sâmbătă, 8 octombrie 2016

Invatam sa fim multidimensionali



Întâmpinăm cu Bucurie Vizitele Voastre Nocturne

 Salutări,
Eu, Sharman, vreau să vă reamintesc că dacă vă treziți simțindu-vă obosiți sau simțind că este ceva ce nu vă puteți pe deplin aminti, vă rog să luați în considerare posibilitatea ca voi să fi fost foarte ocupați pe Navă în noaptea care a trecut.

Veți uita, de obicei, aceste experiențe, cu excepția cazului în care ”le documentați” pentru că faptul de a te ști într-o realitate care este pe deplin sigură și iubitoare face ca întoarcerea într-o realitate care adeseori pare să fie pe punctul ultimului dezastru să fie foarte dificilă.

Din fericire, multe, dar nu toate, din aceste ”dezastre” sunt o altă tehnică de spălare a creierului care este trimisă prin intermediul tiparelor energetice de joasă frecvență/bazate pe frică. Există, de fapt, camionete care merg prin cartiere în căutarea celor care rezonează la dimensiunea a cincea.

În momentul în care găsesc pe cineva cu o conștiință mai înalt dimensională, trimit un fascicul direcționat de frecvență joasă de frică, tristețe și mânie în încercarea de a coborî nivelul de conștiință al acelor persoane. Dacă vă aflați în procesul de a le reaminti oamenilor că ei sunt cu TOȚII ființe mai înalt dimensionale, s-ar putea să fiți vizați.

Cu toate acestea, noi, membrii familiei voastre și prietenii voștri Pleiadeeni, Arcturieni, Antarieni, Siriusieni și Venusieni, (”membrii familiei” este cum v-am spune noi pe Navă) vă reamintim că voi, ca și toate ”echipele noastre aflate la distanță” pe Pământ, sunteți înconjurați de o protecție constantă, mai înalt dimensională.

Această protecție este amplificată de sistemul de operare al lui Gaia, ”energia trimisă este energia care se întoarce”. Când cineva trimite energie care susține, învață și educă, acela este câmpul de energie care se întoarce la ea sau el.

De asemenea, vă rugăm să vă amintiți că acel câmp de energie pe care cineva îl trimite în afară este amplificat atunci când se întoarce înapoi la ea/el. Pe de altă parte, cei care trimit frică și mânie vor primi amplificată întoarcerea acelui mesaj negativ.

Toate ”sistemele operaționale” planetare sunt programate în Cristalele din Miezul fiecărei planete, așa cum sistemul de operare uman este implantat în fiecare om. Planetele pot fi abuzate, așa cum și Gaia a fost într-o foarte măsură abuzată de către locuitorii Ei, așa cum și oamenii au fost abuzați. Prin ”abuz” vrem să spunem că un câmp de energie plin de frică, mânie și/sau tristețe este trimis unei persoane sau unei planete.

Trauma personală este cel mai bine vindecată atunci când este adusă la suprafață astfel încât cel/cea afectat/ă să poată participa la vindecarea sa personală. Dacă altcineva i-ar ”pur și simplu vindeca” atunci ei ar pierde o importantă oportunitate de a-și îndeplini Contractul Nașterii și a-și curăța vechile probleme karmice pentru ei înșiși.

În același fel, Gaia, care este o ființă vie care a evoluat în a fi o planetă, este în procesul de a-și vindeca sinele Ei planetar. Gaia a învățat, prin lunga sa viață de a fi locuită de către oameni trei și patru dimensionali, că există oameni care nu pot fi vindecați și care nu se vor întoarce spre Lumină.

Gaia i-a așteptat pe oamenii Ei pentru o lungă perioadă de ceea ce voi numiți ”timp”. Dar acum, ea a luat decizia că există oameni care rezonează la o frecvență mai joasă și care nu vor fi în stare să ascensioneze în actuala lor încarnare.

Cei mai mulți dintre acești oameni sunt ” Illuminati întunecați” și unii dintre ei veneau din întuneric încă înainte de a-și lua această încarnare și nu au fost în stare să se vindece și nici nu pare probabil să fie în măsură să îmbrățișeze Lumina în ”timpul” care a mai rămas înainte de tranziția lui Gaia.

Prin urmare, Gaia a decis că nu va mai aștepta după acești pierduți, deoarece au o prea mică șansă să se întoarcă spre iubire cu atât mai puțin să ajute la ascensiunea planetară. Datorită acestei decizii, Ea va începe un ”proces de eliberare” a întunericului precum și a celor întunecați care l-au creat.

Cei care au servit Întunericului nu vor fi mai fi capabili să-și ia o nouă încarnare pe planeta Ei. Pentru că o curățare totală a întunericului ar lua mai mult ”timp” decât și-ar dori Ea, Gaia a cerut ajutor de la dimensiunile mai înalte.

Împreună cu Gaia, noi, cei din dimensiunile mai înalte, am creat un plan. Am învățat că indicațiile noastre mai înalt dimensionale pentru cei trei dimensionali sunt folositoare doar celor care sunt în stare să-și expansioneze conștiința la nivelul dimensiunii a patra de mijloc și dincolo de ea.

Cei care sunt blocați în Matricea 3D a puterii asupra altora sau în Matricea de a fi victima celor care au putere asupra lor, vor fi luați într-o sub-frecvență a dimensiunii a patra. Am luat această decizie pentru că Gaia trei dimensională este extrem de vătămată și are nevoie să vină în ”spitalul” nostru mai înalt dimensional.

Toți acei oameni trei dimensionali care au servit-o pe Gaia vor fi chemați să trimită Iubire Necondiționată și Foc Violet în Cristalele Miez ale lui Gaia pentru a amplifica mai tare abilitățile sale înnăscute, planetare de vindecare. 

Oamenii ”inconștienți” de pe Pământ care nu sunt în stare să-și servească planeta pentru că ei învață încă cum să supraviețuiască, vor fi luați într-un tărâm patru dimensional în care totul va părea a fi la fel pentru ei.

Deoarece ei au fost ”inconștienți” față de adevărata realitate trei dimensională, ei vor rămâne în dimensiunea a patra de mijloc până când vor fi în stare să-și expansioneze suficient de mult conștiința ca să perceapă, și, prin urmare, să locuiască sub-planele mai înalte ale celei de-a patra dimensiuni.

Cei care sunt blocați în Matricea 3D vor fi capabili să treacă doar într-o proiecție holografică patru dimensională a realității trei dimensionale care se va expansiona treptat în frecvențele mai înalte ale celei de-a patra dimensiuni.

Deoarece acești oameni au fost ”inconștienți” pe Pământul trei dimensional, dar sunt oameni buni și iubitori, ei vor fi în măsură să joace ceea ce a mai rămas din acea încarnare în matricea patru dimensională care ”pare” a fi aceiași cu viața lor de până acum.

Dacă aleg să-și expansioneze conștiința, ei vor fi invitați să treacă pragul Pământului cinci dimensional. Dacă nu sunt în stare să perceapă acea invitație, deoarece nu au fost în stare să-și expansioneze conștiința dincolo de dimensiunea a treia, vor fi trimiși pe o altă planetă, mai tânără, trei dimensională pentru a-și continua procesul de trezire.

Practic, acești oameni nu au observat ce se întâmplă cu adevărat în prezenta lor încarnare. Prin urmare, ei nu vor fi conștienți de ceea ce se petrece în timpul lentei și secvențialei lor treceri într-o dimensiune ușor mai înaltă. Din cauză că atât de mulți oameni de pe Pământ au intrat în această categorie, noi, Galacticii, am decis să ne oferim voluntar să purtăm un vehicul pământesc pe Pământul fizic.

Deoarece mulți dintre noi nu au avut nici o încarnare trei dimensională sau și-au luat încarnări doar în timpul Societăților de Vârf pentru a ajuta la înflorirea speranței de pace și iubire pe Pământ, cei mai mulți dintre noi habar nu am avut pentru ce am semnat.

Da, am fost informați despre condițiile de pe Pământ din timpul prezentei voastre ere, dar noi nu am experimentat niciodată o realitate atât de intens polarizată în care energiile întunecate să aibă atât de multă putere asupra celor care încercau să trăiască în frecvența iubirii și luminii.

Trebuie să vă spunem că ”ne scoatem pălăria” în fața voastră pentru marele curaj și dedicarea de a găsi iubirea și pacea într-o realitate atât de infiltrată cu frică, înșelăciune și război. Acesta este motivul pentru care noi creăm acest mesaj colectiv din partea noastră a tuturor celor care ne aflăm pe Flotele Stelare care așteaptă să vă ajute.

Din cauza sistemului de operare al lui Gaia, al ”alegerii individuale”, noi ne putem arăta doar celor care și-au manifestat dorința unui contact personal. Chiar și atunci, avem numai libertatea de a oferi speranță și promisiuni, deoarece ar fi periculos pentru ei să cunoască prea multe detalii ale planului nostru.

De asemenea, ca și o protecție pentru cei împământați, noi trebuie să rămânem în rezonanța celei de-a cincea dimensiuni și dincolo de ea, altfel cei întunecați ne-ar percepe și asta ar provoca mari ravagii în lumea voastră. Cei întunecați nu ne pot face rău, dar încercarea lor de a ne face rău ar putea crea probleme în realitatea voastră trei dimensională. De asemenea, este nevoie să purtăm discuțiile noastre cu cei împământați la o frecvență suficient de înaltă încât cei întunecați să nu ne poată intercepta mesajul.

Noi percepem foarte clar și înțelegem pe deplin motivul pentru care cei treziți sunt nerăbdători să treacă într-o frecvență mai înaltă. Cu toate acestea, sunt mulți locuitori ai Pământului aflați pe ”marginea schimbării” dar au nevoie de ajutor din partea confraților lor pământeni.

Sunt și aceia dintre voi care sunt pe deplin pregătiți pentru procesul expansionării conștiinței lor în undele gamma cinci dimensionale. Sunt, de asemenea, mulți dintre voi, mai mulți decât v-ați putea aștepta, care v-ați calibrat deja conștiința la dimensiunea a cincea și dincolo de ea.

După cum ați putut descoperi, viața de zi cu zi în mijlocul nenumăratelor minciuni și iluzii ale unei realități trei dimensionale, în timp ce conștiința voastră este cinci dimensională, poate fi destul de dificilă. Acesta este motivul pentru care îi invităm pe aceia dintre voi care ați fost în stare să vă treziți la conștiința voastră cinci dimensională, să comunicați cu noi și să vizitați numeroasele noastre Nave care o înconjoară pe draga noastră Gaia.

De fapt, mulți dintre voi ne vizitați în ACUM-ul vostru, dar decelerarea dintr-o realitate cinci dimensională înapoi într-o realitate trei/patru dimensională, face ca acest lucru să fie prea dificil de amintit pentru voi. De aceea vă ajutăm să vă amintiți vizitele voastre din timpul nopții pe Navele noastre.

Unul dintre cele mai bune moduri de a vă aminti vizitele voastre este să vă închideți ochii în timp ce vă scrieți sau tastați experiența. Vederea voastră are obiceiul de a separa ceea ce este ”real” de ceea ce ”nu este real”. Prin urmare, dacă citiți ceea ce ați scris, s-ar putea să vă îndoiți și/sau să vă limitați transcrierea.

Vă puteți întotdeauna ”edita” scrierea la o dată ulterioară. De asemenea, dacă vă obișnuiți să vă lăsați mâna să scrie, în timp ce mintea voastră rămâne conectată la dimensiunile mai înalte, s-ar putea să fiți surprinși de cantitatea de informații pe care o primiți.

După cum am spus înainte, ochii voștri sunt ”însărcinați” să determine ”ceea ce este real”. Puteți opri acea monitorizare închizându-vă ochii în timp ce tastați sau vorbiți și înregistrați pe un dispozitiv de înregistrare. Apoi, puteți edita ceea ce ați documentat, vederea voastră va fi în stare să cuprindă întregul mesaj și va fi mai puțin probabil să ”judece ceea ce ați scris”.

După cum știți, judecata este o altă componentă comună a realității voastre trei dimensionale. Cei mai mulți aveți judecați legate de voi ca și copil și ați învățat să fiți atenți la ceea ce împărtășiți cu alții. Din fericire, după câteva vizite pe Navele noastre, vă veți întoarce pe Pământ cu o mai mare încredere în ”percepțiile voastre mai înalt dimensionale”.

Vă rugăm să vă amintiți că ”realitatea pe care o percepeți este realitatea în care trăiți”. Acesta este motivul pentru care vecinii de alături ar putea experimenta realități total diferite de a voastră. De asemenea, după cum am mai spus, există multe, multe frecvențe ale realității.

Fiecare dintre aceste frecvențe ale realității vă oferă diferite situații, percepții și comunicări. Vă cerem fiecăruia dintre voi să permiteți ca propriul vostru proces să vă ghideze calea.

Pe măsură ce vă amintiți să vă predați în SIMȚIREA valurilor de energie mai înalt dimensionale care intră din ce în ce mai mult pe planeta ascendentă a lui Gaia, corpul vostru va rezona la frecvențe din ce în ce mai înalte.

Apoi, cei doi ochi ai voștri vor fi ghidați de viziunile celui de-al Treilea Ochi al vostru și auzul vostru va fi direcționat către ceea ce se simte ca iubirea necondiționată. Cu alte cuvinte, veți începe să vă focalizați atenția pe ACUM când un mesaj mai înalt dimensional intră în conștiința voastră.

Puteți apoi onora acea informație asumându-vă responsabilitatea de a o documenta și împărtăși cu alții a căror rezonanță personală se potrivește cu frecvența acelui câmp de energie.

Pe măsură ce intrați din ce în ce mai profund în dimensiunea a cincea, vă va păsa din ce în ce mai puțin de nenumăratele distrageri trei dimensionale și vă veți aminti tot mai mult planul nașterii pe care vi l-ați ales înainte de a vă lua această încarnare.

În timp ce ”vă trăiți viața” pe care v-ați ales-o înainte de nașterea voastră, vă veți aminti din ce în ce mai multe despre expresiile voastre mai înalt dimensionale. Pe măsură ce vă amintiți SINELE vostru din dimensiunile mai înalte, veți fi în stare să creați o ”punte către libertate” între iluziile dimensiunilor a treia/a patra și frecvența voastră înnăscută cinci dimensională a realității.

Binecuvântări vouă tuturor,

Noi suntem ÎNTOTDEAUNA cu voi pentru că NOI suntem VOI.
 Sharman Pleiadeanul prin Suzanne Lie


multumim  Monica Poka
 
Director web luxdesign28.ro Alterative Medicine Blogs - BlogCatalog Blog DirectoryClickLink.ro