luni, 9 noiembrie 2009

Cu sarbatoarea crestina a Sfintilor Arhangheli intram in Noaptea vindecarii constiintei umane

Acum suntem in pragul unui mare eveniment cosmic: pe 7 noiembrie se incheie Ziua a sasea (in zi de Ahau de ton 8 din calendarul Tzolkin), iar pe 8 noiembrie ( sub semnul lui Imix de ton 9) incepe Noaptea a sasea din Ciclul Galactic.
Daca in Ziua a sasea s-a nascut constiinta, caci este ziua cand Dumnezeu a facut omul, in Noaptea a sasea va avea loc integrarea, deci vindecarea constiintei.
La incheierea acestui tun (an), deci dupa 360 de zile incapand cu 8 noiembrie, va urma doar Ziua a saptea, contemplarea, cand Creatia este incheiata.
Atunci abia vom putea pasi in urmatorul Ciclu - si ultimul din calendarul mayas - cel al Unificarii. Acest ultim Ciclu va avea o durata totala de numai 360 de zile, ceea ce inseamna ca cele 7 Zile si 6 Nopti vor avea o durata mai mica de 20 de zile).
De la acel moment, nimeni nu mai stie nimic, sau aproape nimic. Este un moment cosmic unic, ceva ce nu s-a mai intamplat niciodata in istoria Universului cosmic.

"Dragii mei prieteni, vreau sa va spun ca acum este momentul in care profetiile mayase isi dovedesc, cu prisosinta, adevarul.
Cercetatori, precum Carl Johan Calleman, inalte spirite venite pe Pamant sa ne aduca cunoasterea strabuna si codurile de Lumina care sa sprijine evolutia omului si implinirea Planului Divin, precum Drunvalo, dar si multi alti cautatori ai Adevarului, ne aduc mesaje din inaltele dimensiuni care nu fac decat sa confirme ca omenirea trece acum printr-o mare schimbare, ca ne asteapta un salt cuantic in constiinta umana.
Calendarul mayas ne aduce, asa cum deja cu totii stim, matricea Timpului Divin. In cartea sa "Calendarul mayas si transformarea constiintei", C. J. Calleman ne explica pe larg aceasta realitate si o demonstreaza cu minutiozitate, prin evenimente istorice care au marcat societatea mondiala. Acum nu mai avem nimic de demonstrat. Totul este clar, iar noi deja simtim marele adevar care avea, pana nu demult, nevoie de explicatii logice si demonstratii stiintifice. Timpul se accelereaza, constiinta omului este intr-o permanenta transformare, ne pregatim cu totii pentru a implini Planul Divin.
Daca inchidem ochii si ne relaxam, daca lasam universul fara de sfarsit al emisferei drepte sa ne aduca energia creativitatii si intelepciunii Sinelui nostru Divin, putem vedea cele trei roti ale timpului cum se ridica in spirala, spre punctul in care vom ajunge la desavarsire, spre Ciclul Universal al Creatiei. Sa privim cum sunt ele, asemenea unui mecanism cu roti dintate, legate unele de celelalte, fomand impreuna spirala evolutiva a Creatiei Divine.
Una dintre aceste roti are 13 dinti (caci lumea a fost facuta in 7 zile, adica 6 zile si 6 nopti, plus a 7-a, contemplarea = 13); ea ne conduce prin cele 13 intentii ale Creatorului, prin etapele facerii, asemenea ciclului natural al germinatiei care incepe de la samanta si ajunge la rod. Si noi, precum o planta, suntem pe cale sa rodim, sa inflorim.
Cea de a doua roata are 20 de dinti si are misiunea de a aduce energia celor 20 de aspecte ale Creatorului, 20 de virtuti Divine pe care am venit sa le experimentam, sub diferitele lor infatiseri.
Miscarea acestor doua roti creeaza Calendarul Tzolkin, cu o durata de 260 de zile. Acest calendar ne aduce in atentie, zi dupa zi, un anumit tip de energie - cu caracteristici proprii, precis conturate, fiecare avand o alta misiune - sub manifestarea carora suntem ajutati sa experimentam, pe rand, toate combinatiile posibile dintre tonuri si simboluri, dintre intentia Creatorului si unul dintre aspectele Sale. Acest flux al energiilor cosmice ne conduce pasii spre implinirea misiunii personale, spre dobandirea maestriei in tot ceea ce inseamna viata terestra. Este normal sa putem accesa dimensiuni superioare numai dupa ce dobandim maestria in acest plan.
Acum, sa completam imaginea cu care am pornit la drum si sa vedem cum si de ce calendarul Sacru nu este un calendar al timpului linear. Nimic nu se reia din acelasi punct, totul este antrenat de o miscare evolutiva, dinamica, cu un scop clar, sacru, Divin. Sa vedem, asadar, cum primele doua roti sunt, la randul lor, antrenate pe spirala evolutiei de catre cea de a treia. Acest al treilea element (Treimea) ce pune in miscare energiile cosmice este cel care a alcatuit cele noua trepte ale devenirii, cele noua etape prin care trece constiinta in drumul sau spre inaltele dimensiuni.
Aceasta a treia roata a Timpului Sacru are 360 de dinti si se misca in fiecare din cele noua Cicluri cu o viteza de 20 de ori mai mare decat cea din ciclul precedent. Asadar, Ciclul Galactic pe care acum il traversam este de 20 de ori mai scurt decat cel precedent, deci fiecare Zi si Noapte (din cele 13 posibile) are o durata de doar 360 de zile.
(Nota: scriu cu majuscula Zi sau Noapte atunci cand ma refer la un segment al matricei Timpului Divin si fara majuscula atunci cand ma refer la zi calendaristica).

Acum suntem in pragul unui mare eveniment cosmic: pe 7 noiembrie se incheie Ziua a sasea (in zi de Ahau de ton 8 din calendarul Tzolkin), iar pe 8 noiembrie ( sub semnul lui Imix de ton 9) incepe Noaptea a sasea din Ciclul Galactic. Daca in Ziua a sasea s-a nascut constiinta, caci este ziua cand Dumnezeu a facut omul, in Noaptea a sasea va avea loc integrarea, deci vindecarea constiintei. La incheierea acestui tun (an), deci dupa 360 de zile incapand cu 8 noiembrie, va urma doar Ziua a saptea, contemplarea, cand Creatia este incheiata. Atunci abia vom putea pasi in urmatorul Ciclu - si ultimul din calendarul mayas - cel al Unificarii. Acest ultim Ciclu va avea o durata totala de numai 360 de zile, ceea ce inseamna ca cele 7 Zile si 6 Nopti vor avea o durata mai mica de 20 de zile). De la acel moment, nimeni nu mai stie nimic, sau aproape nimic. Este un moment cosmic unic, ceva ce nu s-a mai intamplat niciodata in istoria Universului cosmic.

Este atat de complexa si de speciala perioada care va urma, incat mintea noastra limitata nu o poate intelege inca. Cu fiecare pas, cu fiecare Ciclu care se incheie, suntem pregatiti pentru saltul final, pentru implinirea Planului Divin. In ultimul sau mesaj, Calleman ne aminteste ca schimbările cuantice între energii in momentele de trecere spre alta etapa prevazuta de Calendar, determină modificări ale conştiinţei. Conştiinţa umană va continua să se schimbe, pas cu pas, conform Planului, până când vom ajunge la data reală a sfârşitului procesului Creaţiei, adică 28 octombrie 2011.

Se scrie mult despre acest moment, se vorbeste in fel si chip despre 2012. Eu mi-am dedicat mult timp pentru a ajunge sa "inteleg" in simtire, prin traire, prin experienta spirituala directa, acest moment magic pe care cu totii il vom trai. Pentru a ajunge la pacea, echilibrul si linistea interiara care-mi inunda sufletul, am fost atenta la mesajele mayasilor autentici, la ceea ce a spus in mod direct Cel ce conduce Consiliul National al Batranilor Mayasi- Don Alejandro Cirilo Perez (Wakatel Utiw- numele sau mayas, sau „Lupul Ratacitor”), sau prin vocea lui Drunvalo Melchizedek, am primit cu inima deschisa tot ceea ce Tom Kenyon ne-a daruit, m-am bucurat de studiile lui C.J.Calleman si a Barbarei Hand Clow (a carei carte "Codul Mayas" va apare in curand la Editura FOR YOU), am ingaduit sa vina spre mine invataturile lui Gregg Braden, ale lui Alberto Villoldo, ale lui Deepak Chopra si a tuturor celor care mi-au dat incredere ca ceea ce va urma va fi asa cum este scris sa fie.
Acum, la pragul dintre Zi si Noapte, ne dovedim credinta, cunoasterea, increderea in noi si in Sinele nostru Divin, in Divinitate. Trebuie sa mergem mai departe, eliberati de frici si de credintele limitatoare, sa fim hotarati pe Drumul nostru, sa nu lasam pe nimeni sa ne abata de pe calea spre lumina.
Omenirea a plecat de "Undeva" si a ajuns in Acum, a plecat de la Ciclul Celular (primul Ciclu din cele 9 pe care le va parcurge omenirea) si a ajuns in Ciclul Galactic, la numai doi ani (tuni) distanta de ultimul Ciclu, cel Universal.
Atat de multe vieti am muncit si am invatat, ne-am format ca spirite care au cautat permanent desavarsirea, am suferit, am cazut si ne-am ridicat ...,iar acum, cand in sfarsit atingem maestria, cum sa abandonam, sa lasam frica si manipularea sa ne intoarca din drum?
Amintiti-va ce spun mayasii: " Noi suntem cei pe care i-am asteptat".
Acum vine timpul Inaltarii, al ridicarii pe cele mai inalte culmi ale Creatiei, suntem aproape de pragul pe care, daca-l pasim, devenim Co-Creatori, cetateni cosmici, multidimensionali.
Mesajul pe care eu sper sa-l pot transmite tuturor cititorilor este de incredere in Dumnezeu si in Planul Sau.
Important este sa nu ne lasam antrenati de scenariile apocaliptice, sa nu ne lasam cuprinsi de energia fricii – pe care unii doresc sa o induca – si sa lasam Lumina Divina sa pogoare pe Pamant, asa cum este profetit, asa cum ni s-a promis ca va fi.
Daca credem cu adevarat, cu sinceritate profunda, ca am fost creati pentru un scop inalt, ca Dumnezeu are un Plan pentru noi, atunci ne vom uni in intentia de a crea – noi, toti cei care ne dorim pacea si echilibru – energia potrivita pentru acest moment, acea energie care sa atraga spre Pamant si spre omenire binecuvantarea Divina, care sa aduca Raiul din nou pe Pamant, care sa aduca Marea Schimbare.
Poate nu va fi usor, sau poate ca tocmai va fi ca o adiere. Multi maestri ne vorbesc despre simptomele evolutiei, primim sfaturi care sa ne ajute sa trecem usor prin toate cele ce vor veni. Va fi necesar sa invatam sa ascultam si sa stim ce ni se potriveste si ce nu, folosind un organ de simt ce se formeaza incetul cu incetul, in universul nostru interior. Sa invatam sa ne facem singuri harta spre unde ne este scris sa ajungem, sa nu mai cautam sa imprumutam harta altuia. Sa exersam traitul in spatiul Sacru al inimii, sa activam glanda pineala si sa ne centram in acest punct, sa incercam sa ne mentinem vibratia inalta, sa fim vesnic conectati cu Sursa, cu Divinitatea.
Acest Portal – din 7 si 8 noiembrie – va fi urmat de un altul, pe 11.11.11 (2009, 2+9=11).
Sunt zile de rugaciune, de meditatie si introspectie, in care sa ne unim in spirit si sa ne alaturam celor care fac ritualuri de multumire catre Mama Pamant si catre Tatal Ceresc, sa fim alaturi de mayasi, de Hathori si de toate fiintele de Lumină, care sprijina evolutia omului si a intregii Planete. Sa transmitem sentimentul nostru de recunostinta si apreciere pentru tot si toate, sa traim COSMOETIC.
La intalnirea cu Alberto Villoldo din primavara acestui an am invatat ceva care mie mi-a ajutat: sa aprind trei lumanari, in fiecare zi. Fiecare dintre ele are menirea de a aduce, prin lumina sa, o alta energie. O lumanare reprezinta Iubirea, cealalta Intelepciunea, iar cea de a treia Impecabilitatea. Sunt cele trei mari Virtuti Divine care, manifestate in viata noastra, ne vor face capabili sa acceptam schimbarea si sa facem fata provocarilor ce vor urma."
Elena Cocis
www.elenacocis.ro
daikomyo_grup@yahoo.com

"Coranul spune in Sura 82: 17-19, următoarele: „Si ce anume iti va explica ce este ziua judecatii? Si ce iti va explica ce este ziua Judecatii? Va fi ziua in care niciun suflet nu va avea puterea sa faca ceva pentru un altul. Aceasta zi va fi in intregime cu Allah.”
Cred ca aceasta disparitie a dominarii se poate referi la Ciclul Galactic care ii aduce constienta personala a Unimii si transparenta, intregii noastre fiinte si tuturor actiunilor noastre trecute. Daca luam in serios acest lucru, se poate sugera ca toate lanturile cu care oamenii ii domina pe ceilalti se cere a fie rupte inainte de asta.
Ultima carte din Biblie, Apocalipsa, 21:4-5, spune de asemenea ca o Noua Lume se va naste: ”Si Domnul va sterge toate lacrimile din ochii lor si nu va mai fi moarte, nici suferinta, nici lacrimi, nu va mai exista durere, deoarece tot ce e vechi s-a dus. Si de pe tronul lui, Atotputernicul va spune: Priviti, voi face ca totul sa fie nou.” Aceasta pare sa spuna ca toate vechile lanturi trebuesc distruse, pentru ca o noua lume sa se nasca. Luate impreuna, va parea ca pentru nasterea unei lumi noi, este necesar sa ne eliberam de lanturile trecutului, dar si de cele care ne leaga de ceilalti.
Sunt enorm de multi oameni de la putere care nu vor sa vada venind o asemenea transformare catre egalitate si armonie.
Aceste mentiuni pot mai degraba sa ne aduca imaginea a cat de dificila poate deveni rasturnarea economica. Oare banii, de exemplu, vor disparea complet? Cred ca raspunsul este ca banii vor disparea, in masura in care nu vor mai tine lumea inlantuita de trecut. Practic, acest lucru inseamna ca toate planurile legate de investitii profitabile etc. vor parea ca sunt undeva fara rost, intrucat aparitia noii lumi nu va fi o crestere a economiei, bazata pe cautarea de a acumula unor valori abstracte.
Mai degraba, noua lume va fi una bazata pe impartirea bunurilor si grija fata de toti membrii societatii, considerati ca o unitate de constiinta a Ciclului Galactic, probabil dupa ce marea agitatie se va fi linistit.
Perioada imediat urmatoare in noaptea a 6-a va fi cea in care manifestarile practice ale acestei transformari vor trebui testate si implementate. Acestea pot sa para de neconceput, din perspectiva lumii actuale. Si totusi, ne vom aduce aminte ca nu exista ceva ce poate fi numit natura umana eterna si ca modul in care percepem realitatea si ce anume suntem indemnati sa cream este intotdeauna diferit, in diferitele Cicluri. Fiintele umane ale Ciclurilor Regional, National, Planetar si Galactic sunt complet diferite in modul de abordare a vietii, iar fiintele umane care vor fi create de al Noualea Ciclu Galactic si de cel Universal va reprezenta incoronarea evolutiei si constientei. Prin urmare, e posibil ca ele sa cuprinda o perceptie diferita a lumii si caracteristici diferite, in comparatie cu cele dinainte .
Cum va veni, practic, aceasta tranzitie de la o fiinta umana, care se interesea za numai de ea insasi, catre cel care vede unimea si imparte cu toti, fructele creatiei?
O asemenea transformare a experientei noastre de viata pare acum la fel de imposibila, cum parea odata caderea Zidului Berlinului. Dar la fel cum caderea zidului Berlinului a fost, in cele din urma, reflectarea unei trancendente a polaritatii est-vest in constiinta umana, Lumea Noua care se va naste este desemnata sa rezulte dintr-o transformare a zidurilor interne si externe mentinute mai ales de lumea vestica.
Astfel, suspiciunea mea este ca pe parcursul primei jumatati a celei de a 6-a nopti, economia lumii va cadea tot mai mult, iar consumul populatiei Statelor Unite nu va mai fi capabil sa tina in miscare motoarelele industriei lumii. Totusi, din cauza efectelor indirecte ale acestei caderi, nici-o parte a lumii nu se va putea astepta sa ramana neatinsa.
In aceasta cadere va apare un moment cand multi oameni isi vor da seama ca nu va mai fi niciodata posibila resuscitarea vechii cresteri economice si nu va mai fi niciodata vreo intoarcere la afaceri “asa cum le faceam de obicei”. La acest puct, o va trebui sa fie cautata o solutie socio-economica radicala, pentru ca oamenii sa poata supravietui, in intelesul fizical cuvantului, intrucat cauza acestei situatii este evident natura relatiilor economice si legatura economica cu trecutul.
Putem intreba, de exemplu, ce se va intampla daca o mare parte din populatia tarilor importante din punct de vedere economic, nu va fi capabila sa plateasca ipotecile. Isi vor parasi acesti oameni masiv casele, astfel incat nenumarate locuinte apartinand bancilor vor ramane goale iar oamenii pe strazi? Aceasta este situtia care a aparut in suburbiile in care se fabricau masini, din Detroit. Prin urmare, acest scenariu nu este ipotetic, deja se intampla la scara mica. Ceea ce e posibil sa se intample va fi ca va exista un moratoriu privind toate datoriile, astfel incat oamenii nu vor mai trebui sa plateasca bancile, pentru a putea ramane in propriile locuinte.
Poate ca asta se va intampla la scara mare, intrucat anumite natiuni vor considera necesar sa decida anularea datoriilor nationale, ca un mod de stabilizare a lumii. Daca va fi instituit un astfel de moratoriu, este ca si cum s-ar termina cu puterea banului, asa cum este ea acum. Ar insemna o trecere la un sistem economic care nu va mai fi inrobit de trecut. E clar ca aceasta va insemna sfarsitul sistemului de imprumut bancar, ceea ce va crea o bresa pentru dezvoltarea economiei. In schimb, se va accentua faptul ca necesitatile oamenilor sunt indeplinite in momentul prezent (ca sa ne intoarcem la tema ruperii lanturilor cu trecutul). Bineinteles ca aceasta nu va altceva decat o revolutie – si cel mai posibil, una mondiala – intrucat economiile lumii din aceste vremuri sunt profund legate unele de altele. Este foarte probabil ca aceasta sa se intinda din Statele Unite, in toata lumea.
O asemenea transformare uriasa a sistemului socio-economic al lumii e probabil sa aiba loc in perioada 17 iulie 2010 (Convergenta Cosmica) si inceperea celei de a 7-a zi a Ciclului Galactic, 3 noembrie 2010.
Normal ca acesta va avea repercusiuni asupra tuturor sistemelor de dominare pe care lumea le-a mostenit in special de la Ciclul Galactic National, dar si de la cel Palnetar. Pe plan energetic, aceasta perioada 17 iulie - 3 noembrie 2010 este creata prin suprapunerea Ciclului pre Universal peste Ciclul Galactic. Aceasta perioada revolutionara este foarte posibil sa aduca o decadere proportionala a autoritatii guvernamentale si nationale (si aici nu e vorba despre un anumit guvern, ci despre institutia de putere ca atare, ceva ce omenirea a mostenit de la Ciclul National.) Vom pune sub semnul indoielii nevoia pe care o avem de guverne si granite nationale, atunci cand niciun suflet nu va avea puterea sa faca ceva pentru celalalt. Viziunea mea pentru perioada care incepe cu Convergenta Cosmica, pana la inceputul celei de a saptea zi a ciclului Galactic, este astfel o examinare completa a civilizatiei umane. Acesta va fi si o perioada propice pentru a alege, in mod individual, pe ce cale vom merge.
De ce aceasta anumita perioada de timp, 17 iulie - 3 noembrie 2010, va aduce asemena transformari revolutionare? Ei bine, sunt 2 perioade de timp care pot fi comparate cu aceasta. Una este 1498-1617 – Renasterea – care, in sensul larg al cuvantului inseamna rasturnarea sistemului feudal care a considerat ca Vaticanul este sursa suprema a puterii in lume si inceputul erei moderne. Cealalta este 1986 – 1992, care a adus un val de democratie (inclusiv caderea marelui zid al Berlinului) si a avut ca rezultat o lume care nu mai era separata. Putem deasemeni observa ca aceste 2 perioade revolutionare de timp au permis ridicarea spiritualitatii – in primul rand reformele si apoi, in al 2-lea caz, Convergenta Armonica ce a devenit intr-un fel inceputul spiritualitatii eclectice din vremea noastra. Simt ca ramane o intrebare deschisa daca aceasta transformare revolutionara, intre 17 iulie si 3 noembrie 2010, va fi sau nu violenta.
Ceea ce pare clar este ca oamenii vor fi divizati din cauza faptului ca vor sa mearga alaturi de energiile care vin acum si care ne duc spre o lume noua, sau le vor opune rezistenta si vor cauta sa mearga inapoi, la sistemul trecut.
Modul in care se vor raporta la aceasta schimbare va depinde de intelegerea pe care o au pentru calendarul Maya si planul cosmic de care, in vremea noastra, doar o minoritate foarte mica este constienta de faptul ca, cel putin in forma sa adevarata, este o manifestare a celor 9 forte cosmice. Cei mai multi oamenii nu vor recunoaste niciodata unele semnale care semnaleaza ceea ce va sa vina. Totusi, in masura in care ei inteleg ca schimbarile la scara mare vin de la un plan Divin, ar putea avea loc o trezire spirituala. Daca se va intampla, nu vor mai considera schimbarile din jurul lor ca niste evenimente haotice si fara sens, asa cum le sunt prezentate de mass media.
A considera ca totul se refera doar la participarea intr-un proces de evolutie a constiintei duce la marele pericol ca oamenii sa creada ca in calendarul Mayas este vorba doar de o singura data (cum ar fi 21 dec 2012), cand se vor intampla unele evenimente, cum ar fi schimbarea polilor, aliniament galactic, Planeta x sfarsitul Lumii sau schimbarea constientei.
Este un mod incredibil de naiv, de natura religioasa sau o superstitie, sa se creada ca schimbarile pur si simplu cad din cer asupra fiintelor umane, fara o participare activa si constienta din partea lor, in procesul care duce la o stare de unire a constiintei. In realitate, exista dovazi coplesitoare ca acest calendar descrie schimbari secventiale de constiinta, care vor incepe sa fie traite intr-o frecventa si mai inalta, dupa 17 iulie 2010 si chiar si mai puternic, dupa inceputul actualului Ciclu Universal, in 8 martie 2011.
Numai la 28 oct 2011 schimbarile se vor sfarsi si se va stabiliza o unitate a constiintei, care va oferi bazele pentru un mileniul de pace. Aceasta crestere a frecventei explica si motivul pentru care poate avea loc o asemenea trecere in revista a tuturor sistemelor dominante, intr-un timp atat de scurt.
Ca recomandare as vrea sa spun ca, pe langa a trai intr-un mod etic si a spune adevarul, sa acceptam sa ne lasam dusi de curentul celui de al noualea nivel, dupa cum puteti vedea in linkul http://www.calleman .com/content/ articles/ 999_and_the_ mayan_calendar. ..
Stati in mijlocul curentului, fiind concentraţi pe modul in care se materializeaza lumea cea noua.

Carl Johan Calleman Berlin, 26 Octombrie, 2009 (9 Lamat)

Un comentariu:

Anonim spunea...

Esti idiot.

 
Director web luxdesign28.ro Alterative Medicine Blogs - BlogCatalog Blog DirectoryClickLink.ro