Neutralitatea poporului român
Publicat în: Justitie.
"În urma recentelor scandaluri de corupție la nivelul înalt al serviciilor secrete din România, servicii controlate de ”puterea protectoare” SUA, în primul rând, dar și de Franța, Germania, Austria sau Bruxellul – ca entitate a comisiei europene – țara noastră pare că este un stat-securist eșuat.
Ofițeri SRI și din alte servicii secrete au devenit slugile umile ale CIA, BND, DGSE sau a altor servicii secrete ale unor țări puternice din UE.
Acești ofițeri – atunci anonimi, acum vedete media – au fost premiați și medaliați de ambasadele străine – (lucru care poate fi considerat trădare pentru că un ofițer slujește și e răsplătit doar de către statul al cărui angajat este și pentru care a jurat) – au început să se creadă jupâni pe statul și economia românească și niște mici dumnezei care pun președinți și aduc la putere în România partide slugarnice intereselor SUA și UE.
Pe moment acești ofițeri superiori s-au crezut stăpânii absoluți ai țări, iar lăcomia și slugărnicia față de interesele străine le-au adus averi incomensurabile în dauna firmelor românești, capitalului autohton și a interesului național.
Ei au acționat în ”câmpul tactic” din justiție, băgând la pușcărie pe inamicii lui Băsescu sau l-au sprijinit pe Iohannis la președinția României.
Narativul acelei epoci întunecate îl cunoaștem, când doar câțiva ofițeri și procurori făceau și desfăceau cătușe la ordinul ambasadelor străine și a lacheilor din politica românească, băgând la pușcărie politicieni, jurnaliști incomozi și capitaliști români.
Aceste structuri secrete corupte au primit protecție și imunitate de la puterea protectoare SUA și, mai ales, de la CIA.
Ei s-au crezut invicibili și stăpâni, neștiind că din punct de vedere istoric marile puteri se folosesc de slugi și apoi le aruncă la ”groapa cu lei” sau ”groapa de gunoi” a istoriei.
Legislația a fost făcută special să slujească puterea protectoare în neocolonia România.
Erau ofițerii pensionați la 45-50 de ani, cu pensii mari, ca să se bucure de tineri de vacanțele în Dubai și Maldive, dar lucrau în continuare prin rețelele de informatori și ofițeri acoperiți ca să destructureze statul și economia țării în favoarea intereselor străine și la ordinul ”legăturilor” externe.
Aceste privilegii de tineri pensionari speciali a creat un regim al pensiilor speciale care au capturat statul român și l-au pus la dispoziția SUA și altor puteri europene lacome pe avuția națională românească.
Dar iată că a sosit ”clipa astrală”, la inițiativa și dezvăluirile grupului de presă și gândire Gold, dar și a postului Realitatea TV, când un grup de foști generali trebuie să dea socoteală pentru faptele lor de corupție, șantaj, spălare de bani și favorizarea intereselor străine.
Foștii generali din Serviciul Român de Informații (SRI) Florian Coldea, Dumitru Dumbravă (fost șef al Direcției juridice a SRI) și avocatul Doru Trăilă au fost plasați sub control judiciar și au de plătit o cauțiune de 500.000 de lei.
Cei trei sunt acuzați de trafic de influență în cazul omului de afaceri Cătălin Hideg, patronul firmei Sanimed International.
Coldea a petrecut la audieri 15 ore în fața procurorilor.
Acum câțiva ani așa ceva părea de neconceput, Coldea fiind considerat unul dintre cei mai puternici oameni din România.
Anchetă a fost extinsă în dosarul generalilor SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, fiind cercetate fapte de corupție în legătură cu firme controlate de către oamenii de afaceri Bogdan Alexander Adamescu, fiul fostului acţionar majoritar al Astra Asigurări, Dan Adamescu, și de către milionarul Mihai Tufan.
Fostul lider Liviu Dragnea vine cu o ipoteză neașteptată: în momentul de față ”Noul Jupân al Sistemului” este Lucian Pahonțu, șeful SPP, cel care controlează ”câmpul tactic” din justiție și, în opinia lui Dragnea, este chiar mai puternic și decât președintele Klaus Iohannis.
E adevărat că asistăm la o luptă între centrele de putere din România, între structurile secrete pentru acapararea și controlul statului ropmân.
Consider că, din căderea acestui grup de interese – a unor foști generali secreți în frunte cu Coldea și Dumbravă – societatea românească, politicienii cinstiți și mișcarea suveranistă în special trebuie să tragă niște învățăminte și să profite la cel mai nobil mod, acela de a se realiza o reformă a serviciilor secrete românești, pentru ca acestea să nu mai fie niciodată controlate de structuri de stat, economice și secrete din afara țării, străine de interesul național.
Este nevoie de un ”moment zero” al serviciilor secrete românești, similar ca în 1962, când, atunci, conducerea PRM, prin biroul politic, l-a însărcinat pe Ceaușescu să conducă comisia de epurare a serviciilor secrete românești de toate elementele străine ”trădătoare” din sistemul secret românesc și să fie promovați patrioți în conducerea și structura DSS și DIE.
Căderea azi a grupului de interese Coldea-Dumbravă poate da un avânt mișcării suveraniste din România pentru alegerile prezidențiale.
Candidatul propus de partidele politice suveraniste la alegerile prezidențiale este necesar să propună o reformă a serviciilor secrete românești, prin care ofițerii și conducerea tuturor structurilor secrete să fie în slujba independenței, suveranității și interesele României și a poporului român.
E momentul istoric oportun ca viitorul președinte suveranist al României să facă curățenie în serviciile secrete românești, prin care acestea să reprezinte doar interesele superioare și suverane ale poporului român și sprijinirea capitalului autohton.
România are nevoie de o acțiune suveranistă de extremă urgență, în reformarea serviciilor secrete și promovarea unor cadre noi, de ofițeri patrioți gata de jertfă pentru interesul național și pentru demnitatea, suveranitatea și prosperitatea României.
Nu mai vrem să fim colonie!"
Ionuț Țene
SCOALA DE LB ROMANA LA TEL AVIV CU TINERI SOLDATI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu