luni, 21 septembrie 2009

Ceremonii dupa traditia mayasa

Va prezint in continuare relatari ale lui drnvalo Melkizedech:

CEREMONII

"Poate veţi înţelege inima mayaşilor ascultând în continuare povestea lor.
Acum vom merge în jungla din Guatemala.
În iunie 2007, mi-am predat manuscrisul pentru Şarpele de Lumină către editura mea. Există foarte multe povestiri despre ceremoniilor mayaşilor şi al altor triburi în care energiile interne ale Pământului erau modificate. În iulie 2007, aşa cum am spus deja, Don Alejandro şi soţia lui au venit în Sedona şi au cerut o întâlnire. După ce Don Alejandro a vorbit despre inversarea Polilor mi-a mai spus că foarte curând, conform calendarului mayaş, din acea perioadă, omenirea va intra în Sfârşitul Timpului şi că anumite ceremonii trebuie să aibă loc şi că aceste ceremonii erau marcate in calendarul lor. Asta se întâmpla chiar înainte ca Sfera Albastră să apară. Apoi Don Alejandro a început să vorbească despre conchistadorii spanioli şi cum au distrus ei aproape toate artefactele şi înregistrările, mayaşii pierzând astfel foarte mult din înţelepciunea şi profeţiile lor. Apoi Don Alejandro mi-a spus cum anumite documente secrete au fost ascunse de conchistadori şi că acum a venit momentul să se reclădească întreaga cunoaştere. Conform profeţiei mayaşe, el a spus că a venit momentul ca mayaşi să işi reconstruiască cunoaşterea, experienţa, înţelepciunea şi amintirile şi că acesta este momentul potrivit să înceapă şi că în acest moment lumea va privi.
Consiliul Mayaş, conform a ceea ce a spus Don Alejandro, a văzut cum vine un grup de oameni de pretutindeni, din nenumărate ţări de pe Pământ, reprezentând lumea. Mi-a cerut să îi găsesc pe aceşti oameni, mai exact 60 de oameni şi să îi aduc în oraşul Guatemala, la o anumită dată din noiembrie 2007. De acolo el şi Consiliul Mayaş îi vor duce în jungla din Guatemala pentru a vedea cum ei readuc cunoaşterea/înţelepciunea din nou şi pentru a participa la ceremonii. Asta a fost simplu pentru mine; vreo 60 de telefoane şi a fost gata; au venit din 23 de ţări. În acest grup era Bunicul Eric din tribul Hopi şi alţi 3 Înţelepţi/Bătrâni din Sierra Nevada, Sierra Marta şi Columbia, America de Sud. Unul era Kogi, Arwako, Weewa şi Conquamos (de aceste denumiri nu sunt foarte sigură!). Aceste doua triburi sunt semnificative pentru antichitate; don Alejandro mi-a spus că mayaşi sunt originari din Atlantida – ştiam acest lucru de câtiva ani dar a fost impresionant să aud aceste cuvinte de la el.
Haideţi să vorbim puţin despre Atlantida pentru a înţelege de ce aceste 3 triburi, Kogi, Arwako, Weewa şi Conquamos sunt atât de importante.
Simbolul Atlantidei erau 3 cercuri: un cerc în interiorul altui cerc, apoi în alt cerc...pot fi văzute şi ca 3 sfere. Cercul/sfera exterior/exterioară reprezenta oamenii care trăiau în Atlantida, al doilea cerc/sferă reprezenta preoţimea şi era numită maya. Cercul din mijloc făceau legătura dintre oameni şi cei care se aflau în primul cerc – Neccalii – pe litere, se scrie N-e-k-k–a-l-s sau câteodată N–e-c-c-a-l-s – şi erau cei care vorbeau direct din inimile lor şi se conectau direct cu sfera Mamei Pământ şi apoi mai sus. Trăiau în peşteri şi în camere speciale în piramide, străluceau în întuneric şi pluteau câtiva inci deasupra Pământului. Hopi erau maya iar maya erau maya iar Kogi, Arwako, Weewa şi Conquamos erau Neccali.
Când Atlantida s-a scufundat acum 13.000 de ani, din cauza inversării polilor despre care tocmai am vorbit, maya au sărit în bărcile lor şi au ajuns în Yucatan, nu departe de S-V zonei unde Atlantida a existat;
iar Neccali au plecat, cu bărcile lor, spre Santa Marta, Columbia sau cel puţin, nu foarte departe de acolo. Toate aceste triburi sunt înrudite şi îşi amintesc ce s-a întâmplat, nu numai acum 13.000 de ani ci şi acum 26000 de ani şi chiar mai înainte.
Acum ar fi pentru prima dată de la scufundarea Atlantidei, când toate aceste 3 triburi se întâlnesc pentru a face ceremonii. A fost istoric. Mai mult, Bătrânul/Înţeleptul Eric a fost primul Hopi care s-a întors în Guatemala, după ce au plecat acum câteva mii de ani, spre cele 4 colţuri despre care am vorbit mai devreme.
Consiliului Înţelepţilor Maya a început prin a ne conduce spre Atitlan, unde se află lacurile sacre ale mayaşilor. Grupul nostru a fost însoţit de 25 din cei 440 de membri ai Consiliului Bătrânilor, care au fost selectaţi să înceapă să îşi reconstruiască cunoaşterea.
Grupul s-a aşezat în cerc, în jurul celor 25 de Bătrâni/ Înţelepţi şi au început cu simbolul mayaş al cifrei zero. Efectiv au început să descifreze acest simbol, ca şi cum nu îl mai văzuseră până atunci. După aproximativ o ora şi jumătate, mayaşii au terminat cu simbolul pentru cifra zero şi au trecut la simbolul pentru cifra unu...am văzut acest proces pentru 0, 1 şi 2, cred. Am urmărit acest eveniment cam o jumătate de zi şi apoi rolul nostru s-a terminat: lumea a văzut cum mayaşi au început să îşi rescrie cunoaşterea şi profeţia s-a împlinit.
A doua zi de dimineaţă, mayaşii ne-au dus departe, pe lacul Atitlan, într-un loc în care au loc numai ceremonii mayaşe; urma să participăm la o ceremonie mayasă a focului.
Traversarea lacului este o experienţă pe care fiecare probabil şi-o va aminti toată viaţa...vulcanul ameninţător peste ape, lăsa impresia că poate erupe în orice moment...scotea fum – nu e de mirare că mayaşi au ales acel loc pentru ceremonia focului. Pe o plajă retrasă, sunetul valurilor lovindu-se de mal, un cer imens albastru formând orizontul deasupra noastră, Don Alejandro a aşezat grupul nostru divers întrun cerc şi în de tăcere, timp de aproape o oră fiecare etapă a ceremoniei focului a fost cu atenţie pregătită; geometrii – acel aranjament frumos de pietre, ierburi şi lumânări şi alte obiecte sacre iar apoi a venit momentul ca focul să animeze ceremonia. A fost ceva neobişnuit. Nu ştiu dacă Ceremonia Focului a mai fost fotografiată înainte, mai ales aşa cum au facut-o ei. Ne-au lăsat să vedem, efectiv, cum crează geometriile pe pământ, ne-au explicat ce reprezintă fiecare, ce înseamnă fiecare iarbă, pe măsură ce o adăugau, cum aprindeau fiecare lumânare şi aşezau celelalte obiecte – au descris exact de simbolizau. Acest lucru e posibil să nu mai fi fost făcut înainte şi după cum spune Don Alejandro această ceremonia nu a mai avut loc de 13.000 de ani. Hopi, Kogi, Arwako, Weewa şi Conquamos, Înţelepţii Consiliului Mayaş, Don Alejandro şi grupul nostru din toată lumea ne-am unit mâinile în rugăciune atunci când primele raze de soare au început să apară pe cer.
Deşi eram din toată lumea, din multe tradiţii şi culturi am intrat cu toţii în inimă şi ne-am rugat cu o singură inimă – ne-am rugat pentru Mama Pământ şi pentru copiii ei, ştiind că Pământul va intra într-o stare foarte violentă, asemănătoare naşterii. Fiecare dintre noi s-a rugat din inimă pentru Mama Pământ, pentru toată lumea şi pentru toată viaţa de pe Pământ. Ceremonia a durat aproximativ 3 ore şi timp de o oră am privit flăcările focului şi am ascultat rugăciunile, iar persoana din tribul Weewa (nu sunt foarte sigură), stătea cu ochii închişi şi la un moment dat şi-a ridica mâinile spre cer, aşa, şi ne-a făcut pe toţi să ne uităm pe cer, pentru că nu ştiam ce făcea şi exact în locul indicat de mâinile lui era un vultur uriaş care plutea deasupra ceremoniei, la 150 de picioare, în aer. Nu i se mişca nici o pană şi părea că este fixat în spaţiu – a stat acolo aproximativ 10 minute. Apoi a coborât câteva picioare şi a continuat să privească ceremonia care nu mai avusese loc de foarte, foarte, foarte mult timp. Rugăciunile, cântecele, incantaţiile, dansurile, focul, fumul toate înălţându-se spre cer sperăm să fi atras atenţia Mamei noastre, Tatălui nostru. Inimile noastre erau larg deschise de această experienţă incredibilă. Pe măsură ce ne urcam în bărci, pentru reîntoarcerea pe malul celălalt al lacului, am privit - probabil nu voi uita niciodată asta – am privit cum grupul nostru neobişnuit cobora pe ponton; religii de la creştini, musulmani, evrei, budişti, taoişti, şintoişti, hinduşi şi multe altele şi toate celelalte triburi din Atlantida. Don Alejandro şi ceilalţi Înţelepţi Mayaşi căutau ceva, ştiam asta în inima mea şi orice a fost, probabil că l-au găsit, prin această ceremonie pentru că ne-au cerut să mai participăm la încă una, departe de Lacul Atitlan, într-un loc numit Tical, un templu antic din Guatemala şi care reprezintă chakra coroană în corpul uman, locul străvechi al conştiinţei umane.
Tical este un complex impresionant de temple, care la un moment dat era înconjurat de un oraş şi care se extindea pe zeci de mile, în toate direcţiile. Era un oraş imens şi probabil la un moment dat a fost locuit de milioane de mayaşi; arăta ca un oraş dintr-un viitor îndepărtat, spaţial şi nu ca un oraş din trecut dar nici modern aşa cum ne imaginăm noi acum dar oricum e greu de imaginat că aparţinea unor triburi primitive. Mayaşii spun că înainte ca ei să vină din cer şi dacă priviţi cu atenţie la ceea ce s-a descoperit în Tical, la începutul anilor `80 aproape că îţi vine să crezi...
L-am urmat pe Don Alejandro şi pe ceilalţi Înţelepţi intr-un loc înalt, unde numeroase ceremonii avuseseră loc înainte, unde au început încet şi cu migală să reconstruiască Ceremonia mayaşă a Focului. Ca şi înainte a durat cam o oră, doar ca să aranjeze; focul nici măcar nu era aprins. La început părea că vom repeta prima ceremonie, apoi încet atmosfera a început să se schimbe; de fiecare dată când Don Alejandro îşi ridica mâinile...copacii din jurul nostru, lumina care pătrundea prin ramurile lor, vântul care bătea...a fost destul de dramatic. După ce a făcut acest lucru de vreo 10 ori (să îşi ridice mâinile), ne aşteptam ca vântul să bată; apoi lumina a început să se schimbe, razele de lumină au început să pătrundă printre crengile copacilor facându-ne să ne simţim ca într-o catedrală străveche undeva în Franţa sau din altă parte... Era atât de hipnotizant încât turişti au început să se uite la noi şi nu puteau pleca. A fost ceva foarte frumos în această ceremonie dar am observat că Don Alejandro şi ceilalţi Înţelepţi tot cercetau şi aşteptau ca ceva să se întâmple...nu am avut ce face, am simţit în inima mea dar nu puteam să spun despre ce era vorba; mi s-a părut că se uitau după semne, ca vulturul despre care am vorbit mai devreme, şi care nu puteau veni decât de la Pachamama, Mama Pământ. Nici o fiinţă umană nu putea inventa asemena lucruri sau să influenţeze rezultatul...trebuia să vină de la Mama Pământ.
Oricare ar fi fost aceste semne, ele probabil au apărut pentru că ni s-a cerut să continuăm. Înţelepţii mayaşi ne-au dus la un alt templu, retras de care nu am mai auzit şi pe care nu l-am mai vazut înainte. Dar imediat ce am văzut aceste temple nu am putut să îmi imaginez cum de lumea nu a ştiut despre ele. Erau perfecte/deosebite şi degajau o putere imensă pe Pământ. Dar aici nu au avut loc ceremonii ci în altă parte. Tot ceea ce vroia Don Alejandro era să trăim experienţa lor şi probabil, energiile din aceste temple să ne experimenteze pe noi.
Probabil acum este momentul să vorbim despre cealaltă metodă prin care mayaşii returneză cunoaşterea, experienţa şi înţelepciunea lor dintrun trecut îndepărtat până în prezent;părea pierdut pentru totdeauna. Fac acest lucru cu inima şi nu cu creierul, lucru la care anticii erau experţi - la fel cum noi suntem experţi în utilizarea creierului.
Apoi Don Alejandro a ridicat mâinile şi a spus...Ok! acum vom merge în mijlocul teritoriului mayaş...oriunde s-ar afla el. Am început călătoria deşi nu ştiam unde ne îndreptăm. Aveam un autobuz mare şi modern, mergeam pe şosele şi autostrăzi, trecând prin frumoasa junglă din Guatemala deşi nu ştiam unde mergem. Am mers multe ore, până am ajuns într-un loc necunoscut; apoi am adormit. Îmi amintesc legănatul maşinii, roţile...următorul lucru de care îmi amintesc este că, brusc, fără nici o avertizare, Don Alejandro ordonă să ieşim după şosea; din câte îmi dădeam seama, putea fi oriunde, era un peisaj de oriunde din Guatemala, câmpuri de iarbă pe ambele părţi, totul era normal, nici un templu, nimic. Am coborât din maşini, ca nişte furnici dar nu ştiam ce să facem sau unde să ne ducem. Întrun final Don Alejandro şi ceilalţi Înţelepţi au mers pe cealaltă parte a drumului, unde se vedea o gaură in gard iar apoi se deschidea ca un coridor... de pe drum, conducând era imposibil să o observi. I-am urmat pe mayaşi în acest coridor de iarbă îngust, neavând nici o idee despre ceea ce era înăuntru. Am mers cam o milă; terenul devenea din ce în ce mai pietros ceea ce indica faptul că ne apropiam de munţi, copacii au început să ne înconjoare, aerul era dens. Apoi Bătrânii au cotit spre stânga, intrând întrun alt coridor de iarbă; intram din ce în ce mai adânc întro junglă, de care era evident că cineva avusese grijă, totul era frumos, culori vii, păsări, scări de piatră aranjate exact acolo unde aveai nevoie de ele...totul a devenit verde şi ferchezuit; era ceva asemănător hotelurilor şi nu semănă cu ceva făcut de natură. Era acolo, in mijlocul a nimic.
Apoi surprizător, de fapt ...nu chiar aşa de surprinzător, a apărut o clădire de lemn, ce bloca intrarea în valea pe care păşeam. A fost construită de mayaşi, să protejeze ceva la noi noi aveam acum acces: peşterile din care apăruseră/se iviseră mayaşi cu mult timp înaintea Atlantidei. Pentru nativii americani se numeşte Sipupu şi este cel mai sacru dintre toate lucrurile sacre. Am simţit că în interiorul meu se aşterne din ce în ce mai multă linişte iar oamenii au început să vorbească şi să îşi dea seama că li se pregătea masa dar curiozitatea legată de ceea ce ne rezerva acest spaţiu era foarte greu de suportat. Bătrânii ne-au pus să ne aşezăm în acest loc, înconjuraţi de jungla care venea din toate părţile şi ne-au servit o masă tradiţională mayaşă; ne aştepta un drum lung dar noi nu ştiam asta ci doar Bătrânii, care aveau grijă de noi. După masă, în şir indian, am început să parcurgem peisajul care se afla în spatele acestei clădiri de lemn, apropiindu-ne de muntele din faţa noastră. Liniştea din interiorul meu devenea din ce în ce mai mare şi am început să incantez pe măsură ce ne apropiam de ceva de care eram sigur că nu voi înţelege.
Apoi s-a întâmplat: a apărut o gaură mică în munte prin care doar doi-trei oameni încăpeau în ea în acelaşi timp. A durat ceva dar până la urmă, cu toţii am intrat în interiorul muntelui prin gaura îngustă. Eram cu totul în interiorul Mamei Pământ. În acest tunel, Don Alejandro ne-a adunat pe toţi şi ne-a vorbit puţin despre această peşteră. Este o peşteră sacră pentru poporul mayaş şi are o lungime de 28 de km dar că noi vom parcurge doar câţiva kilometri. Ne-a spus să fim foarte atenţi pentru că înăuntru este umed şi alunecos, dar ne dădusem deja seama de asta. Am înaintat puţin apoi s-a întâmplat ceva la care nu mă aşteptam deloc...coridorul îngust în T pe care îl parcursesem se termina iar în faţa noatră a apărut ceva imennnnssss...cât vreo 2 terenuri de fotbal şi înalt de vreo 60, 70 poate chiar 90 picioare; din tavanul înalt, o bucată căzuse acum foarte mult timp, permiţând unei lumini angelice să pătrundă şi care te făcea să te opreşti şi să îţi deschizi inima, instinctiv. Apoi am coborât spre această noua peşteră şi am făcut stânga, mergând dea lungul unui râuleţ cu apă cristalină. Tot drumul a trebuit să mergem de a lungul acestui râu. Mergând în acest puţ a trebuit să folosim lanternele pentru a nu ne lovi de stânci; era foarte întuneric şi noi vorbeam doar pentru a fi siguri că mai este cineva acolo. Dacă stingeai lanterna, era foarte întuneric, atât de întuneric încât nu îţi vedeai degetele de la mâini. După ce am mers mult, în această călătorie, de altfel periculoasă în interiorul Mamei Pământ, am ajuns întrun alt loc în care era un alt tavan înalt, cu orificii care permiteau luminii solare să intre şi am putut să ne vedem.
Don Alejandro ne-a oprit şi ne-a spus că o altă ceremonie trebuie să aibă loc aici; o altă ceremonie a focului complet diferită de cele 2 la care participasem deja, la Atitlan şi Tical. Focurile erau aşezate în cerc; a fost cea mai frumoasă dintre toate; muzica, incantaţiile rezonau în ecou şi în spiritele noastre. Apoi ceea ce s-a întâmplat în timpul ceremoniei, este mai presus de cuvinte dar nu mi-am dat seama de asta atunci. Apoi spre finalul ceremoniei Don Alejandro a dispărut. A fost unul dintre Bătrâni, o femeie care ne-a cerut să continuăm să mergem adâncindu-ne si mai mult în întuneric.
Apoi am ajuns, pentru a treia oară, întro parte a complexului de peşteri care avea în tavan orificii care permiteau luminii solare să pătrundă; era uriaş dar plăcut în acelaşi timp. Îmi amintesc că în jurul nostru erau stânci foarte mari, care ne făceau, pe mine şi pe ceilalţi să ne simţim ciudat. M-am uitat la o femeie de lângă mine care părea foarte îngrijorată de ceea ce vedea. Mi-a spus: Drunvalo, uită-te la stâncile acestea, seamănă cu animalele şi cu păsările; sunt vii. M-am uitat cu atenţie la o stâncă care se afla lângă mine şi care semăna cu o iguana de vreo 6-7 picioare. Părea foarte reală, până în cele mai mici detalii. Stânca de dedesubtul ei avea forma unei gorile iar cea lângă ea semăna cu cea a unui mascul de maimuţă. Pe pereţi erau feţe umane, feţe mayaşe şi păreau că ies din peretele solid de piatră. Peste tot, fiecare stâncă era vie sau ceva asemănător. Mi s-a tăiat respiraţia. Nu am ştiut ce să îi spun prietenei mele pentru că era foarte neobişnuit, dar am simţit că era bine...realitatea din această peşteră nu era cea obişnuită, normală. Energia era tangibilă chiar şi în aerul pe care îl respiram. Apoi am observat că Don Alejandro care mai devreme dispăruse, se află pe o stâncă, la 15 metri deasupra noastră. Primul meu gând a fost: cum a ajuns acolo pentru că este cam imposibil. A fost momentul în care tot grupul şi-a dat seama că Don Alejandro ne observa. Am tăcut toţi din gură, crezând că Don Alejandro ne va spune ceva, ne va vorbi dar în loc să facă asta, l-a chemat pe Rufino să urce la el. El a urcat dar stânca pe care se afla el, era mai jos, ceea ce făcea ca creştetul capului lui să fie mai jos decât cel al lui Don Alejandro. Apoi Don Alejandro a luat apă şi a turnat-o peste capul lui Rufino; a făcut asta de trei ori. Nu aveam nici o idee despre ce de întâmplă. Apoi Tata Alejandro a cerut unuia mic din grup să vină şi a făcut aceiaşi ceremonie cu el...noi toţi ne uitam şi ne întrebam ce se întâmplă. Apoi ne-a cerut fiecăruia dintre noi să urcăm, pe rând...şi – nu voi uita asta niciodată- în acel moment, simultan cu toţii am ştiut în inimile noastre ce se întâmplă: Don Alejandro făcea Ceremonia Mayaşă a Apei, cu fiecare dintre noi. Era o iniţiere iar energia din cameră a intrat adânc în inimile fiecăruia dintre noi. Orice a vrut Tata de la noi, probabil a găsit. Am început să plâng; nu m-am putut abţine.
Mai târziu apoi, într-un mic oraş din Guatemala, aproape de cină, Don Alejandro, Elizabeth, soţia sa, Rufino stăteau la o masă împreună şi mi-au cerut şi mie să vin să stau la ei. Don Alejandro s-a uitat în ochii mei şi a spus, citez: „Am mai cerut la încă 2 grupuri din toată lumea să vină să participe la ceremonii cu noi, pentru a îndeplini profeţia, dar nu au putut să treacă testele Mamei Pământ. Vreau să îţi spun că acest grup ne-a întrecut toate aşteptările; voi sunteţi strămoşii pe care îi aşteptam” Nu am înţeles ce vroia să spună dar el a început să plângă, la fel şi Rufino iar Elizabeth cu forţa ei feminină s-a uitat la mine şi mi-a spus: „Mulţumesc. Te rog să spui tot grupului sacru că voi sunteţi cei pe care îi aşteptam iar acum profeţia noastră s-a împlinit”. A fost mult prea mult pentru mine şi am început şi eu să plâng, toată masa devenind o masă plină de copii care plângeau.
Poporul mayas avea cunostinte temeinice despre timp. Si ei spun ca in 2012 va avea loc nasterea noii umanitati.
Potrivit calculelor ştiinţifice din 2000, aşa cum am spus, Pământului îi trebuie 25771, 5 ani pentru o rotaţie completă şi pentru a trece prin toate cele 12 semne ale zodiacului; deci această axă este inclinată în dreptul semnelor zodiacale. Potrivit vechilor hindusi şi tibetani, la fiecare trecere a Pământului printr-un semn acesta se schimbă într-un mod specific. Este puţin mai complicat, decât explic eu acum, pentru că de exemplu hinduşi împart acest timp în perioade care se numesc Yuga, care sunt puţin diferite de semnele zodiacale. Deci pe 21 decembrie 2012, axa Pământului se va inclina în dreptul semnului zodiacal al Vărsătorului, ceea ce potrivit credinţelor vechi determină o schimbare rapidă a conştiinţei; potrivit mayaşilor această schimbare nu începe neapărat în acea zi ci undeva în fereastra de timp, pe care o trăim acum. "

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
Director web luxdesign28.ro Alterative Medicine Blogs - BlogCatalog Blog DirectoryClickLink.ro