vineri, 16 aprilie 2010
Continuam materializarea noilor creatii personale
Va prezint mai jos informatiile care vin spre noi de la
Barbara Hand Clow despre
Luna Noua in Berbec: 14 aprilie 2010
Este Luna Noua in Berbec, lansarea finala si cea mai activa a marii armonice a Berbecului, care a inceput in timpul Echinoctiului de Primavara. Parteneriatul dintre Soare aflat in Berbec si apoi Luna care vine dupa Soare, pe durata Lunii Noi, reprezinta un dans subtil dintre puterea solara masculina, care se uneste cu forta feminina intuitiva. Multe s-au petrecut de cand Soarele a intrat in Berbec, acum mai bine de 3 saptamani, asa ca voi prezenta succint cateva dintre aspectele subliniate in analiza Echinoctiului. Apoi vom vedea modul in care Luna Noua in Berbec ar putea adanci procesele lansate pe durata Echinoctiului de Primavara.
Dansul solar/lunar este deosebit de uimitor in acest an, deoarece Marte in Leu, intrat recent in miscare directa si puternic aspectat, este dirijorul hartii Echinoctiului de Primavara, si acesta nu a dezamagit. Este ceva neobisnuit ca o planeta sa aiba patru sau cinci aspecte apropiate pe durata unui anotimp sau a unei Luni Noi, asa ca Marte mi-a atras cu adevarat atentia in timpul Echinoctiului de Primavara: Marte face sextil atat cu Luna cat si cu Saturn, face trigon cu Mercur/Soare/ Uranus, inconjunctie cu Chiron/Neptun si, de asemenea, inconjunctie cu Pluton. Am remarcat ca Marte a fost asemenea unui muzician care canta toate octavele (poate ca doriti sa cititi din nou analiza Echinoctiului de Primavara), si acesta este motivul pentru care deja a existat atat de multa activitate. Acum, pe durata acestei Luni Noi, Saturn este jucatorul principal: Saturn constituie capul unui yod care vine de la Chiron/Neptun in sextil cu Luna Noua, iar Saturn face cuadratura cu Pluton si opozitie cu Uranus. Asa ca, forta energica a lui Marte din timpul Echinoctiului de Primavara se linisteste intr-un scartait Saturnian pe durata Lunii Noi, o maniera formatoare care efectiv va mentine in miscare, intreaga actiune in toata aceasta perioada.
In ce priveste analiza Echinctiului de Primavara, am luat in considerare cateva chestiuni colective, iar apoi mi-am imaginat cum i-ar putea afecta pe indivizi un Marte atat de activ, intrat in miscare directa. Echinoctiul de Primavara are o influenta cuadratura in T, cu Mercur/Soare/ Uranus in opozitie cu Saturn care formeaza o cuadratura in T cu Pluton, despre care am crezut ca va "zgaltai scaunul papal" si va reorganiza energia blocata din Israel si Afganistan, in special functiile americane adanc inradacinate. Si exact acest lucru se si intampla, indeosebi pentru ca intreaga activitate cu Marte este atat de accelerata, fapt ce face ca Biserica Catolica sa se afle in panica, iar pe israelieni si afganistani sa actioneze foarte irational. Scartaitul Saturnian din timpul acestei Luni Noi garanteaza faptul ca aceste transformari considerabile nu vor ajunge departe.
"Afectul Marte" a atins punctul culminant pe durata Lunii Pline in Balanta, din 29/30 martie, atunci cand multi dintre voi v-ati trezit rezolvand unele conflicte foarte profunde si vechi, pe care le-ati evitat de cand Marte a intrat in miscare retrograda, in decembrie 2009. Unii dintre voi chiar ati abordat chestiuni mult mai vechi. In analiza Echinoctiului de Primavara, am aratat ca din aceste pozitii ale lui Marte veti extrage "tarie, puterea vointei si un simt clar de orientare" si ca veti fi "echilibrati din punct de vedere emotional, in timp ce faceti lucruri dificile". Destul de multi dintre voi ati abordat ceva care va ingradea; v-ati castigat batalia personala; si sunteti echilibrati si pregatiti sa va folositi o parte mai mare din creativitatea voastra. Acum, Saturn va modela aceste potentialuri in forme mai complexe si veti fi uimiti de modul in care functioneaza acest lucru. Ne miscam, in cele din urma, dincolo de dualismul simplu de negru-sau-alb, care este o modalitate limitativa si stupida de a privi lumea.
Va rog sa va alocati cateva momente pentru a reflecta la ce anume faceati in jurul perioadei de Luna Plina din 27 martie pana in 2 aprilie; acest lucru va va ajuta sa reflectati la modul in care puteti folosi fortele acestei extrem de puternice Luni Noi in Berbec. Cu cine sau cu ce v-ati luptat, pana cand ati ajuns cu totii la o decizie? Am vazut oameni schimbandu-si caile lor rigide, atunci cand au fost determinati sa auda cererile si nevoile legitime ale altora. Oponentii s-au domolit si, pur si simplu, au renuntat la mentalitatile lor limitative, care sufoca realitatea.
In ce priveste accelerarea timpului, in 6 mai ajungem la mijlocul celei de-a Sasea Nopti din Ciclul Galactic.
Astfel, procesam evenimentele din jurul anilor 10.000 i.Ch. din Ciclul Regional, 1400 ed. Ch. din Ciclul National si 1982 din cel Planetar. [Vezi Intelepciunea codului mayas: accelerarea timpului si trezirea constiintei omenirii, de Clow, carte aparuta recent la Editura For You] Pe scurt, la mijlocul Noptii a Sasea din aceste Cicluri anterioare, tiparele vremii si cataclismele tectonice s-au intensificat in Ciclul Regional; Inchizitia invenina Biserica in timpul Ciclului National; iar in 1982, neo-conservatorii lui Reagan instigau isteria Razboiului Rece in masele de americani. In ce priveste cataclismele din Ciclul Regional cu care rezonam in prezent, remarc un semn mai degraba prevestitor in harta acestei Luni Noi. Luna Noua la 24 de grade in Berbec face cuadratura exacta cu eclipsa solara din 14-15 ianuarie, aflata la 25 de grade in Capricorn. Aceasta eclipsa s-a petrecut imediat dupa marele cutremur din Haiti din 12 ianuarie, care a fost urmat de atunci de cutremure constante. Cuadratura Lunii Noi cu eclipsa din ianuarie ar sugera mai multa activitate tectonica si procesari mai profunde ale cataclismelor din Ciclul Regional. Amintiti-va ca, dupa legile accelerarii timpului, traim in prezent experienta acestor Nopti anterioare, in moduri noi, invatand lucruri noi din ele.
Luna Noua la 24 de grade in Berbec face sextil cu Chiron/Neptun aflate la ultimele grade in Varsator si trimite intentie spirituala exact in chibzuitul Saturn, retrograd in Balanta - intrucat Saturn este pozitionat in capul yodului de la Chiron/Neptun in sextil cu Luna Noua. Am discutat despre yoduri, in repetate randuri, in analizele anterioare si am aratat modul in care puteti sa luati in considerare capul yodului, ca pe capatul ansei de radiestezie, asa ca nu voi mai reveni asupra acestui lucru. Luna in Berbec vesteste ca este momentul sa ne miscam inainte cu curaj si incredere, iar sextilul ei cu spiritualul si misticul Chiron/Neptun semnifica faptul ca miscarea noastra inainte este menita sa fie spirituala si vindecatoare. Este timpul sa va folositi cea mai profunda cunoastere a voastra, ca sa transmutati realitatea, fapt ce va va permite sa utilizati puterea de structurare a lui Saturn in Balanta. Saturn tocmai a revenit la miscarea retrograda in Balanta, pe 7aprilie si va ramane in aceasta pozitie ajutatoare si inteleapta, pana pe 2 iulie. Deja ati simtit tranzitul initial al lui Saturn in Balanta, care a inceput la sfarsitul lui octombrie 2009. In timpul acestei perioade, am fost impulsionati sa ne echilibram, sa facem noi intelegeri, sa renuntam la caile vechi, care au fost stresante. Ei bine, bucurati-va de aceste cateva luni, cat timp Saturn este inapoi in Balanta; ascultati-i din nou sfatul intelept, cu inima. Yodul cu Saturn ne va impulsiona sa consolidam salturile evolutive imense pe care le-am facut, astfel incat de-acum incolo sa o luam pe calea cea mai sigura.
Actiunile pe care le-am intreprins au influentat lumea, in moduri constructive. De exemplu, majoritatea oamenilor din lume au dorit de mult timp, ca SUA sa se retraga din Afganistan. Probabil ca si voi. Aceste dorinte devin publice acum, ca-l vedem pe prim ministrul afgan Karzai spunand ca este timpul ca invazia sa ia sfarsit. SUA a fost extrem de stanjenita, atunci cand Karzai a criticat Occidentul pentru conduita lui din Afganistan, din 2 aprilie, insa pot sesiza ca trebuia sa faca acest lucru. [Poate ca doriri sa cititi Povestea nespusa a Afganistanului, de Fitzgerald si Gould.] Presedintele Kirghistanului a fost destituit in urma unei revolte populare, pe 7 aprilie, fapt ce ameninta amplasarea unei baze aeriane cheie a SUA, in regiune. Stabilitatea din Orientul Mijlociu se schimba, pe masura ce SUA isi ajusteaza rolul pe care-l joaca in Israel. In lumea mea, instaurarea pacii la nivel personal si angajamentul la cunoastere al fiecaruia dintre voi transforma aceste campuri duale negru/alb de pe planeta.
Marte in Leu nu este puternic aspectat, asa cum a fost in timpul Echinctiului, insa amintiti-va ca Marte va ramane dirijorul fortelor, pe durata intregii primaveri. In timpul Lunii Noi, Marte se afla intr-o inconjunctie foarte apropiata cu Pluton, care a fost exacta pe 10 aprilie, cand avionul care parasea Rusia, avandu-i la bord pe presedintele Poloniei si pe liderii principali din armata, politica si biserica s-a prabusit, iar toti si-au pierdur viata. Aceasta inconjunctie ar trebui sa demaste forte intunecate, pe care sa le aduca la lumina, asa ca ma intreb cine a prabusit acel avion! Pe masura ce se forma aceasta inconjunctie, pe 9 aprilie, au existat mai multe dezvaluiri despre cardinalul Ratzinger. Episcopul din Oakland, California, John S. Cummins, l-a indemnat pe Ratzinger in 1982 sa raspopeasca un cleric care recursese la abuz, Stephen Kiesle, insa Ratiznger a tergiversat cazul pana in 1987. Dupa parerea mea, abuzul sexual comis de preoti este un program sistematic, folosit pentru a dobandi energia sexuala din copii, asemenea ritualurilor satanice. Intr-un fel, aceasta suferinta si abuz hranesc portalurile si sistemele catolice. Asemenea oricarui sistem ascuns, cineva din varf il administreaza, iar in acest caz Vaticanul este cel care face acest lucru. Asadar, poate ca aceste dezvaluiri din timpul acestei inconjunctii formatoare vor smulge acoperamantul de pe scaunul papal?
Conjunctia indelungata Chiron/Neptun, in ultimele grade din Varsator, ne-a condus spre vindecarea ranilor noastre launtrice cele mai profunde, care apoi au eliberat puterea spirituala a lui Neptun. Aceasta conjunctie este una dintre fortele motrice din spatele dezvaluirii abuzurilor religioase, deoarece oamenii au descoperit ca nu mai pot ascunde suferinta. De asemenea, dorinta pentru unimea Neptuniana a fost motivul pentru care se aflau in primul rand in Biserica, si ratiunea pentru care cautau apropierea de sfintele fete bisericesti, reprezentantii lui Dumnezeu. In prezent, apare un nivel nou de demascare radicala, cand Chiron intra in Pesti, pe 19 aprilie. Atunci cand Chiron este in Pesti, exista o criza legata de conectarea cu unimea universala. Anterior, Chiron a fost in Pesti in perioada anilor 1960-1968, cand s-a creat un val urias de iluminare, ce a dat nastere la Vara Iubirii in San Francisco si la miscarea drepturilor civile in SUA. Multi dintre noi nu au uitat trairea acelei unimi mistice. Inainte de asta, Chiron a fost in Pesti in perioada 1910-1918 si cred ca aceasta etapa mai timpurie a dorintei de iluminare revine cu adevarat si ne urmareste in prezent. In urma cu un secol, lumea era plina de miscari spiritualiste, cum ar fi cea a mediumnitatii si a teozofilor, apoi, primul razboi mondial a dus la naruirea sperantei oamenilor intr-o lume mai buna. Acum, pe durata sfarsitului calendarului mayas, Chiron va fi in Pesti, inspirand omenirea sa creeze unime, iubire si pace pentru toate fiintele. Sarbatorirea “unimii” propusa de Carl Calleman, Convergenta Constientei, din 17/18 iulie, este un exemplu cu privire la tipul de inspiratie ce se apropie.
Miscarea lui Chiron in Pesti a fost foarte mult amplificata de conjunctiile pregatitoare ale lui Chiron cu Neptun din anii 2009-2010, si a fost extinsa puternic de triplele conjunctii ale lui Jupiter/Chiron/ Neptun din 2009. Din cauza acestui dans din cer, cred ca acest tranzit al lui Chiron in Pesti va fi cu mult mai influent decat cele din 1910-1918 si 1960-1968. Amintiti-va ca Chiron este jumatate om si jumatate cal, astfel ca el reprezinta integrarea naturii noastre umane si animale; abuzul religios va disparea sub un asemenea echilibru esential. Pe durata acestei lunatii, veti savura pentru prima oara aceasta energie, asa ca observati aceste dorinte arzatoare si profunde de unime si salutati acest sentiment cu bucurie si incredere. De asemenea, Jupiter in Pesti este in conjunctie larga cu Uranus in Pesti, astfel ca, incepand din iunie, Jupiter va extinde puterile Uraniene. Inainte de asta, Jupiter face opozitie cu Saturn de trei ori, in mai si in august 2010, si apoi in martie 2011. Jupiter si Saturn sunt planetele cele mai mari,si ele guverneaza forte opuse - Jupiter guverneaza expansiunea si Saturn guverneaza contractia. In opozitie, ele isi storc adevarul una celeilalte si pun in miscare realitati potentiale spre niveluri mai extinse; ele ne maresc intelegerea problemelor esentiale. In timp ce Jupiter face opozitie cu Saturn, ele fac cuadratura cu Pluton, care forteaza ca problemele sa atinga un nivel de criza, in acelasi mod ca si cuadratura in T a Echinoctiului de Primavara, pe care am descris-o in analiza mea. Mentionez aceste tranzite ce se apropie deoarece, in prezent, ele se injghebeaza si pentru ca ele creeaza un décor interesant pentru Chiron in Pesti. Acestea sunt aspecte dure si stresante, pe durata unei perioade in care vom tanji dupa conectare spirituala, si ele sunt un exemplu important despre modul in care planetele infatiseaza apropiata iluminare din timpul sfarsitul Calendarului: o sa infaptuim ceva cu adevarat minunat si va fi teribil de greu.
Mercur este in conjunctie cu Venus in Taur, care face trigon apropiat cu Nodul Lunar Nord in Capricorn. Acest lucru arata ca, pe durata acestei lunatii, exista o intelegere minunata, inteleapta si feminina, a cailor karmice. Am putea vedea cu usurinta modul in care teme din trecut, ce sunt relevante in prezent, ne influenteaza cele mai profunde ganduri. Stim mult mai multe despre trecut si importanta lui decat parem sa admitem, intrucat exista atata intelepciune venita din lucrurile care deja s-au petrecut. Lucrul meu favorit din aceste zile este razboiul din Afganistan: neo-conservatorii americani, in principal condusi de mentorul lui Obama, Zbigniew Brzezinski, i-au manipulat pe rusi ca sa invadeze Afganistan, deoarece stiau ca rusii nu vor putea castiga niciodata razboiul. Ei au facut acest lucru, pentru ca stiau ca acest razboi va distruge Rusia, ceea ce s-a si intamplat. Acum, americanii sunt in Afganistan, iar rezultatul va fi exact acelasi, asa ca poate ca Obama ar putea dori sa aiba in vedere aceasta cale karmica, de vreme ce propriul sau mentor se afla in spatele acestei situatii?
L-am lasat pe Saturn la urma, deoarece este planeta cheie din timpul acestei Luni Noi. Saturn este capul unui yod de la Luna Noua in sextil cu Chiron/Neptun, in timp ce Saturn e in opozitie cu Uranus si in cuadratura cu Pluton. Ne apropiem de cea de-a patra opozitie Saturn-Uranus, pe 26 aprilie, iar cea de-a cincea va fi pe 26 iulie 2010. Aceste opozitii distrug structuri vechi si curata calea pentru creatii noi. Aceste doua ultime opozitii Saturn/Uranus fac cuadratura cu Pluton, iar aceasta cuadratura in T din iulie s-a mutat in Berbec/Balanta/ Capricorn, fiind numit Testul Cardinal, de catre multi astrologi. Prima opozitie Saturn/Uranus a fost pe 4 noiembrie 2008, atunci cand Obama a fost ales, astfel ca Obama orchestreaza schimbarile necesare. Economia a lancezit si ea pe durata inceputului acestor opozitii. Asa ca, iata-ne din nou, pe 26 aprilie, moment in care ma astept ca economia sa devina foarte agitata si riscanta. Poate ca prabusirea reala nu va veni pana la cea de-a cincea si ultima opozitie din iulie, atunci cand aceste planete se afla toate in semne Cardinale, cand oamenii sunt foarte nerabdatori si solicitanti. Intre timp, intrucat Obama a luat energia schimbarii pe durata primei opozitii a lui Saturn si Uranus, insa nu si-a tinut promisiunile, luati aminte, in jurul datei de 26 aprilie, la semnale ca Obama trebuie sa-si schimbe directia si sa inceapa sa urmeze vointa maselor. Desigur ca, intrucat Brzezinski inca detine multa putere in cercurile Elitei, acest lucru va fi foarte periculos pentru el.
Lasand la o parte lumea la nivel colectiv, cum putem noi, la nivel individual, sa folosim forta de structurare a lui Saturn in aceasta luna? Aceste aspecte arata ca veti avea multa energie pentru depasirea obstacolelor si realizarea intentiilor voastre. Cum se dezvolta intentiile voastre, de la Echinoctiul de Primavara? Sunteti uimiti de puterea sporita pe care ati avut-o in aceste ultime trei saptamani, sunteti impresionati de modul in care puteti crea ceea ce va doriti? Daca da, atunci acest aspect strans si concentrat al lui Saturn inseamna ca puteti intr-adevar sa va realizati idealurile, mai ales daca incheiati o alianta cu spiritul. Aceasta luna este o luna importanta, in care sa va amintiti sa-i cereti spiritului ceea ce aveti nevoie si sa admiteti ca aveti tot ajutorul necesar. Il aveti si probabil ca veti realiza o multime de lucruri si veti fi totodata uimiti de demascarile si dezvaluirile ce apar la nivel colectiv. Aceste lucruri urmeaza sa se schimbe, este doar o chestiune de cat de mult rezista fiecare dintre noi – iar aici intra si presedintele american si papa catolic.
Barbara Hand Clow
-- http://www.handclow 2012.com/ astroflash. htm
traducere Ana Nicolai
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
bine te-am gasit...
RăspundețiȘtergeremultumesc pentru darurile, pe care spatiul tau creativ mi le-a daruit..
te invit si in realitatea prezentului meu, daca vei alege asta..
https://sites.google.com/site/vindecareainnouaera
divine salutari
Larysa