joi, 24 ianuarie 2019

Puterea lui Cinci ~ elementul APA si energia IUBIRII





ÎNVAȚĂ CUM SĂ TRANSFORMI APA 

ÎN PRIETEN si MEDICAMENT


"Cu toții bem apă. Nici tu nu cred că faci excepție. Iar dacă tot o faci, este foarte ușor să transformi această activitate într-un ritual plin de beneficii pentru sănătatea ta. Înainte de a-ți spune însă exact ceea ce poți face, o să îți spun pe ce mă bazez.
Memoria apei
Ai auzit de Masaru Emoto? Dacă nu, conferința de mai jos este un foarte bun punct de plecare.
Eu o să îți povestesc aici despre un singur experiment reprezentativ. Rezultatul acestuia a demonstrat că structura moleculară a apei poate fi modificată de dorința individului.
Doctorului Emoto i-a venit o idee: Ce ar fi dacă ar fotografia molecula de apă înainte și după binecuvântarea unui călugăr? Pentru a face experimentul și mai interesant, apa a fost preluată din barajul ultra-poluat Fujiwara Dam.
Rezultatul a venit să confirme presupunerile. Binecuvântarea călugărului a făcut apa să își recapete structura moleculară armonioasă. Cel mai înalt preot al templului Jyuhouin a fost cel care a binecuvântat apa. El și-a manifestat această intenție timp de o oră în cadrul experimentului, iar rezultatul fotografiat îl poți vedea mai jos.

În stânga este fotografia moleculei de apă poluată luată din barajul Fujiwara înainte de binecuvântare. În dreapta este o fotografie a aceleiași ape după binecuvântarea oferită de călugărul Kato Hoki (înaltul prelat al templului).
Ideea cea mai importantă pe care te invit să o reții de aici este aceea că apa are memorie.
Intenția și gândurile tale modifică structura moleculară a apei.
Poate o să îmi spui că tu nu ai forța celui mai înalt călugăr dintr-o mănăstire budistă. Asta este adevărat, însă chiar dacă nu o să obții o armonizare perfectă a apei, gândul tău tot va avea un efect benefic.

2 lucruri pe care le poți face pentru a armoniza apa pe care o consumi
1. Binecuvântează apa după ce ai pus-o în pahar
Să presupunem că ți-ai umplut un pahar cu apă. Următorul pas cu care probabil ești obișnuit este să iei paharul în mână și să îi consumi cât mai rapid conținutul.
În baza experimentului pe care ți l-am descris mai sus te invit să îți modifici puțin acest comportament. Tot ceea ce trebuie să faci durează 3-5 secunde. Efectele sunt însă extraordinare și le vei trăi pe propria piele.
După ce ți-ai umplut paharul, ia-l în mână și adresează-i apei cuvintele: Iubire și recunoștință infinită. Poți face asta numai mental dacă nu vrei să fii auzit, iar dacă o poți face cu voce tare efectul va fi și mai puternic. După aceasta, bea apa păstrând în tine pe cât posibil un sentiment de recunoștință la adresa lichidului. După câteva zile de practicare a acestui exercițiu te vei simți mai plin de energie. Asta pentru că apa armonizată are un efect benefic asupra organismului tău.
2. Păstrează apa într-un recipient special
Pentru asta poți transforma orice sticlă în una specială.
Scoate la imprimantă o foaie pe care scrii: Iubire și recunoștință infinită. Decupează mai apoi textul și lipește hârtia de peretele exterior al sticlei. Ai grijă ca textul să fie orientat înspre interior, ca și cum i-ai da de citit apei. De asemenea, asigură-te că acesta este unicul text rămas pe sticlă. Sticlele din comerț au tot felul de etichete pe care trebuie să le îndepărtezi cu grijă înainte de a lipi textul printat de tine.
Acum ai o sticlă în care apa păstrată va conștientiza că îți pasă de ea. Lichidul pe care îl vei păstra în respectiva sticlă se va armoniza treptat.Pentru un efect combinat, poți aplica prima sugestie apei pe care ai ținut-o pentru câteva ore în recipientul pe care ți l-ai creat.
De ce „iubire și recunoștință infinită”?
Atunci când doctorul Emoto a studiat comportamentul apei, el a lipit diverse texte pe sticluțele folosite în experiment. Cea mai frumoasă aranjare a unei molecule a obținut-o în sticluța pe care era scris: „iubire și recunoștință infinită”.
De aceea, sugestia mea este să folosești și tu această înșiruire de cuvinte când vei armoniza apa. Dacă vrei să vezi ce alte cuvinte ar mai fi indicat să folosești, poți să citești cartea de bază a lui Masaru EmotoMesajele ascunse din apă.
Un gând de final
Chiar dacă experimentul este celebru, și chiar dacă poți vedea fotografiile cu ochii tăi este destul de probabil să te întrebi: cum?. Cum poate gândul tău să influențeze structura moleculară a apei?
Ei bine, răspunsul este destul de simplu. Pentru a ți-l oferi o să mă leg de articolul 8 lucruri învățate din întâlnirea cu Gregg Braden. În cadrul conferinței la care am participat, Gregg a spus un lucru extraordinar.
În urma unei vizite pe care a făcut-o el în Tibet, a avut ocazia să vorbească cu un călugăr budist bătrân. Acesta l-a condus în una dintre cele mai vechi biblioteci budiste. Biblioteca conținea chiar și cărți inscripționate pe piatră. Acestea erau scrise înainte de apariția hârtiei. Spațiul era imens, iar în incintă erau depozitate sute de cărți. Călugărul bătrân citise toate cărțile din bibliotecă. De aceea, Gregg i-a cerut să rezume tot ceea ce citise în cât mai puține cuvinte.
Printre altele, bătrânul i-a spus că: „o imensă rețea energetică conectează tot ceea ce există” ( de fapt tot Multi universul este o singura fiinta care se supune LEGII stravechi a lui UNU cunoscuta de stramosii nostrii agathirsi )
Tu ești conectat cu absolut tot ceea ce te înconjoară. Inclusiv cu apa. De aceea, energia gând pe care o direcționezi înspre apă, are efectul pe care doctorul Emoto l-a fotografiat și pe care l-ai putut vedea la începutul articolului.
Ai putut vedea rezultatele experimentelor. De asemenea, ai citit cele două sugestii prin care poți armoniza apa pe care o bei. Ceea ce îți mai rămâne ție de făcut este să le implementezi și să îți crești gradul de armonie." Multumiri lui Cosmin R C.
Si inca o completare importanta : nu stati in apropierea apei cand sunteti plini de energie negativa pentru ca va radiati in jur starea din aura voastra aprox 17 m in diametru jur imprejurul vostru si veti amprenta nedorit apa pe care o folositi mai tarziu. (ex: nu gatiti cand sunteti suparati sau maniosi, nu faceti daruri altora cand sunteti intr-o energetica negativista, etc.. )
FIECARE OM este RASPUNZATOR de CREATIILE SALE. De aceea cel care creaza karma negativa trebuie sa curete inclusiv oamenii si locurile pe care le-a incarcat negativ.
Vom reveni curand la stravechea noastra cunoastere a ELEMENTELOR PRIMORDIALE  traind in iubire si respect impreuna cu ELE si toate formele de VIATA ( si tot balastul adaugat al vietii asa zis moderne , se va risipi in VANT )
Va rog sa meditati la faptul ca  stravechea cunoastere chineza despre VIATA este numita de ei FENG ( VANT ) SHUI ( APA ).

NAMASTE
G

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu