6G va aduce «gemenii digitali» – Samsung anunță că va replica oameni, obiecte, locuri într-o lume virtuală
Compania Samsung și-a dezvăluit planurile cu privire la tehnologia 6G, evidenţiind viziunea pe care o are vizavi de „gemenii digitali” ai fiinţelor umane.
Într-un articol de cercetare publicat în data de 15 iulie, gigantul sud coreean de smartphone-uri a declarat că vor fi trei servicii cheie ale tehnologiei 6G: realitatea imersivă extinsă (XR), holograme mobile de înaltă fidelitate şi replici digitale.
„Cu ajutorul unor senzori avansați, al inteligenței artificiale şi al tehnologiilor de comunicare, va fi posibil să replicăm entităţi fizice, inclusiv oameni, dispozitive, obiecte, şi chiar locuri, într-o lume virtuală”, se arată în articol.
„Într-un mediu 6G, prin intermediul gemenilor digitali, utilizatorii vor putea să exploreze şi să monitorizeze realitatea într-o lume virtuală, fără constrângeri de ordin temporal sau spaţial. Utilizatorii vor putea să observe chiar modificări sau să detecteze probleme, în special prin reprezentările oferite de gemenii digitali.”
Aceste progrese ar putea veni în sprijinul oamenilor care lucrează din ce în ce mai mult şi socializează mai mult de la distanţă, în sensul în care apelurile video vor putea fi înlocuite cu comunicarea cu realitate imersivă, oferită de dispozitivele de ultimă generaţie, cu realitate virtuală (VR) şi holograme.
Samsung susţine că oamenii nu vor fi doar capabili să observe, ci să şi interacționeze cu hologramele. De exemplu, un utilizator ar putea să lucreze în cealaltă parte a lumii prin intermediul geamănului său digital, care va fi o reprezentare a unui set de senzori şi actuatori controlaţi de la distanţă. Pentru a reuşi acesta, va fi necesar ca tehnologia 6G să deţină o rată de transferuri de date extrem de rapidă precum şi o latenţă ultra scăzută atunci când controlează dispozitivele de la distanţă. Tehnologia 6G va avea o rată de 1000 Gbps, ceea ce înseamnă de 50 de ori mai mult decât rata tehnologiei 5G.
Dar principalul utilizator al tehnologiei 6G vor fi de fapt dispozitivele. Samsung citează estimări de 500 de miliarde de dispozitive conectate în lume până în 2030 – de 59 de ori mai mult decât totalul populației mondiale preconizate să trăiască atunci.
„Pe măsură ce numărul de mașini conectate crește exponențial, aceste dispozitive vor deveni utilizatorii dominanți ai comunicațiilor 6G”, se mai arată în document.
„Privind înapoi la istoria comunicațiilor fără fir, tehnologiile au fost dezvoltate asumând servicii pentru oameni ca fiind principalii utilizatori ai acestora… Ne așteptăm să fie dezvoltate noi tehnologii 6G pentru a conecta sute de miliarde de dispozitive ținând acum cont și de ceea ce este necesar pentru acestea.”
Alte aplicaţii ale tehnologiei 6G vor include un radar personal precum şi hărţi de interior generate de smartphone, conform cercetătorilor de la Universitatea din Bologna şi Comisiei franceze de Energie Atomică și Alternativă. Aceste instituţii au anunţat în luna mai că lucrează la mai multe proiecte relaţionate cu 6G-ul cu sprijinul consorțiului ATTRACT condus de CERN.
„În aer liber aveţi Google Maps. Provocarea este să realizăm hărțile spaţiilor interioare”, a declarat pentru The Independent Davide Dadari, profesor colaborator de inginerie electrică la Universitatea Bologna.
Fiecare nouă generaţie de tehnologie wireless este lansată în general odată la 10 ani, dar după lansarea predecesorului 5G în 2020, 6G-ul ar putea avea o lansare mult mai timpurie, în 2028.
Pentru a accelera cercetările în ceea ce priveşte tehnologia 6G, Samsung a lansat anul trecut Centrul de Comunicare şi de Cercetare Avansată.
„În timp ce comercializarea tehnologiei 5G este încă în stadiul incipient, nu este niciodată prea devreme să se înceapă pregătirea pentru 6G”, a spus Sunghyun Choi, liderul centrului de cercetare Samsung al tehnologiei 6G.
„Am lansat deja cercetarea şi dezvoltarea tehnologiilor 6G, bazându-ne pe experienţă şi abilitatea pe care le-am acumulat din lucrul la mai multe generaţii de tehnologii pentru comunicații”, inclusiv 5G.
„Am lansat deja cercetarea şi dezvoltarea tehnologiilor 6G, bazându-ne pe experienţă şi abilitatea pe care le-am acumulat din lucrul la mai multe generaţii de tehnologii pentru comunicații”, inclusiv 5G.
vineri, 18 septembrie 2020
http://www.yogaesoteric
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu