastră. Doar că provocările sunt diferite. Oportunitățile sunt și ele diferite, deoarece nu mai sunteți îngrădiți de limitările spațiului și timpului, așa cum le percepeți în realitatea voastră curentă întrupată.
Acest lucru vă oferă ocazii mai însemnate pentru creativitate și ceea ce noi numim „evoluție dimensională.”

Evoluția dimensională înseamnă dezvoltarea capacității de a fi conștient, în mod simultan, de mai multe dimensiuni și de a acționa în cadrul lor. 
Călătoria spre această stare de măiestrie poate fi, într-adevăr, lungă și întortocheată, deoarece implică să trăiești într-o anumită realitate dimensională, prin experiență directă. De exemplu, viața voastră întrupată actuală este – din perspectiva evoluției dimensionale – o ocazie de a deveni experți în dimensiunile a treia și a patra. De asemenea, este o ocazie de a percepe dimensiunile mai înalte, în timp ce trăiți o existență întrupată. O viață trăită astfel accelerează foarte mult evoluția dimensională, iar acest mesaj e codificat cu niveluri multiple de informații, pentru aceia dintre voi care au trecut la acest mod radical de ființare.

Din perspectiva noastră, până în dimensiunea a noua, aveți o formă care are aspect uman. Fiecare dimensiune următoare a conștiinței e mai subtilă (mai puțin densă) decât cea anterioară. La cei care intră în dimensiunea a zecea, forma, așa cum o știți, dispare de tot, iar natura lor devine mai mult geometrică.

În momentul în care intrăm în dimensiunea a zecea, devenim sfere. Noi nu suntem sferele ce apar în fotografii, pe care unele persoane le numesc orbi. Adevărații orbi – spre deosebire de artefactele sau farsele fotografice – sunt ființe interdimensionale care au geometrie sferică. Iar dacă priviți mai atenți, aceste sfere vor dezvălui labirinturi complexe în interiorul lor. Natura sferică a ființelor interdimensionale este  un aspect comun, numeroase tipuri de ființe având această formă geometrică.

Atunci când intrăm în dimensiunea a zecea, unii dintre noi devenim ceea ce noi numim Aethosul, despre care am vorbit în alte mesaje.

Dar să revenim la voi. 
La nivel colectiv omenirea este atrasa catre dimensiunea a cincea; acesta este un salt inevitabil, plin atât de pericole, cât și de oportunităti, iar noi dorim să vorbim acum despre câteva din provocările care vă apar, în timp ce faceți această tranziție.
Pentru scopurile acestei discuții, am vrea să împărțim aceste provocări în trei categorii mari: 1) provocări ce survin în mod natural în tranzițiile în conștiință, 2) influențe umane și 3) interferența extraterestră.

Provocări ce survin în mod natural

Tranzițiile în dimensiuni mai înalte sunt problematice, din cauza diferențelor radicale de percepție, dintre ființele limitate de gravitație și cele care nu sunt limitate. Altfel spus, în pragul dintre realitatea voastră tridimensională și tetradimensională, și realitatea voastră pentadimensională, vă confruntați cu un „zid” de diferențe perceptuale.

Într-adevăr, unele persoane care percep realitatea pentadimensională socotesc că-și pierd mintea. Acest lucru se întâmplă deoarece spațiul și timpul perceput sunt temporar întrerupte. În dimensiunile mai înalte percepția e mai fluidă, iar atunci când intrați în aceste dimensiuni vă aflați în afara vieții personale. E ca și cum ați fi deconectați de realitățile și solicitările existenței terestre, ceea ce, în funcție de psihologia fiecăruia, poate da naștere la o ușurare enormă sau la o întristare profundă.

Atunci când conștiința voastră trece în dimensiunea a cincea, vi se schimbă identitatea personală. Efectiv nu vă mai puteți identifica cu existența voastră terestră, așa cum obișnuiați să o faceți. Din perspectiva noastră, această provocare este de fapt cea mai grea, atunci când intrați pentru prima oară în dimensiunea a cincea. Trecerea de la dimensiunea a cincea la dimensiunile mai înalte este în mod inerent mai ușoară, deoarece sunteți deja obișnuiți cu dispariția spațiului și timpului, ca limitări.

Trecerea la dimensiunea a cincea (și mai sus) reclamă din partea voastră finețe, dacă e să realizați sarcina de a vă trăi viața de zi cu zi, în timp ce cuprindeți această realitate extinsă.

Una din aptitudinile viitoare ale omenirii, din punct de vedere colectiv vorbind, va fi aptitudinea de a trăi în dimensiunea a treia și a patra – însemnând spațiul și timpul, așa cum le cunoașteți în prezent – în timp ce, concomitent, trăiți în dimensiunea  a cincea, unde spațiul și timpul nu mai sunt percepute ca și constrângeri.

Această realitate duală îi va oferi omenirii viziuni și aptitudini creative uriașe, dar, la fel ca în cazul majorității progreselor, acest lucru urmează o curbă a clopotului (o curbă simetrică în formă de clopot, ce reprezintă distribuția și frecvența tipică a valorilor unui set de date aleatorii. N.tr.). Și, foarte probabil, mulți dintre voi, care citesc acest mesaj, sunt mai avansați în această tranziție, decât cea mai mare parte a omenirii. E posibil ca acest lucru să vă facă să vă simțiți ca un străin ce trăiește într-un ținut ciudat.

Influențele umane 

Tranziția voastră, de la realitatea dimensiunilor a treia și a patra, la a cincea și mai sus, este cu atât mai mult îngreunată de influențele umane sau culturale.

Din perspectiva evoluției dimensionale, edificiul întregii voastre civilizații e fondat pe o iluzie. Iluzia este că lumea voastră e solidă și că spațiul și timpul sunt realități de neclintit, ce nu pot fi influențate de conștiința voastră.

Deși, în plan biologic, sunteți nevoiți să vă ocupați de solicitările dimensiunilor a treia și a patra, în viața voastră de zi cu zi, a fi atenți la spațiul și timpul perceput este diferit de a crede că ele reprezintă singura realitate. 

Sistemele voastre filosofice, religioase și politice, bazate pe teritoriu, prosperă și depind de perpetuarea acestei iluzii. Dar, în opinia noastră, casa de cărți, pe care o numiți civilizație umană, se va prăbuși până la urmă și va evolua într-un mod radical, pe măsură ce tot mai mulți indivizi se eliberează de trăirea unei vieți îngrădite, care e orientată doar către realitățile dimensionale inferioare.

Să ne îndreptăm acum atenția la alte influențe ce pot avea – și au – un impact negativ asupra tranziției voastre la realități dimensionale mai înalte.

Ecosistemul vostru urmează o spirală descendentă, făcând ca supraviețuirea organismelor biologice să fie tot mai grea. Acest lucru provoacă un stres uriaș asupra întregii vieți animale și vegetale, inclusiv a oamenilor. Unele din amenințările la adresa ecosistemului vostru sunt de natură cosmică, cum ar fi activitatea solară, precum și radiațiile gamma și alte forme de radiații venite din spațiul cosmic. Alte amenințări provin de la schimbările ce au loc în interiorul Pământului, dar o mare parte din degradarea ecosistemului vostru e produsă de om, incluzând – dar în mod cert nelimitându-se la – emisiile de carbon și acidularea oceanelor.

Nu vom aloca timpul și spațiul (o glumă de-a noastră) ca să discutăm pe larg despre acest subiect, întrucât e foarte complex. Dar cei care cred că totul e bine în realitatea ecologică a planetei voastre trăiesc în negare.

Asta ne conduce la brokerii puterii, cei care își măresc puterea privându-i de putere pe alții. În acest caz, ne referim la corporațiile care răspândesc informații false despre ecosistem, ca să-și poată perpetua venitul, pe seama formelor de viață ale planetei voastre.

Pentru omenire, acesta e un test de inteligență, iar dacă, la nivel colectiv, nu vă treziți și nu înțelegeți că ați fost manipulați și că brokerii puterii – atât cei văzuți, cât și cei nevăzuți – au profitat de voi, ecosistemul vostru va continua să se degradeze, iar voi vă veți confrunta cu un viitor ce nu merită a fi trăit.

Interferența extraterestră

O parte din ceea ce numim interferență extraterestră e de natură genetică și are de-a face cu manipularea genetică de la început, făcută de annunaki. Această civilizație extraterestră a creat ceea ce, în esență, reprezintă o rasă de sclavi, în scopul extragerii aurului de care aveau nevoie disperată, ca să-și consolideze energetica aflată în scădere a atmosferei lor. A fost întreprins un experiment genetic, în care primele primate de pe pământ au fost manipulate genetic de către annunaki, pentru a servi ca muncitori, sclavi, în scopul mineritului. Astfel, în codul genetic al biologiei voastre e încorporată o tendință adânc înrădăcinată de a fi supuși și de a idolatriza ceea ce percepeți a fi „ființe divine”.

Primii oameni i-au perceput pe annunaki (și pe mulți alți călători galactici și intergalactici) drept dumnezei, însă aceste ființe erau doar atât de avansate tehnologic, încât simpla lor prezență și acțiunile lor li se păreau magice, minților mai puțin evoluate.

Punctul de tranziție, de la constrângerile existenței tridimensionale și tetradimensionale, la libertatea mai mare din dimensiunea a cincea și dincolo de ea poate genera o problemă emoțională. Iar asta se datorează faptului că libertatea imensă, întâlnită în realitatea dimensională mai înaltă, poate fi derutantă pentru un timp. Această dezorientare e cauzată de doi factori: 1) dispariția spațiului și timpului percepute ca puncte de referință și 2) manipularea făcută de annunaki.
Dacă nu v-ați eliberat de tiparul genetic al annunakilor, de slugărnicie și idolatrizare, experiența voastră din dimensiunile mai înalte poate fi alterată.

Acest lucru se datorează adevărului simplu că există o mulțime de ființe interdimensionale, extraterestre și altfel, care vor fi fericite să umple golul – ce se vor hrăni cu subordonarea voastră în fața voinței lor și cu gloria din idolatrizarea voastră.

Dacă asta vă e alegerea, atunci, aceasta va fi realitatea voastră. Nu emitem judecăți despre faptul că alegeți sau nu asta, dar suntem de părere că o asemenea alegere ar fi regretabilă. 

Esența mesajului nostru este împuternicirea și libertatea personală, așa că vă prevenim ca, pe măsură ce intrați în realitatea dimensiunii a cincea și mai sus de ea, să evitați iluziile implantate de extratereștri, că ar exista alte ființe cărora ar trebui să vă supuneți. Să le respectați, dacă sunt demne de respect, da. Să vă supuneți cuiva? Niciodată!

Moartea și dimensiunea a cincea

Atunci când vă schimbați identitatea în dimensiunea a cincea, povestea voastră personală din această viață pare ca un vis. Deoarece ați transcens ancorele senzoriale ale vieții voastre întrupate, iar întreaga voastră poveste și toate poveștile acestui univers sunt percepute ca fiind ireale.
În timpul anumitor stări de conștiință foarte extinse, această natură ca de vis a vieții poate fi percepută direct. Dar, pentru majoritatea ființelor umane, această experiență apare doar în timpul tranziției pe care o numiți moarte.

Dorim să vorbim despre două tipuri de moarte. Primul tip de moarte este metamorfoza psihică și spirituală, care are loc atunci când vă strămutați în realitatea pentadimensională. De multe ori, acest lucru poate fi resimțit ca un fel de moarte, deoarece dispare orientarea voastră obișnuită, față de realitățile din viața voastră, bazate pe senzorial. Cine sunteți? Care e sensul vieții voastre? Aceste întrebări existențiale fundamentale sunt profund influențate de tranzițiile în realitățile dimensiunilor a cincea și mai înalte.

Așadar, acelora dintre voi care citesc aceste rânduri și care fac tranziția la dimensiunea a cincea – sau mai sus – le spunem să nu fie descurajați de sentimentul decesului lor. E posibil ca sentimentul morții voastre iminente să apară în voi ca urmare a tranziției în realitatea dimensională mai înaltă și nu să fie un indiciu al morții voastre fizice.

Al doilea tip de moarte despre care vrem să vorbim este moartea realității voastre biologice (și anume, corpul fizic). La încheierea procesului morții, nu veți mai primi date senzoriale din lumea voastră exterioară, iar experiența spațiului și timpului (așa cum le percepeți în prezent) va fi ștearsă. Dacă nu sunteți pregătiți, acest lucru poate fi foarte derutant. El poate fi și foarte amuzant, dacă înțelegeți natura a ceea ce se întâmplă.

Dacă vă identificați în totalitate doar ca organism biologic, momentul morții voastre poate fi foarte înspăimântător. Dar dacă ați gustat din libertatea realității dimensiunii a cincea sau mai sus de ea, tranziția voastră prin moarte va fi mai ușoară.

Din experiența și perspectiva noastră, la încheierea morții voastre biologice, veți fi confruntați  cu trei portaluri. Primul e un tunel de lumină. Al doilea e un portal deschis prin intermediul energeticei unui guru sau mântuitor. Iar al treilea este un portal sau un tunel ce duce în întuneric.

Tunelul de lumină e generat din tubul pranic – care trece prin centrul corpului vostru, pornind din perineu, până în creștetul capului – și este ca un tunel sau canal asemănător unui tub. În clipa morții, conștiința voastră urcă prin acest tunel ce se deschide, prin chakra coroanei, într-o altă dimensiune a conștiinței.

De cealaltă parte a tunelului este o lumină strălucitoare și e posibil să constatați că vă percepeți pe un pod ce trece peste un pârâu sau râu. La celălalt capăt al podului vor fi persoanele din viața voastră anterioară, viața pe care tocmai ați încheiat-o. E posibil să-i percepeți pe cei care au murit înaintea voastră, inclusiv animalele de companie pe care le-ați avut, deoarece spiritele animalelor locuiesc și ele în acest tărâm. Dacă există relații sau probleme neterminate cu aceste persoane sau ființe, care mai necesită să fie rezolvate, e posibil să simțiți o dorință arzătoare de a pătrunde în această lumină, iar dacă faceți acest lucru veți intra din nou în roata nașterii și morții și vă veți reaîncarna – cel mai probabil pe Pământ.

Al doilea portal e creat de voința personală a unui guru sau mântuitor. Intrând în acest portal, veți fi conduși în câmpul vibratoriu al gurului sau mântuitorului cu care aveți o legătură personală profundă. Iar pentru aceia dintre voi aflați pe acest drum, pătrunderea în această dimensiune a conștiinței va însemna împlinira unei dorințe profunde de a fi cu această ființă. În acest caz, avertismentul nostru este că veți intra într-un tărâm definit nu doar de nivelul de evoluție atins de gurul sau mântuitorul vostru, dar și de limitările sale.

Al treilea portal se deschide în întuneric. Iar intrarea în acest portal vă conduce în Neant – creatoarea din care iau naștere toate lucrurile. Dacă alegeți acest portal și dacă v-ați pregătit să abordați acest grad de libertate, veți fi liberi să explorați alte dimensiuni din acest cosmos și dincolo de el, însemnând stări de ființare ce transcend orice fenomene fizice. În acest tărâm de existență, puteți deveni un explorator al altor realități, dacă alegeți asta.

Unele persoane leșină atunci când se confruntă cu vastitatea Neantului. Ele se reped să aleagă o nouă realitate, în loc să nu se grăbească, ca să se odihnească în potențialul tuturor lucrurilorAm discutat despre asta într-un mesaj din trecut, numit Stări de conștiință din procesul de tranziție.
Nu emitem judecăți cu privire la portalul în care să intrați în timpul tranziției dimensionale pe care o numiți moarte. Dar considerăm că vă e benefic să știți dinainte ce vă așteaptă, ca să vă puteți pregăti pentru alegerile pe care veți fi nevoiți să le faceți, de partea cealaltă a experienței voastre pământești.

Moartea nu e un sfârșit. Este doar încheierea unei singure călătorii prin spațiu și timp. Moartea e un vestitor al noilor realități posibile, iar voi veți crea aceste realități, prin alegerile pe care le faceți în timpul vieții, precum și prin alegerile pe care le faceți în momentul morții.

Acum ne vom îndrepta atenția la o metodă simplă de a vă antrena conștiința să intre în dimensiuni mai înalte și să aibă acces la libertatea din realitatea voastră transcendentă – neîngrădită de limitările spațiului și timpului perceput. Această metodă se bazează pe folosirea unei meditații acustice simple, pentru a explora libertatea conștiinței, ce apare atunci când vă schimbați identitatea de sine la dimensiunile mai înalte. 

Vă prevenim ca, în timp ce faceți experiențe cu acest prag al conștiinței, pe care noi îl numim Perspectiva a cincea, să evitați tentația de a fugi de realitate. Vă oferim această metodă, nu ca pe o cale de a fugi de realitățile existenței voastre întrupate, ci ca pe o cale de a vă intensifica și  îmbogăți experiența de viață, oferindu-vă acces la dimensiunea a cincea și dincolo de ea. 

Realitățile dimensionale mai înalte, neîngrădite de constrângerile spațiului și timpului perceput, îmbinate cu realitățile existenței voastre biologice, creează un catalizator puternic pentru evoluție dimensională și, în opinia noastră, este un lucru mai degrabă de sărbătorit decât de evitat.

Pentru aceia dintre voi care citesc aceste rânduri și care sunt, într-adevăr, la un pas de moartea fizică, această meditație acustică vă poate ajuta să aveți acces la o tranziție mai plăcută.

Perspectiva a cincea 

Perspectiva a cincea este pur și simplu recunoașterea faptului că sunteți neîngrădiți de spațiu și timp. Ea este un foaier sau o intrare în dimensiunea a cincea, iar de aici și în dimensiunile mai înalte.

Ea este o percepție directă, nu doar un gând sau o idee. Este o experiență viscerală, generată prin activarea capacității de măiestrie spațială, a emisferei voastre cerebrale drepte.

Atunci când, prin experiență directă, intrați într-o conștiență extinsă a spațiului, are loc o schimbare în conștiință. Deveniți martor la natura ca de vis a vieții voastre, a poveștii voastre și a tuturor fenomenelor din jurul vostru. Acest sentiment de libertate, această transcendență a spațiului și timpului perceput, vă permit să vă ocupați de realitățile existenței voastre întrupate,  în moduri mai creative și ingenioase – și acesta e motivul pentru care vă împărtășim această metodă.
Așa cum v-am prevenit mai devreme, ea nu e menită a fi o formă de escapism. Dar există, într-adevăr, o tentație în a cincea perspectivă, despre care e necesar să vorbim mai clar, înainte de a merge mai departe.

Atunci când intrați în Perspectiva a cincea – care înseamnă transcenderea spațiului și timpului perceput – toate lucrurile referitoare la viața și lumea din jurul vostru par ca un vis. Sunteți detașați de toate și e posibil să aveți impresia că viața voastră de zi cu zi e ca un dans de care nu sunteți interesați.
Dacă rămâneți în Perspectiva a cincea, fără să vă angrenați realitățile vieții întrupate, veți intra într-o bulă, dar, în ceea ce privește evoluția dimensională, nu veți avea beneficii dintr-o astfel de evadare.

Ne putem imagina că faptul  de a rămâne în bula Perspectivei a cincea ar fi cea mai bună alegere pentru unele persoane, în cazuri foarte rare. Dar, pentru majoritatea oamenilor, Perspectiva a cincea e cel mai bine folosită ca o trambulină spre viziune și creativitate mai profundă.

Atunci când veți lucra cu meditația acustică, vă veți antrena creierul/mintea să intre în Perspectiva a cincea. Natura spațială a tiparelor acustice va produce în creier/minte/corp un răspuns, ce deschide un portal către Perspectiva a cincea și, în final, vă veți trezi într-o stare de conștiență extinsă. Cu cât lucrați mai mult cu meditația acustică, cu atât devine mai puternică această capacitate. În final, avansați la stadiul în care puteți folosi Perspectiva a cincea în mijlocul activităților voastre cotidiene – acesta fiind și scopul.

Atunci când vă confruntați cu o situație dificilă din viața voastră și puteți, concomitent, să vă aflați în Perspectiva a cincea, presiunea situației scade. Iar asta se datorează faptului că circumstanțele vă limitează mai puțin conștiința. Aveți un mic „spațiu de manevră”, ca să spunem așa, iar în acea libertate interioară, în ființa voastră vor apărea în mod spontan noi viziuni creative și aptitudini de rezolvare a problemelor.

Meditația

Noi numim această meditație A Bridge Between the Worlds/O punte între lumi. Ea stimulează o stare mentală ce vă permite să cunoașteți libertatea Perspectivei a cincea.

Vă sugerăm s ascultați această meditație acustică în căști, astfel ca informațiile acustice să fie direcționate mai exact în creier, fără prezența altor sunete din mediul ambiant.

Când începeți să ascultați, evocați sentimentul de a fi înconjurați de un spațiu uriaș. Sentimentul de a fi înconjurat de spațiu e cel care vă activează capacitățile emisferei cerebrale drepte. Gândul că sunteți înconjurați de un spațiu vast nu va activa acest potențial. E necesar să vă simțiți sau să vă percepeți, chinestetic, înconjurați de un spațiu vast.

Dacă sunteți exploratori avansați ai conștiinței, vă puteți amplifica experiența, simțind că între spațiul exterior din jurul vostru și spațiul din interiorul corpului nu există nicio barieră. Cu alte cuvinte, granița corpului dispare temporar și există doar spațiu. În timp ce ascultați această meditație acustică, vă mențineți această stare mentală. Atunci când mintea hoinărește, o aduceți înapoi, la conștientizarea spațiului și sunetelor pe care le auziți. După încheierea meditației, vă sugerăm să stați câteva clipe, ca să simțiți ce se întâmplă în voi.

În momentul în care stăpâniți aptitudinea de a intra în Perspectiva a cincea, folosind această meditație acustică, sunteți pregătiți să avansați și să explorați folosirea acestei aptitudini în mijlocul circumstanțelor din viața voastră. Asocierea constrângerilor vieții voastre întrupate, cu libertatea din realitățile dimensionale mai înalte dă naștere la un paradox foarte interesant, iar prin faptul de a pătrunde în acest paradox vă veți accelera considerabil evoluția dimensională.

Hathorii
20 aprilie 2015


Gândurile și remarcile lui Tom

Această meditație acustică (O punte între lumi) durează aproximativ 12 minute. Dar, pe măsură ce începeți să faceți experiențe cu metoda de ascultare a sunetelor, în timp ce intrați în Perspectiva a cincea (sentimentul spațiului), să nu considerați că e necesar să meditați pe întreaga durată a acestei piese acustice. Unele persoane vor simți că pot „face față” doar la câteva minute, iar dacă sunteți una din aceste persoane aș spune să măriți treptat durata, potrivit cu zona voastră de confort.

În mod paradoxal, unele persoane ar dori ca meditația acustică să fie mai lungă. Dacă faceți parte dintre aceste persoane, apăsați pe butonul de reluare, cât de des doriți – până la un punct. Dacă nu mai faceți lucrurile din viața voastră ce trebuie făcute, cum ar fi spălarea rufelor și vaselor, cred că e posibil să fi exagerat și că e necesar să vă aduceți înapoi. E vorba despre echilibru. 

Linkul către acest fișier audio apare la finalul comentariilor mele.

Nu e recomandat să ascultați această piesă acustică sau să faceți experiențe cu Perspectiva a cincea, în situații care vă impun să fiți alerți, cum ar fi șofatul sau manevrarea unui utilaj, întrucât combinația celor două modifică mult percepțiile și starea de spirit.

Aceia dintre voi care au ascultat The Elevatron  (Elevatronul), vor remarca similarități puternice, și recomand citirea mesajului hathor anterior, intitulat Intensificarea nodurilor de haos și dezmembrarea realității 3d, pentru a-și face o idee despre ce înseamnă această armonică fundamentală.

O notă tehnică: Pentru aceia dintre voi curioși să afle diferențele tehnice dintre cele două meditații acustice, O punte între lumi este o versiune extinsă a Elevatron-ului, având conturat un coeficient de egalizare, pentru a-i amplifica efectele inerente de calmare. După ce am lucrat cu meditația în numeroase configurații, consider că această piesă acustică e foarte eficientă în a vă ajuta să ajungeți la Perspectiva a cincea.

În acest mesaj, hathorii menționează două din mesajele lor anterioare, Aethosul și Stări de conștiință din procesul de tranziție.Sunt de părere că amândouă v-ar fi de folos, în special Stări de conștiință. Dacă faceți click pe titlurile subliniate de mai sus, veți fi conduși la mesaje sau puteți merge la secțiunea Hathor de pe website (www.tomkenyon.com) și să le căutați după titlu.
Exploratorii experimentați ai Minții vor putea intra foarte ușor în Perspectiva a cincea. Dacă sunteți novici în explorarea lumilor voastre interioare, Perspectiva a cincea ar putea să vi se pară un pic neobișnuită, întrucât contrastează puternic cu percepția de fiecare zi asupra realității, a majorității oamenilor. Dar Perspectiva a cincea este, în esență, o aptitudine a creierului, o metodă de a vă activa inteligența spațială a emisferei cerebrale drepte.

Iar voi veți putea explora vastitatea spațiului interior prin mijlocirea emisferei voastre drepte. Deși rezultatul acestei aptitudini a creierului este o stare mentală aparent exotică, ca orice aptitudine cerebrală, poate fi dezvoltată. Doar că reclamă timp și experiență cu această metodă.

Așa cum sugerează hathorii, de fiecare dată când lucrați cu meditația acustică, veți crea noi circuite neuronale în creier, care în final vă vor permite să intrați în Perspectiva a cincea și să transcendeți spațiul și timpul, cu adevărată măiestrie – chiar dacă nu ați mai încercat vreodată așa ceva.
Secretul este repetiția. Cu cât lucrați mai mult cu Perspectiva a cincea, împreună cu meditația acustică, cu atât mai eficient va deveni creierul vostru în producerea acestei stări mentale neobișnuite și inventive.

Click aici pentru a asculta și/sau descărca meditația acustică, A Bridge Between the Worlds/O punte între lumi.

Informații care nu au legătură directă cu acest mesaj

Cântecul Noului Pământ: Tom Kenyon și puterea sunetului

Coloana sonoră a acestui film este în prezent disponibilă pe magazinul nostru online, ca CD sau mp3. Ea cuprinde șapte meditații acustice, care sunt mai lungi decât versiunile pieselor acustice ce apar în film. Pentru mai multe informații, click aici sau intrați pe Store, la adresa www.tomkenyon.com

Vă rog să rețineți: Acest CD conține o versiune de cincisprezece minute a lui Song to Gaia/Cântec către Gaia – de două ori și ceva durata versiunii care apare la sfârșitul filmului. Dacă sunteți interesați să ascultați această meditație acustică emoționantă, în întregime, o puteți găsi pe CD-ul Aethos sau în setul de CD-uri de workshop, The Sphere of All Possibilities (Sfera tuturor posibilităților).

Deluxe DVD version/versiunea deluxe a DVD-ului documentarului, cu sesiuni extinse de predare și explorări de vindecare prin sunet, e disponibilă și ea online, la Store.

Vizionări publice 

Cântecul Noului Pământ adună aprecieri decisive, pe măsură ce  face tururi, prin intermediul numeroaselor vizionări în întreaga lume. Printre numeroasele omagii din partea publicului și criticilor, un redactor de la The Huffington Post l-a numit al treilea film din 2014 care îți mișcă sufletul.

Acest gen de răspunsuri venite de la public îți mișcă într-adevăr sufletul, dar ceea ce nu este mișcător pentru mine e faptul că Sophia Films/Woody Creek Pictures a împiedicat orice contribuție de informații, idei și opinii din partea mea, cu privire la vizionările publice ale filmului.

Ca să scurtez această poveste foarte lungă și dură, studenții și suporterii activității mele, din peste douăzeci de țări, au finanțat acest film deoarece au dorit să vadă un film despre mine și munca mea – despre sunet, științele creierului și transformarea spirituală.Regizorul filmului ne-a spus că acest gen de finanțare, de către oameni obișnuiți, a fost fără precedent, pentru un film documentar. În ciuda acestui lucru, Sophia Films/Woody Creek Pictures a refuzat însă să aibă în vedere vreo contribuție de informații, idei și opinii din partea mea, cu privire la felul în care acest film despre mine și activitatea mea e împărtășit, în cadrul vizionărilor publice.

Prin urmare, mă aflu în situația ciudată și supărătoare de a fi nevoit să-mi protejez munca, declarându-mi public îndoielile.

Cântecul Noului Pământ este o experință transformatoare totală, în și prin sine.

Sesiunile cu sunete din film produc stări de conștiință modificată de scurtă durată, ce schimbă percepția celor care vizionează filmul. La sfârșitul aceste experiențe cinematice, membrii publicului sunt mai receptivi și deschiși și ar trebui să li se ofere favoarea și onoarea de a-și integra singuri experiențele – fără aportul altor vindecători prin sunet sau interpreți.

Cu toate acestea, Sophia Films/Woody Creek Pictures își promovează filmul acceptând să aibă loc, uneori înainte de film și alteori după film, spectacole de sunet. Știu ce intenții am avut atunci când am transmis sunetul care a fost folosit în film, dar nu pot ști intențiile persoanelor pe care nu le-am întâlnit niciodată.

În plus, realizatorii filmului cunosc politica mea foarte veche, de a nu susține public alte persoane sau munca lor. Doresc să fie foarte clar faptul că nu susțin public niciun vindecător prin sunet sau interpret care a condus sau va conduce o sesiune de sunet, înainte sau după film. Și consider că acest aspect al vizionărilor publice reprezintă un afront adus integrității muncii mele.

Oficial vorbind, obiectez vehement în ce privește sesiunile de sunete de orice fel, care sunt conduse pentru membrii publicului, înainte sau după ce au vizionat filmul. Iar asta se bazează pe cei 30 și ceva de ani ai mei în domeniul psihoacusticii.

Motivele mele pentru această atitudine sunt următoarele: 1) energeticele subtile generate de acest film au nevoie de timp, pentru a fuziona în inima și mintea publicului. Faptul de a adăuga o altă energetică sau un spectacol de sunet, oricât de bine intenționat ar fi, este un impediment, pentru cei care doresc să aibă o experiență pură a Lucrării și 2) am fost de acord să fac acest film în primul rând pentru că am văzut un potențial în artele cinematice, de a crea un catalizator puternic de transformare, prin deschiderea inimilor și minților celor care au vizionat filmul. Nu ar trebui să se profite de acel spațiu deschis, de către persoane ale căror intenții nu le cunosc.

Dacă aș fi știut că realizatorii filmului vor aborda publicul, într-o manieră care îmi nesocotește mult etica personală, atunci când e vorba despre Lucrare, nu aș fi consimțit niciodată să investesc aproape patru ani din viața și energia mea, în co-crearea acestui film. 

În opinia mea, este un deserviciu să profiți de spațiile deschise în membrii publicului. Ar trebui să li se permită să-și integreze singuri experiența cu filmul. Nu pot sublinia îndeajuns de mult ceea ce simt cu privire la protejarea spațiului interior al membrilor publicului.

Maniera în care filmul e vizionat permite ca el să fie o piesă de spectacol, pentru oameni pe care nu îi cunosc. Nu le cunosc intențiile interpretative, iar acest lucru îmi creează mari probleme.

Întrucât nu am absolut niciun aport la felul în care e împărtășit acest film, îi rog pe aceia dintre voi care au constatat că munca mea are valoare, să facă cunoscută opinia mea în această chestiune. Am rugămintea să o împărtășiți cu prietenii voștri și cu sangha voastră (comunitate spirituală). Dacă folosiți media socială, am rugămintea să permiteți să-mi fie cunoscute sentimentele, de comunitatea voastră online. Iar dacă știți de vreo vizionare ce are loc în zona voastră, vă rog să faceți cunoscute sentimentele mele organizatorului/organizatorilor.

O noutate în secțiunea Listening

Personal Power In the Face of Death/Puterea personală în fața morțiieste o prelegere ținută în 2014, despre experiența în apropierea morții a tatălui meu, la care am asistat, despre cum s-a restabilit singur și cum s-a luptat ca să scape din ghearele morții, prin puterea intenției sale.
Prelegerea durează 12:00 minute și puteți face click pe link-ul de mai jos sau să mergeți la secțiunea Listening de pe website (www.tomkenyon.com). Dacă faceți click pe link, veți fi conduși la pagina cu acordul de ascultare/Listening Agreement. După ce ați bifat că sunteți de acord cu condițiile, veți primi acces la toate meditațiile acustice și prelegerile din această secțiune, pe care le puteți asculta și/sau descărca, după cum doriți. Toate acestea vă sunt oferite gratuit, pentru uz personal. Defilați în josul listei cu titluri, până găsiți Power In the Face of Death.

Click aici pentru a asculta și/sau descărca Power In the Face of Death.

Programul meu de predare 

Voi facilita trei ateliere de lucru, în ultima parte a acestui an, când se va încheia anul meu sabatic din cadrul predării. Dacă doriți să vedeți programul meu, click aici sau mergeți la Calendar, pe website-ul nostru (www.tomkenyon.com).

Aș dori să subliniez unul din aceste evenimente apropiate – In the Company of Angels/În compania îngerilor – un atelier intensiv de o zi, în Manhattan, la Symphony Space. Acesta va constitui o cufundare minunată în cântecele spiritului și energeticele subtile ale tărâmurilor angelice. Aceste energii din alte lumi vor fi transmise de la numeroase  ființe-spirit binevoitoare, din multe tradiții spirituale diverse – nu doar din tradiția occidentală. Eu, personal, mă aștept ca acest eveniment singular să fie profund transformator și vindecător, datorită diversității și naturii acestor ființe neobișnuite, ce locuiesc în tărâmurile luminii spirituale. Aceasta e singura mea apariție pe coasta de est, din acest an.

Întrucât atelierele mele de lucru au tendința de a se ocupa foarte repede, dacă doriți să primiți programul, atunci când e anunțat, am rugămintea să accesați pictograma „Contact” de pe web site și să „opt in/optați” să primiți programul meu, postările planetare hathor sau ambele. Nu împărtășim nimănui informațiile despre adresa email.

©2015 Tom Kenyon   Toate drepturile rezervate www.tomkenyon.com




Puteți să copiați acest mesaj și să-l distribuiți în orice media doriți, atât timp cât nu luați bani pe el, nu îl modificați în niciun fel și includeți această înștiințare de copyright. Rețineți însă că meditația acustică, A Bridge Between the Worlds, inclusiv toate fișierele audio din secțiunea Listening, sunt doar pentru uzul vostru personal. Ele nu pot fi postate pe niciun website sau folosite în vreun scop, fără permisiunea scrisă din partea autorului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
Director web luxdesign28.ro Alterative Medicine Blogs - BlogCatalog Blog DirectoryClickLink.ro