" Hopii , potrivit Bunicului Eric, un membru al Consiliului Hopi si
istoricul tribului (el este, de fapt, ultimul membru al acestei parti a
tribului), au venit din
Guatemala, iar la acel moment erau mayasi, nu Hopi. Din motive inca ascunse de
Hopi si de mayasi, ei au fost trimisi catre Nord. Ambele triburi mi-au spus
acest lucru.
In noiembrie 2007, cand
calatoream cu autobuzul prin Guatemala cu Bunicul Eric, acesta m-a intrebat
daca am vazut sfera albastra de pe cer din octombrie 2007. Am raspuns ca nu am
vazut-o, dar fiica mea a vazut-o cand a aparut. Eu m-am uitat pe internet. M-a
intrebat daca asta ar putea fi profetia Hopi a Stelei Albastre, care a fost
facuta acum 200 de ani de catre ei. Nu stiam raspunsul, pentru ca nu sunt Hopi.
Iata ce s-a intamplat: chiar
inainte de 24 octombrie 2007, o cometa, numita Holmes, a trecut prin sistemul
nostru solar. O cometa mica, ce se deplasa foarte repede, pe care niciun
astronom nu a considerat-o un eveniment astronomic. In 24 octombrie 2007,
aceasta cometa a explodat, devenind o gigantica sfera albastra, care a crescut
si a crescut, pana a devenit mai mare decat Soarele. Astfel a devenit cel mai
mare corp ceresc care a fost observat in sistemul nostru solar. Cand Bunicul
Eric s-a intors la indienii Hopi, au discutat si au cazut de acord ca aceasta a
fost implinirea profetiei Hopi despre Steaua Albastra. Acest semn a fost
acceptat de popoarele indigene din America de Nord si de Sud si de mayasii, ca
reprezentand inceputul Sfarsitului Timpului. Dupa cum vedeti, nu a fost
un eveniment intamplator, ci cel mai mare eveniment de acest fel, care s-a petrecut
in sistemul nostru solar si pe care noi il cunoastem.
Mai exista o alta parte a
profetiei Hopi, despre venirea Stelei Rosii. Mayasii si Hopi nu au discutat cu
mine despre acest eveniment, dar stiu cateva lucruri din carti si sunt
increzator ca vom afla mai multe in viitor.
PROFETIA INCEPE
Cand a fost in Sedona, in iulie
2007, Don Alejandro mi-a impartasit doar o parte din profetia mayasa. A spus ca
va fi o schimbare fizica a Polilor Pamantului, candva in perioada numita Sfarsitul Timpului . Nu este nimic nou, de vreme ce Edgar Cayce a prezis
acelasi lucru, prin anii ’30. Edgar Cayce a spus ca, undeva dupa iarna lui ’88,
axa Pamantului se va schimba si chiar a prezis exact locul unde aceasta se va
muta polul “undeva in Rusia, la aproximativ 16 grade fata de unde este acum”. Edgar
Cayce a facut aproximativ 12 000 de predictii din 1920 pana in 1970 si a gresit
doar o singura data, atunci cand a spus ceva pentru un om din Franta, dar, din
greseala, a facut predictia pentru fratele sau geaman. Predictiile lui Edgar
Cayce se numara printre cele mai exacte din lume.
Stiinta moderna a cercetat foarte
atent aceasta posibilitate a schimbarii polilor. O schimbare fizica a polilor
este precedata intotdeauna de o inversare magnetica. Stiinta moderna a observat
ca deja campul magnetic terestru a inceput sa scada in intensitate, acum
aproximativ 2 000 de ani, iar acum 400 de ani a avut loc o schimbare dramatica,
devenind din ce in ce mai slab. Apoi, acum aproximativ 40 de ani, campul
magnetic a inceput sa se schimbe, astfel incat liniile magnetice, care mult
timp au fost stabile, au inceput sa se deplaseze. Liniile magnetice s-au
deplasat de la locul lor si au ajuns in zone de Pamant, unde nu au mai fost
niciodata. Asta a facut ca balenele, care foloseau aceste linii pentru
migratie, sa esueze pe tarm, ceea ce nu se mai intamplase inainte. Nimeni nu
mai vazuse balene facand acest lucru si nici vreo modificare a liniilor
magnetice. Apoi, pentru ca pozitia liniilor magnetice ale Pamantului s-a
modificat ca o consecinta a scaderii campului magnetic terestru, pasarile au
inceput sa apara in zone care nu faceau parte din traseul lor de migratie. In
1990, hartile aeronautice folosite de avioane pentru aterizarea pe aeroporturi
au trebuit sa fie schimbate in intreaga lume, pentru ca cele vechi nu mai erau
bune, iar astazi liniile magnetice sunt atat de instabile, incat absolut la
fiecare aterizare hartile magnetice trebuie verificate pentru a se asigura ca
sistemul de ghidare functioneaza corect.
In 2003, o emisiune de la televiziunea
Nova a dat posibilitatea unei echipe de oameni de stiinta sa vorbeasca despre o
posibila inversare magnetica a Polilor. Acesti oameni de stiinta erau de parere
ca o schimbare magnetica a Polilor va avea loc undeva in viitorul apropiat,
asta a fost tot ce au spus.
Apoi, acum mai putin de doi ani,
oameni de stiinta din toata lumea care cerceteaza campul magnetic terestru au
intrat pe internet, pentru a avertiza omenirea. Au facut acest lucru timp de 11
zile, pana cand guvernele i-au redus la tacere, probabil pentru ca le era teama
ca oamenii vor fi prea ingrijorati. Oamenii de stiinta au spus ca, din cauza
anomaliilor din campul magnetic terestru, in 25 de ani de acum incolo nu numai
ca liniile acestuia se vor deplasa, dar isi vor schimba si polaritatea, asta
insemnand ca Polul Nord va deveni Polul Sud si invers. Apoi, acum opt sau noua
luni, aceiasi oameni de stiinta au intrat din nou pe internet si au avertizat
din nou oamenii ca anomaliile au devenit atat de severe, incat se asteapta la o
inversare magnetica a Polilor, in orice moment.
Ceea ce stiinta stie este ca acum
13 000 a avut loc o schimbare fizica a Polilor. Momentul in care ne aflam acum
coincide cu momentul opus din precesia echinoctiilor (ciclul complet durand 26
000 de ani). Ei cred ca Polul Nord se afla in Golful Hudson inainte ca axa sa
se deplaseze. Iar acum 26 000 de ani, exact in pozitia in care ne aflam acum in
precesia echinoctiilor, aproape de 21 decembrie 2012, Sfarsitul Timpului, polii
fizici ai Pamantului s-au schimbat.
Si daca asta nu este suficient de
socant, oamenii de stiinta stiu ca deplasarea axei Pamantului catre noua sa
pozitie dureaza doar 20 de ore, adica mai putin de o zi. Acest lucru nu e spus
de mayasi, ci este demonstrat de stiinta moderna. Te trezesti intr-o zi si in
aceeasi zi lumea in care traiesti este complet schimbata. Stiinta a demonstrat
ca, exact inainte de schimbarea fizica a Polilor, are loc intotdeauna o
inversare a polilor magnetici, urmata de o perioada fara camp magnetic.
Ceea ce acum este doar o teorie, pentru ca omul modern nu a mai asistat la un
asemenea eveniment, este de fapt singura care poate explica cum este posibil
acest lucru. Pamantul este masiv si, pentru a-si schimba axa, este nevoie de o
cantitate imensa de energie, iar asta e aproape imposibil. Oamenii de stiinta
nu au putut sa-si dea seama cum ar fi posibil asa ceva. Cantitatea de energie
necesara ar fi imensa: ar fi ca si cum Luna ar lovi Pamantul “ ceva
asemanator. Atunci, ar fi imposibil ca Pamantul sa-si schimbe axa? Dar de fapt
nu este asa. Pamantul si-a schimbat axa de sute de ori in ultimele milioane de
ani; doar oamenii de stiinta nu-si puteau da seama cum e posibil asa ceva.
Apoi, acum 20 sau 30 de ani, a
aparut o teorie ce spune asa: suprafata Pamantului are o crusta, nu foarte
groasa, de 35-45 km, iar sub aceasta crusta se afla ceea ce se numeste manta.
Mantaua superioara face legatura intre partea inferioara a crustei si
interiorul Pamantului. Ea este formata din piatra. Ceea ce oamenii de stiinta
au aflat este ca, daca devine zero campul magnetic (ceea ce se asteapta sa se
intample curand), dupa vreo doua saptamani aceasta formatiune pietroasa din
jurul Pamantului devine lichida, ca uleiul. In acest moment, crusta Pamantului
este libera sa se deplaseze in orice directie doreste. Totusi, va fi nevoie de
o cantitate imensa de energie, desi mult mai mica decat ar fi necesara pentru
deplasarea axei Pamantului. Deci, ei cred ca gheata de la Polul Sud nu este
centrata perfect (este o cantitate imensa de gheata, care, daca ar fi sa se
topeasca, ar ridica nivelul oceanelor cu aproximativ 60 m) si ca aceasta masa
imensa va tinde catre pozitia de echilibru, atunci cand suprafata Pamantului se
va putea roti si crusta o va urma. Asadar, oamenii de stiinta cred si prezic ca
locul in care axa Pamantului se va muta este incredibil de aproape de cel
prezis de Edgar Cayce. Destul de interesant! Edgar Cayce spune ca va fi la 16
grade in Rusia, intr-un anumit punct, iar matematicienii au calculat cam 17
grade in aproape acelasi loc. Asadar, nu stim inca. Este o teorie. Nimeni nu a
mai vazut un lucru asemanator “cel putin nu oamenii moderni”.
Schimbarea axei Polilor,
care oricum va avea loc, este legata de ceea ce mayasii vor sa va spuna. Ei stiu
ca va avea loc, ei isi amintesc istoria lor si cele doua schimbari ale Polilor,
pe care stiinta le-a inregistrat. Mayasii spun ca au trecut prin ambele si au
fost pe Pamant cel putin 26 000 de ani. Stiinta nu poate contrazice acest
lucru, pentru ca nu stie de unde au venit si nu stie cine sunt ei. Don Alejandro
spune ca, in timpul ultimei schimbari a Polilor, milioane de oameni au murit
pentru ca nu au stiut ce se intampla. Daca ar fi stiut (asta se intampla si
acum), ar fi transformat aceasta experienta intr-una puternica, frumoasa si
deosebita.
Don Alejandro spune ca, daca oamenii nu inteleg ce se intampla si
se lasa prada fricii, pot foarte usor sa moara. El vrea sa va vorbeasca despre
asta. Don Alejandro mai vorbeste si ca vor fi 30 de ore de intuneric la
schimbarea Polilor. Stiu ca sunt unii care vorbesc de trei zile de intuneric,
dar mayasii spun: nu, nu vor fi trei zile, ci 30 de ore.
Don Alejandro spune ca
va fi atat de intuneric, incat nici macar stelele de pe cer nu se vor vedea, in
timpul noptii. Cu alte cuvinte, devenim orbi. El spune ca, in acest timp,
foarte multi oameni au murit de frica. Tot el spune ca daca stai calm, nu iti
faci griji si esti relaxat, totul revine, vezi din nou, totul revine la normal
si nu dureaza decat 30 de ore. Acesta este un alt lucru pe care mayasii vor ca
voi sa-l intelegeti: in
timpul schimbarii, sa nu va fie frica, nu este nimic de care sa va temeti!
Desigur,
dupa schimbarea Polilor, locul in care te afli pe Pamant este probabil complet
diferit fata de ecuator! Probabil veti trai intr-un mediu nou si complet
diferit de pe Pamant. Aceasta inseamna ca trebuie sa va dati seama imediat unde
va aflati, altfel veti muri ori de cald, ori de frig.
Acesta este o alta parte din profetia mayasa (numita “Ziua Limita“), dar exista o parte mult mai
importanta: cum intelegem sa fim in timpul inversarii Polilor si imediat dupa
asta?
Pentru mayasi, ceea ce conteaza este vibratia ce izvoraste din inima
noastra, care este in rezonanta perfecta cu Inima Pamantului, Inima Soarelui si
Inima Universului.
Daca invatam sa traim in aceasta vibratie, Pamantul Viu va
avea grija sa ajungem in Noua Lume."
Drunvalo - 29 iulie 2009
NAMASTE
NAMASTE
G
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu