sâmbătă, 19 septembrie 2015

Cum ne reconectam la dimensiunea a cincea

Jurnalul # 7 – De UNUL Cu Multe Nume


Un Dar Neașteptat

De Suzanne Lie

”Cum putea mama Beverly jongla cu viața ei pe Navă și totuși să rămână atașată acesteia pe Pakmant?” a întrebat Lisa cu voce tare.

”Ce vrei să spui cu viața ei pe Navă?” a întrebat Bruce.

”Ei bine, povestea lui Jaqual a fost toată legată de nave, nu-i așa?” bâlbâi Lisa luând Jurnalul de pe masă și întinzându-i-l lui Bruce. ”Citești tu sau citesc eu?” a spus ea încercând să pară calmă.

Bruce a luat tăcut cartea și a început să citească. Mesajul care urma era de la un grup de care nu mai auziseră niciodată până acum.

Jurnalul lui Beverly
18 Noiembrie 1998

Salutări de la A.C.E.A.
Noi suntem ”Toată Conștiința Ascensiunii Pământului”.

Noi suntem conștiința de grup a Pământului cinci dimensional. Noi ne numim pe noi înșine ACEA pentru că combinația acestor patru litere are cea mai înaltă rezonanță. Noi reprezentăm Conștiința Unității cinci dimensională împământată în matricea Pământului trei și patru dimensional. Noi suntem întotdeauna în căutarea unui alt membru conștient.

Spunem ”conștient” pentru că TOATĂ LUMEA de pe planetă are un sine cinci dimensional și FIECARE ființă cinci dimensională de pe Pământ este membră a ACEA. ACEA nu este un club la care cineva să se alăture. ACEA este o rezonanță, tradusă într-un cuvânt, care reprezintă conștiința combinată a Pământului cinci dimensional. În dimensiunea a cincea nu există o altă cale.

Toată conștiința este alăturată tot timpul într-o comunicare conștientă, cam așa cum vă alăturați voi prin telefoanele mobile sau alte dispozitive de comunicare. Așa cum voi sunteți individuali, și noi suntem individuali. Cu toate acestea, noi nu avem nevoie de telefoane celulare sau de alte dispozitive mecanice pentru a intra în comuniune și a comunica unii cu ceilalți.

Dă-ne voie să te luăm într-o călătorie pe Pământul cinci dimensional. Da, îți simțim confuzia pentru că unele scrieri vorbesc despre ”formarea Pământului cinci dimensional”. Dar, desigur, tu știi că dimensiunile mai joase sunt formate din dimensiunile mai înalte, nu invers. Prin urmare, dimensiunea a cincea a existat încă înainte ca dimensiunea a patra și a treia să fi existat. Suntem conștienți de faptul că tu trebuie să-ți continui ziua. Ne vom întoarce atunci când vei fi pregătită să comunici mai departe cu noi.

Până atunci,
Salutări de la ACEA


2 Decembrie 1998

Salutări de la ACEA,
Da, existăm. Suntem reali. Îți spunem acest lucru pentru că nu te-ai mai întors la acest Jurnal de la ultima noastră comunicare. Ne bucurăm să vedem că te-ai întors pentru a comunica mai departe cu noi. Dă-ne voie să-ți spunem mai multe despre noi înșine.

Noi suntem reprezentanții Frăției și a Surorilor Luminii cu care ai fost conectată timp de mai multe decenii de ale tale. Comunicăm cu tine și cu mulți alții din dimensiunile mai înalte prin intermediul planurilor interioare ale realității. Suntem diferiți de ”extratereștri” prin faptul că noi toți avem corpuri pământești.

Cu toate acestea, suntem și ”extratereștri” pentru că fiecare dintre noi am fost capabili să ne conectăm cu cel puțin câteva dintre aspectele noastre ”din afara acestei lumi” care trăiesc simultan în dimensiunile mai înalte de pe alte planete sau Nave Stelare. Suntem încântați că ai găsit timp să ni te alături din nou.

Te vom lua acum într-un tur pe Pământul cinci dimensional. După cum ți-am mai spus, Pământul cinci dimensional a existat întotdeauna. Creația călătorește din dimensiunile mai înalte înspre dimensiunile mai joase. Prin urmare, dacă există un Pământ trei dimensional, atunci trebuia să existe și un Pământ cinci dimensional.

Sarcina noastră este să conectăm în mod conștient cele două lumi. Există o a patra dimensiune între cea de-a treia și cea de-a cincea dimensiune pe care unii o numesc Planul Astral. Cu toate acestea, noi punem laolaltă Planul Astral cu Planul Fizic. Când vorbim despre conectarea conștientă a celor două lumi, este vorba de fapt despre trei lumi: fizică (dimensiunea a treia), astrală (dimensiunea a patra) și dimensiunea a cincea.

Noi numim Pământul cinci dimensional Gaia, deoarece Gaia este Numele Sufletului pentru Pământ. Sufletul Pământului este cinci dimensional la fel ca Sufletele tuturor locuitorilor Ei. Prin urmare, ori de câte ori ne referim la Gaia, ne referim la Pământul cinci dimensional. Cred că am avut grijă de toate introducerile cu excepția faptului de a reaminti că noi suntem o Conștiință de Grup. Acesta este motivul pentru care ne referim la noi ca și ”noi”.

Tu ești automat o parte din acel ”noi” pentru că ești capabilă să comunici în mod conștient cu noi. Nu există nici o inițiere și nu este necesar nici un ritual ca să intri în grupul nostru. Tot ceea ce trebuie să faci este să conștientizezi în mod conștient prezența noastră și să interacționezi cu noi în orice mod preferi.

Dacă forța ta creatoare curge în modul cel mai natural prin scris, atunci aceasta ar fi calea ta de exprimare. Alții pot comunica cu noi și împământa forța energiei noastre cinci dimensionale prin dans, muzică, artă, etc. Ești pregătită acum pentru călătoria noastră în dimensiunea a cincea?

De fapt, nu vom călători în dimensiunea a cincea. Mai degrabă vom aduce dimensiunea a cincea la tine. Vom începe cu camera ta. În timp ce te uiți la camera ta cinci dimensională, vezi că ea este la fel dar subtil diferită. Da, este o cascadă în colț, iar acelea sunt flori adevărate care cresc în jurul ei.

Noi toți în dimensiunea a cincea ne creăm spațiul în care locuim exact așa cum dorim. Adeseori ne umplem spațiul de locuit cu ape curgătoare, plante, păsări și viață animală. Alegem să avem și o muzică lentă care să sporească caracterul melodic al cascadei. Nu avem nevoie de baie pentru că nu avem nevoie să eliminăm sau să ne îmbăiem în această dimensiune.

În timp ce dai colțul în camera de alături vei vedea un iaz frumos, limpede cu apă caldă sau rece, în funcție de nevoile tale. Observă cum cascada curge în iazul limpede ca cristalul. Sunt și multe ferigi minunate care cresc natural în preajma cascadei și iazului.

Chiar deasupra iazului se află o suprafață reflectorizantă. Privește în ea acum și vezi-ți corpul cinci dimensional. Nu este minunat? Această formă este un ”corp de lumină” care de obicei strălucește în culoarea albă și/sau aurie.
Vezi și simți emanațiile de lumină care curg din acest corp? Corpul tău cinci dimensional este de aproximativ aceiași formă ca și vehiculul tău pământesc, cu excepția faptului că ești mai înaltă. Ești, de asemenea, puțin mai suplă, dar acest lucru este dificil de spus deoarece aura ta este o continuare a corpului tău și se expansionează sau contractă în funcție de activitatea ta.

Când călătorești pe calea interioară în lumile mai înalte, aura ta este mai mică din cauza faptului că ești în ”intrare” și tragi lumina în tine. Când ești în ”ieșire” și radiezi lumina în exteriorul tău pentru a vindeca sau a crea, care este unul și același lucru în această lume, aura ta devine atât de mare încât este dificil să-ți localizezi corpul în strălucirea aurei tale.

Ne vom opri acum.
 Mai întâi concentrează-te pe împământarea unei mici zone din dimensiunea a cincea în corpul tău și în viața ta. Cel mai bine este să alegi zona în care meditezi pentru că aceasta va avea cea mai înaltă frecvență de rezonanță. De fiecare dată când intri în camera ta de meditație, practică vederea lumii tale cinci dimensionale. 
Când devine natural pentru acea cameră să pară cinci dimensională, poți începe să transmuți mai multe zone/domenii ale vieții tale.

Așteptăm următoarea noastră comunicare cu Bucuria Uniunii.
ACEA


Jurnalul lui Beverly
29 Decembrie 1998

Salutări de la ACEA,
Dragă Beverly, vedem că ai integrat ultimul nostru mesaj și ești pregătită de mai mult. Prin urmare, ne întoarcem în ACUM-ul tău pentru a te instrui cum să folosești forța puternică a imaginației tale pentru a percepe expresiile cinci dimensionale ale realității tale. Să știi că această dimensiune a realității există INFINIT în lumea voastră, dar gândurile și emoțiile voastre 3D v-au învățat să NU credeți imaginația voastră cinci dimensională.

Prima regulă pentru a percepe realitatea ta cinci dimensională este:

”CEEA CE CREZI ÎN MINTEA TA – TRĂIEȘTI ÎN VIAȚA TA”

A doua regulă este:

”IUBIREA ESTE FORȚA CREAȚIEI”

A treia regulă este:

”PERCEPȚIA ESTE CREAȚIE”

Acum, hai să ne uităm din nou la lumea ta cinci dimensională.
Închide prima dată ochii și vezi cu mintea lumea ta cinci dimensională ...
Crede în această lume ...
Iubește această lume ...

Deschide ochii și uită-te din nou la camera ta trei dimensională cu ochii tăi 3D. În același timp uită-te la lumea cinci dimensională cu mintea ta cinci dimensională.Crede în viziunea minții tale multidimensionale. Iubește acea viziune cu inima ta înaltă.

Vezi din nou cascada? Poți să auzi cum curge în minunatul iaz înconjurat de flori? Cascada este formată din ape de lumină care radiază culori și tonuri cinci dimensionale în timp ce se rostogolesc peste stâncile de cristal. Acest iaz răspunde gândurilor tale și poate fi cald sau rece, liniștit sau învolburat, în funcție de ceea ce îți dorești.

Priveliștea care se vede pe fereastra ta, care este chiar lângă tine, este a unor minunați copaci Redwood sau a oceanului, din nou în funcție de ceea ce tu dorești. Biroul și calculatorul tău sunt centrul tău de comunicare unde poți contacta orice navă stelară, sistem solar sau alți pământeni.

Dacă intri într-o stare meditativă, te poți conecta și telepatic. Treptat, lumea cinci dimensională nu va mai fi un tărâm de imaginat, ea va fi locul în care tu/noi trăiești. Tranziția ta este graduală astfel încât să poți elibera încet gândurile tale de limitare și sentimentele de frică.

La început, lumea noastră cinci dimensională va pâlpâi înăuntru și afară din conștientizarea ta. Atâta timp cât reușești să rămâi calmă și detașată de dramele trei și patru dimensionale din jurul tău, vei experimenta un sentiment de bucurie calmă. În acel moment, dimensiunea a cincea poate apărea.

Pentru atâta timp cât poți menține starea ta de conștiință mai înaltă, lentila ochiului tău interior îți va permite să clipești în dimensiunea a cincea. Vei continua să faci ceea ce faci, doar că o vei face într-o manieră mai înalt dimensională. De exemplu, dacă mănânci și clipești în dimensiunea a cincea, te vei regăsi într-o locație corespunzătoare cinci dimensională.

Această locație cinci dimensională îți va schimba în mod subtil experiența. Deoarece în dimensiunea a cincea nu există nevoia de a mânca, te vei hrăni mai degrabă într-un mod cinci dimensional. De exemplu, dacă mănânci împreună cu prietenii sau familia, în loc să puneți mâncare în gură, veți fi capabili să simțiți experiența hrănirii prin împărtășirea Luminii cu cei dragi.

Dacă ești singură, ai putea în schimb să meditezi și/sau să-ți miști forma într-un mod creator și plin de bucurie. Sau ai putea ca pur și simplu să inspiri spiritul care se află în Lumina lumii cinci dimensionale. Noi aici capitalizăm cuvântul ”lumină” pentru că Lumina cinci dimensională este foarte diferită de lumina trei dimensională.

Lumina în dimensiunea a cincea este vie și are conștiință și își poate schimba formele la dorința ta sau prin funcțiile ei. 
De exemplu, apele de lumină în dimensiunea a cincea par a fi fluide, care este de fapt lumină lichidă. Lumina lichidă poate lua orice formă ca să apară ca și apă, pământ, cer, flori, animale, oameni, etc. Aceste ape de lumină aduc în sistemul tău o formă de hrănire, și poți înota ”sub apă” atât de mult cât dorești.

Când ființele vin prima dată în dimensiunea a cincea, ele au nevoie de obicei să ”mănânce” până când pot crede că hrănirea este liberă și automată și că nu trebuie să aibă vreo intenție în ceea ce privește mâncatul. Nevoia de a împărtăși cu o altă formă de viață, fie că aceasta este animal sau plantă, este una dintre cele mai dificile schimbări pentru cei nou veniți.

”Frica pentru supraviețuire” este un program de bază care este stabilit pentru toate formele de viață trei dimensionale. Dacă nu ați avea frica pentru supraviețuire, de fapt frica că nu veți supraviețui, nu v-ați lua măsurile de precauție necesare pentru a vă continua existența fizică. Acest ”program de supraviețuire” este foarte dificil de depășit, chiar și atunci când corpul vostru nu mai este trei dimensional.

Acum dă-ne voie să-ți spunem cum să intri în lumea noastră. Bucuria și pacea este starea de conștiință care este necesară pentru a putea accesa realitatea noastră. La fel cum cineva trebuie să aleagă un număr pentru a recepționa un post de radio, tu trebuie să alegi o stare de conștiință pentru a putea accesa realitatea noastră cinci dimensională.

Ca să-ți poți expansiona conștiința suficient de mult încât să intri în lumea noastră, este nevoie să te detașezi de fricile și dramele din viața ta fizică. Desigur, nu poți nega ceea ce se petrece în jurul tău pentru că este real. Ceea ce poți face în schimb este să vezi dimensiunile mai înalte ale acelor realități de frecvență mai joasă.

Așa cum ai fost instruită să vezi camera ta mai înalt dimensională, vei începe să vezi dimensiunile mai înalte ale fiecărui aspect al vieții tale personale și a lumii din jurul tău.
De exemplu, hai să aruncăm o privire politicii. Permite-ți să vezi aspectele mai înalt dimensionale ale acelui conflict, fie că este vorba de atentate, foamete sau tulburări politice. Vezi pacea, unitatea și iubirea care este trimisă în jos în întunericul trei dimensional?

Ori de câte ori există un mare număr de morți, vor fi multe ființe care trec dincolo în dimensiunea a patra sau a cincea. În dimensiunea a treia convingerile multor oameni sunt atât de înrădăcinate în ”credința” că ei trebuie să treacă prin moartea fizică pentru a putea accepta o nouă realitate. Prin urmare, pentru ei, acest lucru este adevărat.

Unii oameni sunt capabili să creadă că pot experimenta dimensiunile mai înalte fără să moară, dar cred că mai întâi trebuie să treacă printr-o moarte simbolică. Prin urmare, acest lucru este adevărat pentru ei. În dimensiunea a treia voi aveți credința că moartea este părăsirea vieții, dar pentru noi, în dimensiunea a cincea, moartea este întoarcerea la viață.

Pentru că conștiința de masă se schimbă rapid, vor exista tulburări politice. Pe măsură ce fiecare persoană își schimbă conștiința personală, va dori să schimbe și conștiința de grup. Politica cinci dimensională corelată este o conștiință de grup unită și armonioasă. Odată ce o conștiință de grup este cu adevărat unită, nu mai este necesar un guvern extern.

Pe măsură ce fiecare persoană îmbrățișează Iubirea Necondiționată și trece în dimensiunea a cincea, aeasta va dobândi controlul deplin asupra impulsurilor sale mai joase, egoiste. 
Nu mai este necesar nici un sistem de reguli atunci când toți membrii societății se pot stăpâni și conduce singuri. În plus, realitatea este instantaneu creată de propriile tale gânduri și emoții. Dacă nu dorești să împărtășești experiențele celor din jurul tău, pur și simplu îți schimbi mintea prin calibrarea conștiinței la o frecvență mai înaltă.

O altă componentă a manifestării cinci dimensionale este că ”Iubirea Crează”. Iubește-ți sinele, activitatea pe care o desfășori (fie că este vorba de plata unei facturi sau meditație), iubește ceea ce-ți dorești și o vei manifesta în realitatea ta. Amintește-ți, tot ceea ce percepi în dimensiunea a treia este produsul iluziei care a fost creată de holograma grupului în care trăiești.

Atunci când îți schimbi holograma personală, te vei conecta cu alții care și ei doresc la rândul lor să trăiască în acea hologramă. Apoi vei servi drept model și altora care și ei doresc să-și schimbe holograma.

Asta încheie transmisia noastră pentru astăzi. Te rugăm să-ți amintești să ne porți în conștientizarea ta și să simți iubirea noastră. Dacă îți poți aduce aminte să porți vie în mintea ta dimensiunea a cincea, atunci o vei manifesta în viața ta.

Amintește-ți: CEEA CE ESTE ÎN MINTEA TA – ESTE ÎN VIAȚA TA.

ACEA



Jurnalul # 8 – De UNUL Cu Multe Nume



Noi suntem ACEA


”Cred că mama a fost cu mult mai profundă decât am crezut eu”, a spus cu blândețe Lisa. Bruce a răspuns punându-și brațul în jurul Lisei și zicând ”Relația noastră a ieșit de pe traiectoria ei. Cred că este nevoie de ceva mai mult decât un sex fierbinte care să o repună la loc.”

Lisa a zâmbit și și-a așezat capul pe umărul lui. Pentru o bună bucată de vreme au stat în liniște pe canapea. Apoi Lisa a spus ”Aș vrea să citesc următorul mesaj.” În tăcere Bruce i-a dat Lisei Jurnalul și a sărutat-o ușor pe frunte. Cu un zâmbet pe față, Lisa a început să citească.

Jurnalul lui Beverly
02.01.1999

Noi suntem ACEA, întorși pentru a comunica din nou cu tine.
Ai fost în stare să vezi modul în care lumile tale trei și cinci dimensionale sunt conectate?

Simte vibrația înaltă a realității tale cinci dimensionale și trage acea conștientizare în lumea ta trei dimensională. Bun, acum vezi încăperea cinci dimensională din jurul tău. Poți auzi cascada și ciripitul păsărelelor? Vezi și celelalte animale cu care împarți acum camera?

Nici ele nu au nevoie să mănânce sau să elimine și, prin urmare, nu-ți dau de lucru sau să faci vreun efort. Unele dintre aceste animale care se află în camera ta cinci dimensională nu există în lumea ta fizică. Acest lucru este valabil și pentru unele dintre florile și frumoasele culori pe care ele le emană.

În timp ce stai în realitatea ta cinci dimensională, simte cum ți se relaxează umerii și ți se deschide inima. Respirația ta este lentă și ușoară și poți auzi muzica sferelor. Simte iubirea profundă care rezonează la lumea ta. Crede că Iubirea noastră te va ajuta în manifestarea a tot ceea ce dorești.

Acum, ia această simțire și poart-o cu tine de-a lungul întregii tale zile. Acest sine extins este cine ești tu cu adevărat. Porțiunea din tine care pare a fi limitată, separată sau chiar speriată, este o iluzie. Ea nu există.

Știm că este dificil pentru tine să înțelegi că ceea ce tu vezi în prezent a fi sinele tău, este doar o iluzie și NU este SINELE tău adevărat. Așa că, dă-ne voie să-ți explicăm cum este adevărat acest lucru. Vezi tu, voi – voi toți în dimensiunile mai joase – sunteți și aici cu noi în dimensiunea a cincea.

Ați coborât în planul fizic și v-ați speriat. Frica este cea care v-a făcut să uitați. Frica v-a făcut să uitați să credeți că voi sunteți de fapt cinci dimensionali, frica v-a făcut să uitați să vă iubiți pe voi înșivă și să iubiți motivul pentru care ați venit pe Pământul trei dimensional.

Voi toți ați așteptat și v-ați pregătit multe vieți pentru această minunată oportunitate de a fi în stare să vă ridicați în mod conștient conștiința în cea de-a cincea dimensiune – împreună cu ÎNTREAGA PLANETĂ. Ce oportunitate!

Dar, ați uitat cu toții. Și cel mai rău dintre toate, frica v-a făcut să vă rupeți legătura cu sinele vostru adevărat cinci dimensional. Noi, cei din ACEA suntem ”salvamarii” care aruncă colacul de salvare celor care se îneacă în uitarea lor. Prinde acea frânghie. Păstrează legătura.

Du-te acum în viața ta de zi cu zi și PĂSTREAZĂ CONEXIUNEA.
Cu Iubire,
ACEA

Lisa și Bruce

În momentul în care Lisa a terminat de citit acest mesaj, plângea atât de tare încât de-abia mai vedea ce scrie. S-a întors și a văzut că și Bruce plângea. Lisa a pus Jurnalul înapoi pe masă și s-a prăbușit în brațele deschise ale lui Bruce. Au plâns împreună și apoi au râs împreună pentru că plângeau, apoi și-au șters lacrimile și au plâns din nou.


05.01.1999

Noi suntem ACEA
Tot ceea ce ai citit despre dimensiunea voastră și despre quadrantul vostru particular de spațiu/timp este adevărat, și mult mai mult. Vezi tu, căderea cortinei este pe cale să aibă loc și toate facțiunile malefice care au participat la experimentul trei dimensional vor să ”ia cât pot” atâta timp cât luarea este încă bună.

În curând, vor fi capabili să stea pe planetă numai dacă pot susține vibrația Iubirii Necondiționate. Nimic din tehnologia și societatea lor nu i-a pregătit pentru acest câmp de energie. Aceia dintre voi care ați căutat să vă curățați și să vă ridicați conștiința ați văzut gradul de pregătire la care forma voastră fizică a trebuit să se supună.

Cu toții ați simțit cât de dificil este să funcționați cu o inimă deschisă. Cu toții ați experimentat cât de provocator este să eliberați armura care v-a protejat inima, și Atma din inima voastră, de pericolele lumii exterioare. Multele avertizări înfricoșătoare sunt importante pentru că o persoană iluminată nu trebuie să se ascundă în negare. Cu toate acestea, nu subestimați puterea Iubirii.

Această putere este mai mare decât orice armă pentru că ea vă permite să vă ridicați vibrația, precum și vibrația a tot ceea ce voi iubiți, deasupra pericolului reprezentat de ORICE forță malefică. 
Vezi tu, dimensiunea a cincea nu este un loc. Dimensiunea a cincea este o vibrație. Oricine care nu poate susține vibrația cinci dimensională se va întoarce în ”locul” care rezonează cu vibrația sa personală.

De asemenea, oricine i-ar putea face rău altuia nu trăiește în vibrația iubirii, așa că și aceștia vor fi în imposibilitatea de a menține vreo experimentare a celei de-a cincea dimensiuni. Pentru a vă putea menține conexiunea cu realitatea voastră cinci dimensională, trebuie să vă iubiți total și necondiționat FIECARE aspect al sinelui vostru.

Orice parte a sinelui vostru pe care nu o iubiți, conștient sau inconștient, vă coboară vibrația. Prin urmare, cea mai importantă misiune a ta este să continui să-ți amintești că TU ești o ființă de iubire. Apoi, testează acea iubire în fața fricii și adună toate informațiile pe care simți că trebuie, fără frică.

Testează-ți abilitatea de a cunoaște adevărul fără să te sperii. Ne vom îndeplini Misiunea Divină ca UNUL. Vezi acum faptul că individualitatea totală poate cauza o mare cruzime. Cu toate acestea, grupul total, sau mintea stup, poate face același lucru. Ca și în cazul tuturor nivelelor realității, ”în-între-ul” sau ”punctul de echilibru” este Calea către Acasă.

Amintește-ți că timpul este o iluzie. Începe să-ți schimbi gândirea în ”timpul” ACUM cinci dimensional. Cu alte cuvinte, începe să-i permiți sinelui tău să depășească timpul și să trăiască în ACUM. În ACUM nu există nici o grabă deoarece nu există nici o programare viitoare. Nu există oboseală pentru că nu există nici un efort din trecut.

Există numai ACUM-ul în care ești calmă, liniștită și veselă. Acordă-ți un moment în ACUM pentru a simți calmul, a simți pacea și a simți bucuria. În acel moment, timpul nu trece mai departe și trecutul nu îți afectează conștiința. Când ești în această stare poți trage cu ochiul în conștiința cinci dimensională. Vezi lumea cinci dimensională din jurul tău și simte cât de diferită este.

Simte-ți forța creatoare în timp ce alegi să TRĂIEȘTI acea realitate pe care o creezi ACUM.


Jurnalul lui Beverly

CALM – PACE – BUCURIE – IUBIRE

Simte puterea acestor cuvinte și încorporează-le în conștiința ta.

Calm – Vezi în fața ta un iaz perfect liniștit și soarele răsărind din spatele lui. Acest iaz este viziunea Calmului pe care îl poți simți.

Pace – se simte ca o pădure dimineața plină de flori de câmp ce strălucesc printre copaci. Asta este Pacea pe care o poți simți.

Bucuria – este sentimentul copilului tău interior ce râde la multele descoperiri noi ale vieții. Acest copil aleargă de-a lungul unui câmp frumos împreună cu un animal micuț și păsări care îi arată calea. Asta este Bucuria pe care o poți simți.

Iubirea – se simte ca o pătură călduroasă care este înfășurată strâns în jurul tău în timp ce ești ținută în brațe de cineva iubit. Aceasta este Iubirea pe care o poți simți.

TU ești realitatea pe care tu o creezi! 

La revedere acum. Vom reveni când ne chemi.
ACEA


Jurnalul lui Beverly
21.01.1999

Noi suntem ACEA, veniți să-ți spunem mai multe despre forțele care ți se opun. Aceste forțe sunt cei care te-au făcut să te simți ca și cum ai fi ”rea” dacă nu reușești să-ți păstrezi angajamentul față de vechile structuri ale vieții tale fizice lumești. Nu uita că există un alt angajament pe care voi toți ați jurat să-l respectați. Acest angajament este cel pe care vi l-ați luat față Sinele vostru Mai Înalt înainte de a intra în forma voastră fizică.

Ați făcut legământul de a nu uita cine sunteți cu adevărat. Ați promis că vă veți aminti adevăratul vostru sine multidimensional în timp ce încă vă purtați corpul vostru trei dimensional. Acesta a fost, într-adevăr, un angajament imens și toate responsabilitățile vieții voastre trei dimensionale păreau adeseori să stea în calea împlinirii promisiunii pe care ați făcut-o.

Acum tu îți ții primul tău legământ de a-ți aminti adevăratul tău Sine. Cu toate acestea, pentru a face acest lucru, ai o perioadă dificilă în re-organizarea vieții tale astfel încât să-ți poți îndeplini responsabilitățile fizice fără ca acestea să stea în calea primului tău angajament. S-ar putea să simți că există anumite forțe aflate dincolo de controlul tău care te opresc să obții suficientă claritate pentru a merge mai departe.

Cu toate acestea, dacă îți respecți primul angajament, care este să-ți amintești că tu ești o ființă multidimensională care a venit în dimensiunea a treia pentru a învăța și a servi, îți vei asuma în mod automat o mai mare responsabilitate pentru viața pe care tu o creezi.

Din conștiința ta trei dimensională, este dificil să-ți asumi responsabilitatea pentru ÎNTREAGA viață pe care ai creat-o pentru că există puțină validare în viața ta exterioară cum că ești cu adevărat multidimensională. În consecință, este mult mai ușor să crezi că ești ”doar trei dimensională”.

Îți spunem ACUM că trebuie să înveți să ai totală încredere în propria ta ghidare interioară atunci când aceasta îți aduce aminte că tu ești multidimensională. Ne dăm seama că ceea ce noi îți cerem este dificil, așa cum ne dăm seama că lumea ta te-a învățat să ”te potrivești în/la” mai degrabă decât să ”cauți adevărul”. Este o sarcină grea să mergi în interior ca să-ți găsești SINELE într-o lume în care locuitorii sunt instruiți să-i urmeze pe alții.

Cu toate acestea, când îți începi procesul prin a crede că tu EȘTI o ființă multidimensională și că tu EȘTI cea care îți creezi viața, devine mai ușor să-ți eliberezi frica. Dacă crezi că altcineva sau altceva îți crează viața și că tu trebuie să ”îi” urmezi, este aproape imposibil să te eliberezi de frică.

Știm că dacă tu crezi că ești victima altora, nu vei simți că tu ești cea care își controlează viața. Aceasta este o situație FOARTE înfricoșătoare. Secretul este să eliberezi judecata. Eliberează judecarea altora precum și a ta însăți. Dacă crezi că o problemă este din ”vina” ta, te vei simți, de asemenea, vinovată și rușinată.

Dacă, în schimb, îți asumi responsabilitatea pentru acea situație, te vei simți împuternicită. Ba mai mult, odată ce nu te mai judeci, nu vei mai simți nevoia de a-i judeca pe alții. Odată ce crezi că tu îți creezi viața, atunci, potrivit primei reguli a manifestării, tu îți creezi propria ta viață!

Tu, și cu Sufletul tău, alegeți problemele care să creeze situații care să permită ca fricile tale ascunse să fie aduse la suprafața conștiinței tale și să fie eliberate. Frica trebuie înlăturată din conștiința voastră pentru ca voi să vă puteți respecta Primul Angajament.

Când fiecare dintre voi își poate aminti că este o ființă multidimensională care vizitează dimensiunea a treia pentru a-și încheia destinul, veți putea să faceți față fiecărei situații fără să mai cădeți în ghearele fricii. Eliberați de frică, veți fi în măsură să eliberați fiecare ”problemă” și să treceți în următoarea fază a inițierii voastre.

Da, sunt multe faze, dar veți învăța să faceți față fiecărui pas din procesul vostru în mereu prezentul ACUM. Da, într-adevăr există forțe exterioare care vor să interfereze cu progresul vostru. Știm că mulți dintre voi nu vă cunoașteți puterea și nu puteți înțelege cum ați putea fi o amenințare pentru cineva. Dar adevărul este că sunteți.

Nu sunteți o amenințare acum, dar realitatea voastră viitoare poate fi. Voi constituiți grupurile inițiale care au introdus conceptul de conștiință/conștientizare multidimensională. Acest concept va elibera în mare măsură masele din cătușele uitării lor.

În Iubire Necondiționată
ACEA

Traducere Monica Poka

Niciun comentariu:

 
Director web luxdesign28.ro Alterative Medicine Blogs - BlogCatalog Blog DirectoryClickLink.ro